În experimentele efectuate în condiţii de laborator şi de producere tratarea termochimică ale sticlelor industriale cu reagenţi gazoşi este însoţită de formarea la suprafaţa lor a produselor de reacţie sub forma de depunerii. Compoziţia produselor de reacţie prezintă interes pentru cercerarea mecanismului de dezalcalinizare ale sticlelor anorganice cu gaze acide. Metodele de analiză ale depunerilor pot fi divizate în mineralogică, de ioni şi de elemente. O informaţie mai autentică, referitor la compoziţia depunerii are loc atunci cînd analiza se efectuează сu păstrarea stării naturale a produselor reacţiei. Compoziţia mineralogică a produselor reacţiei mai des se determină prin analiza fazei Roentgen, avantajele principale a căreia sunt expresivitatea şi păstrarea stării naturale a depunerii. Un neajuns esenţial al acestei metode este lipsa datelor referitor la prezenţa compuşilor amorfi în componenţa depunerii. Compoziţia elementelor în produsele reacţiei se determină cu ajutorul microanalizei electrono-sondale roentgenospectrală, a spectroscopiei electronice pentru analiza chimică şi a altor metode. Sensibilitatea înaltă a acestor metode permite determinarea tuturor elementelor, ce se găsesc în depuneri. Însă, în acest caz nu se obţine informaţie, referitor la compoziţia mineralogică a compuşilor, formaţi pe suprafaţa sticlei. A fost efectuat un număr mare de cercetări, referitor la studierea compoziţiei depunerii, formată la tratamentul sticlelor industriale şi de model cu CF2Cl2, CHF2Cl şi HF (în condiţii de laborator şi de producere). Interacţiunea sticlelor industriale cu difluordiclormetan şi difluorclormetan duce la formarea produselor reacţiei, în compoziţia cărora întră clorurile de sodiu şi potasiu. În rezultatul interacţiunii sticlei de ambalaj cu fluorură de hidrogen se obţin fluorurile de sodiu, potasiu şi caliciu.