Aplicabilitatea studiilor contrastive în formarea competenților conștientizate de pronunție engleză
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
309 1
Ultima descărcare din IBN:
2021-10-20 20:57
SM ISO690:2012
BABÎRĂ, N., USATÎI, Larisa. Aplicabilitatea studiilor contrastive în formarea competenților conștientizate de pronunție engleză. In: Perspectivele şi Problemele Integrării în Spaţiul European al Cercetării şi Educaţiei, 7 iunie 2016, Cahul. Cahul: Tipografia "Centrografic", 2016, Vol.2, pp. 490-494. ISBN 978-9975-88-011-4.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Perspectivele şi Problemele Integrării în Spaţiul European al Cercetării şi Educaţiei
Vol.2, 2016
Conferința "Perspectivele şi Problemele Integrării în Spaţiul European al Cercetării şi Educaţiei"
Cahul, Moldova, 7 iunie 2016

Aplicabilitatea studiilor contrastive în formarea competenților conștientizate de pronunție engleză


Pag. 490-494

Babîră N.1, Usatîi Larisa2
 
1 Universitatea de Stat din Comrat,
2 Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă“ din Chişinău
 
Disponibil în IBN: 5 aprilie 2021


Rezumat

Studierea și utilizarea unei limbi, adică învățarea/însușirea ei în scopuri: comunicative presupune în mod obligatoriu cunoașterea aspectelor: fonetic, gramatical, lexical, grafic, care sunt necesare, însă, bazându-ne pe investigațiile didactico-metodice ale mai multor pedagogi notorii, ca: L. Șčerba, G. Rogov, V. Artiomov, V. Vasiliev, V. Arakin, R. Barsuk, M. Borodulina, V. Saakyants, I. Anitchkov, R. Lado, M. West, Harold E. Palmer, B. Lapidus, J. Kenworthy etc., precum și practica noastră de predare a limbii engleze vorbitorilor de limbă română, ne-am convins argumentat că, fonetica are prioritate. Despre însemnătatea foneticii se vorbește încă din sec. V-IV î.e.n. în felul următor „nu este nici o îndoială că o consoană este existentă în sine, căci sensul cuvintelor se schimbă în funcție de modificarea consoanelor”. Mai târziu, în secolul al XIX-lea filologul german J. Grimm afirma, pe bună dreptate, că „gândul e fulger, cuvântul e tunet, consoanele alcătuiesc scheletul, iar vocalele – sângele limbii” [Corlăteanu, Zagaevschi, 1993, p.15]. Dificultățile de pronunțare ale limbii engleze (sau ale altei limbi), nu pot fi înlăturate altfel, decât studiind în modul cel mai serios și conștient fonetica segmentală și cea suprasegmentală. Fără fonetică este „întuneric” în lingvistică, în învățământ și în predare. Fonetica (studierea aprofundată a sistemului sonor în toată complexitatea lui) vine în ajutorul acelora care doresc să însușească temeinic o limbă străină. Acest postulat didactic este susținut de mulți pedagogi-foneticieni: V. Bogorodțcki, L. Bondarko, L. Verbițkaia, R. Piotrowski, L. Skalozub, S. Semcinski, Al. Rosetti, Em. Vasiliu, I. Stan, A. Turculeț, I. Calotă, A. Tătaru, C. Gogâlniceanu, D. Jones, P. MacCarty, J. D. O'Connor etc. În acest context, menționăm spusele renumitului fonetician englezist M. Bogdan: „Un profesor de limbă străină fără o pregătire fonetică este la fel de incompetent în materia lui, ca și un medic căruia îi lipsesc cunoștințele elementare de anatomie” [1962, p.8]. Despre importanța didactică a foneticii fonetistul basarabean de marcă Vl. Zagaevschi spune: că „studentul trebuie să știe, de la bun început, că de felul cum va fi însușit materialul la fonetică (primul compartiment al limbii, ca mod de succesiune metodică, dar și în sens de importanță științifică), va depinde trăinicia fundamentului pe care se vor clădi cunoștințele căpătate la celelalte subdiviziuni ale limbii, la disciplinele lingvistice în general” [1993, p.3]. Dar ca fonetica unei limbi străine să fie serios și conștient învățată/însușită este necesar de a o compara cu cea maternă. În acest context, rolul decisiv îl are analiza comparativ-contrastivă a foneticii limbii materne și a celei străine, în cazul nostru, a limbii