Sănătatea și integritatea corporală, ca pretinse valori sociale lezate prin săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.151, 156 și 157 CP RM, constituie valori sociale distincte și de calibru diferit, motiv din care, ridică semne de întrebare titulatura numitelor norme de incriminare. Or, aşa cum corect s-a susţinut în literatura de specialitate, sferele celor două noţiuni – „sănătatea persoanei” şi „integritatea corporală a persoanei” – nu se intersectează. Aceste noţiuni sunt complementare [1]. De aceea, în contextul infracțiunilor abordate este incorect a opera cu sintagma „vătămare a integrității corporale”. Integritatea corporală ca valoare socială este de un calibru redus în raport cu sănătatea, iar ceea ce se protejează în plan principal în cazul art.151, 152, 156 şi 157 CP RM este tocmai sănătatea persoanei – reprezentând obiect juridic special, nu şi integritatea corporală. Odată cu abrogarea art.154 CP RM (Maltratarea sau alte acte de violenţă) [2], integritatea corporală nu mai este protejată în plan principal prin mijloace de drept penal, ci prin mijloace contravenţionale. Astfel, integritatea corporală, ca valoare socială distinctă, proteguită în principal, îşi găseşte reflecţie de lege lata în prevederile alin.(1) şi (2) art.78 Cod contravenţional al Republicii Moldova [3]. Mai mult ca atât, prin vătămare poate fi prejudiciată sănătatea, și nu integritatea corporală [4]. În conformitate cu pct.74 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale din 2003 [5], rezultă că integritatea corporală este lezată ca urmare a producerii leziunilor corporale ce nu cauzează prejudiciu sănătăţii (subl. ne aparţine – n.a.). Şi cu toate că legiuitorul denumeşte defectuos acest grad de gravitate a prejudiciului fizic prin sintagma „vătămare neînsemnată”, potrivit criteriilor de incidenţă, nu există temei de a le atribui o altă interpretare. În literatură, vătămările neînsemnate sunt descrise de pălmuiri, legarea mâinilor și altele [6], care prin esența lor nu aduc prejudiciu sănătăţii [7], ci pe bună dreptate, integrităţii corporale. De aceea, se pune întrebarea, dacă este corect ca printr-o vătămare să se atenteze asupra integrității corporale? Considerăm că expresia „leziune corporală fără cauzarea prejudiciului sănătăţii”, utilizată până la remanierile aduse prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.654 din 16.08.2011 [8], era mai potrivită decât substituentul actual „vătămare neînsemnată”. Cel puţin, ridică semne de întrebare cum o vătămare, chiar şi neînsemnată, să nu fie susceptibilă de a cauza prejudiciu sănătăţii? Leziunea este o noţiune mai complexă în raport cu vătămarea, iar sintagma „leziune corporală fără cauzarea prejudiciului sănătăţii” este una mai clară sub aspect semnificativ. De fapt, interpretarea vătămării neînsemnate pe care legiuitorul o dă în pct.74 al Regulamentului Ministerului Sănătăţii de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale din 2003, ne dovedeşte că noţiunea „vătămare neînsemnată” este de faţadă, nu şi de conţinut. Dar acest decor creează confuzii. Şi aşa cum actul normativ la care am făcut referire reprezintă parte integrantă a legislaţiei complementare legii penale, pentru a nu dezorienta destinatarul şi beneficiarul legii penale, propunem legiuitorului nostru să țină cont de imperativitatea celor expuse şi de a reveni la sintagma „leziune corporală fără cauzarea prejudiciului sănătăţii”. Bazându-ne pe aceleaşi raţiuni de evitare a confuziilor, dar şi pe ridicarea calităţii continue a legii penale, se face simţită nevoia de a abroga expresia „vătămare a integrităţii corporale”, utilizată în prevederile art.151, 152, 156 şi 157 CP RM. Reflecţiile asupra acestei probleme terminologice au semnificaţie practică, în măsura în care determinarea corectă a valorii sociale lezate, reprezentând obiect juridic special, va contribui la o justă încadrare juridică a faptei. Bunăoară, noţiunea „violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei”, ce apare în calitate de circumstanţă agravantă a unor componenţe de infracţiuni (lit.e) alin.(2) art.187 CP RM; lit.c) alin.(2) art.189 CP RM; lit.b) alin.(2) art.1921 CP RM etc.), nefiind una medicală, ci una juridică, urmează a fi interpretată ad litteram. De vreme ce legiuitorul statuează asupra lipsei pericolului pentru viaţă şi sănătate, e şi firesc să nu se aducă atingere vieţii sau sănătăţii, ca atribute ale persoanei. Cărui alt atribut, dacă nu integrităţii corporale i se aduce atingere în acest caz? Reiterăm că în aceste cazuri, integritatea corporală este o valoare socială lezată în plan facultativ, reprezentând obiect juridic secundar. În definitiv, respectarea unui minim de exigenţă în raport cu o terminologie constantă şi liberă de confuzii, este unul dintre factorii ce pot contribui asupra calității actului de justiție.