Conform Glynnis Chantrell cuvîntul „discurs” provine din Engleza de la finele Evului Mediu. Un „discurs” era la început procesul unei discuţii logice, precum este folosit în expresia discurs logic. Verbul „discurrere” din latină este baza formată din: dis- „departe” şi currere- „a fugi”. Pentru Chris Baldick “discurs” este orice utilizare mai largă a vorbirii sau o expunere formală sau dizertaţie. În lingvistică, discurs este denumirea dată unităţilor limbii mai lungi decît o singură propoziţie; analiza discursului este cercetarea coeziunii şi a altor relaţii dintre propoziţiile unui discurs scris sau vorbit. Prima observaţie, care trebuie să fie menţionată despre discursul politic, este că acesta nu este un gen, dar o clasă de genuri definit de domeniul social, şi anume cel al politicii. Un discurs este politic atunci, când el evaluează situaţii ale intereselor publice, guvernamentale sau statale. Principala caracteristică distinctivă dintre discursul politic şi alte discursuri, în primul rînd este că toate situaţiile politice sunt rezolvate de puterea de stat. Discursul politic este locul, unde identităţile ideologice ale politicienilor sunt legiferate.