române cu engleza. La baza studiilor comparate stă principiul didactic al învățării conștiente a materialului curricular. La acest capitol pedagogul rus C.D. Ușinski [1949, p.332] menționa că: în didactică comparația trebuie să fie principalul procedeu. Despre semnificația lingvistico-practică a studiilor de comparativistică au vorbit argumentat mai mulți lingviști, psihologi, pedagogi, metodiști: V. Bogorodițki, L. Șčerba, A. Reformatschi, M. Matusevici, L. Zinder, G. Torsuev, O. Dicușina, V. Artiomov etc. Academicianul basarabean S. Berejan sublinia expres: „determinarea specificului limbilor la confruntarea lor sistemică are o importanță de prim rang pentru procesul însușirii conștientizate a limbilor materne și străine și al elaborării unor procedee metodice de predare a acestora” [1991, p.59]. Un alt specialist în didactica limbilor străine Gh. Fries [1945, p.9] menționa: „The most effective materials are those that are based upon a scientific description of the language to be learned, carefully compared with a parallel description of the native language of the learner”. În una din lucrările sale lingvistul și pedagogul, R. Lado (Universitatea Georgetown) [1963, p.3] spune că “comparația lingvistică este fundamentală și într-adevăr inevitabilă dacă vrem să progresăm, iar comparația a două sisteme fonetice, deși plicticoasă, seacă și abstractă, dă rezultate de un mare folos practic”. Din cele expuse supra, reiese că materialele lingvisticii comparativ-contrastive au o importanță teoretică și practică. Importanța teoretică rezidă în faptul că ea contribuie la determinarea tipologică a limbilor, iar în fonetică – la identificarea universaliilor fonetice. În consecință, aceste materiale contrastive sunt de un real folos la rezolvarea multor probleme majore, cum ar fi: clasificarea limbilor, studierea istoriei lor, cercetarea limbilor mai puțin cunoscute etc. Problemele ce țin de tipologia lingvistică, precum și cele referitoare la stabilirea universaliilor fonetice au o largă descriere în forma lor clasică în investigațiile semnate de lingviștii R. Budagov, C. Stepanov, V. Iarțeva, M. Guhman, V. Zveaghințev, Ch.F. Hockett, S. Ullmann, V. Skalička, J.H. Greenberg, R. Jakobson, P. Menzerath, J.B. Casagrande etc. Semnificația practică a studiilor de comparativistică rezidă în faptul că elucidarea asemănărilor și deosebirilor a două sau a mai multor limbi este în conformitate cu principiul însușirii conștiente a materialului predat. Însemnătatea teoretică și practică îi determină pe lingviștii comparativiști să cerceteze în modul cel mai riguros fonetica limbii materne și a celei străine. Iată ce spune savantul rus V. Artiomov [1956, p.66] în acest context: „principala sarcină lingvistică la studierea sistemului sonor al limbii constă în stabilirea (ori precizarea) și descrierea sistemului fonetic/fonematic al limbii date, deseori în plan comparativ cu alte limbi (două sau mai multe limbi între ele)”. Despre acest studiu riguros și minuțios vorbea și academicianul L. Șčerba [1912, p.30] în felul următor: «Выяснить фонетический состав данного языка, иначе, определить различаемые им фонемы; в соответствии с имеющими средствами дать их полное описание; констатировать наблюдаемые дивергенции или, что почти тоже, зарегистрировать, по возможности, все оттенки фонем, появляющиеся в данном языке, и дать посильное их описание; определить условия этих дивергенций, и объяснить причины их появления». Aceste serioase sarcini ale foneticii contrastive pot fi realizate cu succes doar în baza utilizării metodelor obiective de cercetare ale vorbirii: röentgenocinematografie, oscilografie, spectrografie, tensometrie, a metodelor statistice, precum și ale celor subiective: supravegherea, analiza materialului lingvistic, analiza procesului de învățământ, metoda convorbirii. Lingviștii comparativiști susțin că la predarea și învățarea limbii