Boala de reflux gastro-esofagian (BRGE) reprezintã actualmente una din cele mai frecvent întîlnite patologii ale tractului gastrointestinal.

Tratamentul chirurgical al BRGE a evoluat de la intervenții relativ invazive, care necesitau abord deschis (prin laparotomie

sau toracotomie), la tehnici minim-invazive endo- și laparoscopice.

Scopul lucrãrii este de a aborda evoluția istoricã a procedeelor chirurgicale propuse pentru tratamentul BRGE.

Material și metodã. A fost studiatã literatura medicalã de specialitate relevantã subiectului cercetat.

Rezultate. Pînã în a doua jumãtate a secolului XX, chirurgia joncțiunii esogastrice viza doar repararea defectului hiatal. Un rol major

în schimbarea percepției prestabilite l-au avut Philip Allison și Norman Barrett, stabilind cã esofagita de reflux și complicațiile ei erau

consecințele fiziologice ale defectelor anatomice. În același timp, Nissen în 1956 și Belsey în 1952 și-au raportat faimoasele

operații. În 1957, Collis și-a publicat operația, fiind urmat de Hill în 1967. Ulterior au fost publicate varii modificãri ale acestor

proceduri de Pearson, Orringer și Sloan, Rossetti, Dor, Toupet, Donahue și Demeester. O nouã erã antireflux a început în 1991,

atunci cînd Geagea și Dallemagne raporteazã primele fundoplicații laparoscopice. Actualmente, sunt propuse varii procedee endoscopice

și laparoscopice, eficacitatea și siguranța cãrora nu sunt încã pe deplin studiate.

Concluzii. Pe parcurs, chirurgia antireflux a evoluat de la una pur anatomicã, axatã pe corectarea defectului hiatal, spre una

funcționalã, bazatã pe principiile anatomo-fiziologice ale barierei antireflux. Fundoplicația laparoscopicã rãmîne la moment „standardul

de aur” în tratamentul chirurgical al BRGE, cheia succesului fiind selectarea atentã a pacienților și tehnica corectã a operației.

Gastroesophageal reflux disease (GERD) is currently one of the most common pathologies of the gastrointestinal tract. The
surgical treatment of GERD evolved from relatively invasive interventions, which required an open approach (by laparotomy or
thoracotomy), to minimally invasive endo- and laparoscopic techniques. The aim of this paper is to address the historical evolution
of the surgical procedures proposed for the treatment of GERD.
Material and method. The specialized medical literature relevant to the researched subject was studied.
Results. Until the second half of the twentieth century, the surgery of esogastric junction was aimed only at repairing of hiatal defect.
Philip Allison and Norman Barrett played a major role in changing the predetermined perception, establishing that reflux
esophagitis and its complications were the physiological consequences of anatomical defects. At the same time, Nissen in 1956 and
Belsey in 1952 reported their famous operations. In 1957, Collis published his operation, followed by Hill in 1967. Subsequently,
various modifications to these procedures were published by Pearson, Orringer and Sloan, Rossetti, Dor, Toupet, Donahue and
Demeester. A new anti-reflux era began in 1991, when Geagea and Dallemagne reported their first laparoscopic fundoplications.
Currently, various endoscopic and laparoscopic procedures are proposed, the efficacy and safety of which are not completely
studied.
Conclusions. Along the way, antireflux surgery has evolved from a purely anatomical one, focused on correcting hiatal defect, to a
functional one, based on the anatomo-physiological principles of the antireflux barrier. Laparoscopic fundoplication currently
remains the "gold standard" in the surgical treatment of GERD, the key to success being the careful selection of patients and the
correct technique of surgery.