În Evul Mediu, titlul textului indica numele personajului principal sau presenta idea conţinutului său, atrăgănd atenţia cumpărătorilor de ziare. Către sec. al XV-lea autorii încercau să-şi atragă cumpărătorii prin titluri mari. Mai tîrziu, nu mai era nevoie de titluri pentru ziare, întrucît chiar şi cărţile aveau titluri simple. În sec. al XIX-lea, informaţia din mai multe coloane avea o denumire comună. Fiecare ţară îşi are modalitatea sa de traducere a filmelor: unele aleg să le dubleze, altele – să le subtiteze, însă toate îşi reflectă cultura, valorile şi istoria în filmele pe care le produc. Necesitatea traducerii filmelor în perioada globalizării creşte, mai ales acea a producţiilor Americane. Traducerea facilitează înţelegerea dintre culturi, şi nu dintre cuvintele diferitor limbi. Filmele arată mişcare cu ajutorul animaţiilor şi a efectelor speciale, unde nu e nevoie de traducere întrucît mesajele filmelor sînt înţelese în mod direct. Totuşi, aceste filme sînt traduse ca să explice conţinutul, folosirea diferitor cuvinte, expresii pentru publicul străin. Genul traducerii produce înţelegerea corespunzătoare dintre limbajul filmului şi al spectatorilor.