străine este necesar să se țină cont de doi factori de bază: a) particularitățile fonetice/fonematice ale limbii materne; b) particularitățile fonetice/fonematice ale limbii străine. Prin confruntarea acestora avem posibilitatea de a evidenția deosebirile și similitudinile fonetico/fonematice dintre limba maternă și cea străină, fapt care va contribui în mod substanțial la studierea conștientizată a celei străine, pe de o parte, și la aprofundarea cunoștințelor de limbă maternă, pe de altă parte. Totodată menționăm că predarea foneticii limbii străine în plan comparat cu cea maternă este legată de sarcinile cele mai serioase ale lingvisticii, psihologiei, pedagogiei, foneticii experimentale și trebuie să fie susținută de datele științifice, obținute în domeniul lingvisticii tipologice, fiziologiei, psihologiei, foneticii experimentale. Menționăm că, fonetica experimentală este strâns legată de: lingvistică, acustică, electronică, matematică, muzică, mecanică, anatomie, fiziologie, pedagogie, psihologie, medicină etc. Studiul foneticii limbii engleze se impune serios și prin faptul că, ortografia ei oferă prea puține indicații privind pronunțarea: celor ce studiază limba engleză le este foarte greu să se acomodeze la aceste iregularități curioase. Acesta este confirmat de toți cei, care au învățat limba engleză, și de cei ce o însușesc în prezent, deoarece de rând cu pronunțarea foarte specifică a sistemului sonor, există o mare discrepanță între rostire și scriere. De exemplu litera „u” în cuvintele: use, rule, bus, put, pure, sure, turn, fur, se citește în șapte feluri, reprezentând sunetele /ju:, u:, ʌ, u, juə, əu, ə:/. Analiza fonografemogramelor fonemelor limbii engleze [1967, p.195, 104, 207, 211] arată că vocalismul ei prezintă cele mai mari dificultăți de pronunțare și scriere: diftongul /ei/ este redat de 21 de litere și îmbinări de litere; diftongul /ai/ – de 14; monoftongul /i:/ – de 13; diftongul /ou/ – de 16; monoftongul /e/ – de 11; monoftongul /u:/ – de 13 etc. Conștientizând importanța studiilor contrastive teoretice și practice savanții ruși, dar nu numai ei, au purces la investigații științifice comparate la toate nivelele limbii, în special fonetic. Sunetele limbii engleze au fost comparate cu limba rusă, ucraineană, bielorusă, turcmenă, tadjică, georgiană, cazahă etc. De menționat investigațiile științifice experimentale, sub formă de teze de doctor și doctor habilitat ale următorilor savanți: V. Bogorodițchi, V. Vitomskaia, A. Trahterov, A. Birșert, V. Vasiliev, G. Torsuev, O. Dicușina , A. Odekov, T. Brovcenco, A. Abduazizov, A. Isengheldina, R. Ubaidulaev, F. Chiazimov, L. Gamsahurdia, A. Hačiatrean, A Akmarov etc. În baza acestor studii comparative a fost elaborată și definitivată o didactică pentru purtătorii de limba rusă, pentru vorbitorii de alte limbi din Federația Rusă. De menționat lucrările didactice, semnate de S. Boianus, Z. Țvetcova, G. Rogova, V. Arakin, E. Bondi, B. Belaiev, A. Matveev, V. Vasiliev, I. Luknițki, S. Medovșcikova, V. Șeveakova etc. În Republica Moldova, cu părere de rău, suntem mai modești la acest capitol. Aici putem menționa investigațiile sub formă de teze de doctor și doctor habilitat elaborate de D. Bădărău, N. Babâră, A. Chirdeachin, A. Mardari la compartimentul foneticii segmentale. Didactica limbii engleze pentru școlile moldovenești până în prezent nu este alcătuită. Din această cauză avem rezultate destul de nesatisfăcătoare a elevilor, studenților, altor categorii de persoane care doresc să învețe limba engleză. Și ca să fim corect înțeleși, materialele, sub formă de lucrări scrise, sunt dovezi argumentate. Problemele lingvisticii comparativ-contrastive de ordin general, precum și cele particulare ale foneticii limbii române și engleze, aplicarea lor în practică, în procesul de predare a limbii engleze în școala națională ne preocupă mai bine de 20 ani, cînd am