Asigurarea dezvоltării durabile și stoparea schimbărilor climatice sunt două probleme de o importanţă globală, dar şi priorități naţionale, care vizează în mod direct condiţiile de viaţă şi sănătatea populaţiei, creșterea economică continuă și realizarea intereselor sociale, precum şi capacităţile de dezvoltare durabilă a societăţii. Dezvоltărea durabilă nu se rezumă, în exclusivitate, la dezvoltarea economică. Tradițional sunt evidențiate trei piloni ai dezvоltării durabile – economic, ecologic și social, care se intercalează, iar interac țiunea armonioasă și echilibrul atins între ei pot asigura și comunica dezvoltării o durabilitate oportună. Termenul ,,dezvoltarea durabilă” a fost lansat la nivel internațional prin raportul Brutdland (1987) și definit ca acel tip de dezvoltare care asigură satisfacerea nevoilor generațiilor actuale, fără a compromite capacitatea de a le împlini pe cele ale generațiilor viitoare. [1, p.2]. Prin urmare, durabilitatea dezvoltării urmează a fi asigurată și în perspectiva de lungă durată. Din punctul de vedere al dezvoltării durabile, аtât timp cât nu se vor întreprinde măsuri concrete de prevenire în domeniul adaptării și atenuării fenomenului schimbării climatice, va continua să sporească concentrația gazelor cu efect de seră de origine antropică în atmosferă, contribuind la consolidarea efectului de seră și încălzirea adițională a atmosferei. Cea mai bună politică de mediu este mai degrabă prevenirea apariţiei poluării sau diminuarea fenomenelor nocive la fază iniţială decât încercarea ulterioară de a înlătura efectele negative acestora. Pentru a răspunde preocupărilor exprimate cu privire la amenințarea tot mai mare a schimbărilor climatice globale, care rezultă din creșterea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă, în vederea executării obligațiilor asumate prin ratificarea Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (CONUSC), Protocolului de la Kyoto și Acordului de la Paris – stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice orice perturbare antropogenă periculoasă a sistemului climatic, în vederea atingerii acestui obiectiv, creșterea globală a temperaturii medii anuale la suprafață nu ar trebui să depășească nivelurile preindustriale cu mai mult de 2°C, este imperativă obligația Republicii Moldova de a institui un cadru unic privind monitorizarea, raportarea și evaluarea periodică a emisiilor antropice de la surse și a sechestrării de către absorbanți a gazelor cu efect de seră nereglementate de Protocolul de la Montreal. În vederea armonizării legislației Republicii Moldova cu legislația Uniunii Europene, soluția optimă pentru îndeplinirea prevederilor Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană [2, cap.17], precum și întru transpunerea parțială a Regulamentului (UE) din 21 mai 2013 nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului [3], ar fi adoptarea actului normativ prin care să se instituie un mecanism de monitorizare și de raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și de raportare, la nivel național și internațional, a altor informații relevante pentru schimbările climatice. Abordărea strategiei de dezvoltare durabilă pe termen scurt poate fi privită prin acoperirea lacunei normative existente privind instituirea monitorizării și raportării actuale, transparente, exacte, coerente și integrale a emisiilor antropice de la surse și a sechestrării de către absorbanți a gazelor cu efect de seră nereglementate de Protocolul de la Montreal către CONUSC în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și a prognozelor naționale privind emisiile de gaze cu efect de seră ulterior anului 2020. Realizarea implementării strategiei pe termen lung poate fi obținută prin contribuirea amplă la monitorizarea transparentă și precisă a progreselor reale și preconizate înregistrate la nivel național privind îndeplinirea angajamentelor asumate de a limita emisiile antropice de gaze cu efect de seră, în contextul reducerilor necesare către anul 2050, cu până la 80-95% față de nivelul anului 1990. Analiza legislației naționale ne permite să evidențiem în ea un șir de elemente care, într-o anumită măsură, sunt specifice monitorizării, raportării și verificării mai eficiente a emisiilor de gaze cu efect de seră,  însă aceste elemente aparte nu ne permit să apreciem aplicarea lor,  ţinând cont de prevederile CONUSC, Protocolului de la Kyoto, Acordului de la Paris și deciziilor adoptate în temeiul acestora. Actuala Lege privind protecția mediului înconjurător  nr. 1515- XII din 16.06.1993  prevede, în general, obligația autorității centrale de mediu privind respectarea acordurilor interstatale și internaționale, asigurarea monitorizării și informarea opiniei publice despre starea mediului, [4, art.15]. Atenționăm, stringenta necesitate de a adopta o nouă redacție a Legii protecției mediului care prin norme speciale: bazele sistemului informațional de mediu; reglementarea aspectelor schimbărilor climatice și crearea sistemului național de inventariere a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reținerea prin sechestrare a bioxidului de carbon, respectiv constituirea sistemelor și obligațiilor de raportare pentru colectarea datelor privind emisiile de gaze fluorurate cu efect de seră din partea sectoarelor relevante, va favoriza fundamentarea reglementării juridice în acest domeniu. În legislația națională nu sunt reglementate relațiile în domeniul evaluării politicilor de atenuare și prognozării referitoare la emisiile antropice de la surse și la sechestrarea de către absorbanți a gazelor cu efect de seră. Afară de aceasta, în legislația națională nu există specificări cu privire la managementul inventarului național al emisiilor de gaze cu efect de seră, privind procedurile selectării metodelor de estimare și a factorilor de emisie necesari estimării nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră, procedurile cu privire la procesarea, arhivarea și stocarea datelor, procedurile cu privire la procesul de raportare a inventarului național în conformitate cu Protocolul de la Kyoto, Regulamentul (UE) nr. 525/2013 și Acordul de la Paris. Elaborarea cadrului normativ este condiționată de necesitatea promovării politicilor statului în domeniul armonizării legislației naționale cu legislația Uniunii Europene și realizării acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte, inclusiv în domeniul protecției mediului, precum și de necesitatea promovării politicilor orientate spre asigurarea trecerii la o societate cu emisii reduse de carbon și dezvoltării durabile spre elaborarea unui mecanism de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră. Implementarea cadrului normativ va contribui la luarea unor decizii echilibrate la nivel macroeconomic, contribuind la protecția mediului și asigurarea sănătății populației; la minimizarea impactului asupra mediului a unor activități economice (precum, industria energetică, producția industrială, funcționarea transportului, arderea combustibililor fosili în sectoarele instituțional, comercial, rezidențial, agricultură, silvicultură și piscicultură, procesele industriale și utilizarea produselor, agricultură, folosința terenurilor, schimbarea categoriei de folosință a terenurilor și silvicultură, deșeuri). Nu trezește îndoieli faptul că cheltuielile pentru combaterea consecințelor negative sunt mult mai mari decât cheltuielile pentru prevenirea poluării mediului.