început activitatea didactică. Menționăm, că dispunem de mai multe materiale metodico-didactice: lucrări de control (de credit), alte feluri și modalități de evaluare a cunoștințelor studenților. De mai mulți ani practic controlul studenților cu bacalaureat, care sunt înscriși la universitate. Controlul constă în traducerea scrisă a 50 de cuvinte din engleză în română, transcrierea lor, regulile de citire a celor 6 vocale din limba engleză, conform celor 4 modalități sub accent și scrierea alfabetului cu transcriere. De exemplu rezultatele din 2001 și 2002 sunt catastrofale, nici o notă pozitivă. În mediu atestăm câte 100-150 de greșeli, ce se referă la spelling, reguli de citire și cunoașterea alfabetului. Autorii lucrărilor sunt cei care au susținut bacalaureatul și examenele de admitere cu calificativele „8”, „9”, „10”. În baza analizei, conform tabelei, concluzionăm că la traducerea, scrierea și transcrierea celor 50 de cuvinte au fost comise – 2105 greșeli; la regulile de citire – 222 greșeli; la alfabet – 348 greșeli. În total 2675 greșeli. Această statistică o atestăm, cu părere de rău, și în anii precedenți. Considerăm, că o atare situație e cauzată, în primul rând, de lipsa unei didactici a limbii engleze pentru școala națională, care ar avea la baza ei studiile comparativ-contrastive la toate compartimentele limbii engleze. Deci, predarea limbii engleze în școlile cu instruire în limba română, dar și la facultate este bazată, în primul rând, pe metoda imitației – fie a profesorului, fie a imprimărilor magnetofonice. Până în prezent se simte lipsa lucrărilor complexe și complete privitor la fonetică și celelalte aspecte ale limbii engleze în plan comparat cu limba engleză. Prin urmare, constatăm și lipsa respectivă a unor metode, procedee de predare a limbii engleze, lipsa unor materiale suplimentare vizuale, exerciții fonetice, driluri etc. Psihologul și pedagogul rus V. Artiomov [1940, p.18] sublinia: că „Metoda imitației trebuie să joace un rol important în procesul de predare a unei limbi străine, dar nu principal, că în predare se folosește la fel explicarea articulării unor sunete și îmbinări de sunete, dar nu trebuie să ne limităm la simple explicații/lămuriri, este necesar, să știm, în primul rând, dacă aceste explicații sunt efectuate și reiese corect din limba maternă”. Iată de ce și academicianul L. Șčerba [12] atenționa profesorii de limbi străine că „elevii trebuie să învețe tot, ce este nou și greu privitor la limba străină, comparând un fenomen sau altul cu corespondentul său din limba maternă, că “dificultățile mari de pronunțare nu apar în procesul însușirii sunetelor, care nu au corespondente în limba maternă, ci tocmai în cazul acelor sunete ale limbii străine, care au echivalente în limba maternă”. În studiul „Vor învăța moldovenii engleza?” [1991, p.4] se propun programele minim și maxim de ieșire din situația negativă a procesului de predare a limbii engleze ca: 1) alcătuirea cursului introductiv fonetic pentru debutanți; 2) scrierea cursului fonetic-corectiv pentru cei care au învățat engleza; 3) predarea unui material (album) ilustrativ cu poziția organelor articulatorii ale tuturor fonemelor limbii engleze și române în plan contrastiv; 4) alcătuirea unui dicționar al limbii engleze al lexicului comun cu cel românesc; 5) traducerea de urgență a unui manual de limbă engleză pentru începători; 6) pregătirea studiilor teoretico-didactice de comparatvistică „Fonetica limbii engleze și române”, „Gramatica comparată a limbii engleze și române”; 7) alcătuirea și scrierea în plan contrastiv a tuturor cursurilor teoretice și a celor speciale (opționale); 8) pregătirea cursului de predare a limbii engleze pentru școala națională, care ar avea la bază analiza științifică a limbii engleze și române; 9) alcătuirea dicționarelor bilingve la diverse specialități: științe concrete, naturale, umanistice etc.