Contractul de transport internațional auto de pasageri și bagaje cunoaște o reglementare largă atât pe plan internațional, cât și în Uniunea Europeană. În cadrul UE existența unei piețe unice de transport a adus cetățenilor europeni avantaje semnificative, inclusiv mai multe posibilități în ceea ce privește alegerea destinațiilor, deplasările în vizită sau petrecerea timpului liber și turism. Odată cu eliminarea frontierelor, dezvoltarea transporturilor a condus inevitabil la instituirea sub toate aspectele a unor norme care să reglementeze serviciile prestate de către transportatori în domeniul transportului rutier [1]. Pe plan internațional, Reglementarea-cadru o constituie Convenţia cu privire la contractul de transport internaţional auto de pasageri şi bagaje (CVR), semnată la Geneva la 1 martie 1973. Republica Moldova a aderat prin Legea nr. 308-XVI din 26.10.2006 [2]. Ea până în prezent a semnat și multe acorduri bilaterale în domeniul transportului. Acordurile bilaterale vizează colaborarea reciprocă cu un anumit stat, stabilindu-se anumite facilități în relațiile comerciale cu acel stat, iar în acest sens statul nostru are încheiate peste 100 de acorduri, pentru toate categoriile de transport. În domeniul transportului rutier de pasageri și bagaje [3, p. 212] ca exemplu enumerăm: Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României în domeniul transporturilor rutiere din 28.10.1992[4]; Protocolul semnat între Guvernul RM și Elveția privind modificarea Acordului cu privire la transporturile rutiere internaționale de pasageri și mărfuri, semnat la Copenhaga la 26 mai 1998, intrat in vigoare la 6 septembrie 2016[5]; Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Regatului Danemarcei privind transportul internaţional rutier de pasageri şi mărfuri din 21.01.1994[6]; Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Consiliul Federal Elveţian privind transporturile rutiere internaţionale de pasageri şi mărfuri din 26.05.1998 [7] etc. Deoarece în prezenta comunicare, analizăm contractul de transport internațional auto de pasageri și bagaje, ne vom referi la prevederile Convenției de la Geneva din 1 martie 1973. Potrivit art. 1 pct. 1) al Convenției, acesta se aplică oricărui tip de contract de transport auto de pasageri și bagaje când punctul de plecare sau de destinație, așa cum este indicat în contract, sunt situate în două țări diferite, dintre care cel puțin una este țară membră. Convenția se aplică independent de domiciliul și naționalitatea contractanților. După cum rezultă din prevederile Convenției de la Geneva (CVR), aplicarea acesteia impune întrunirea următoarelor condiții: 1. Să fie încheiat un contract de transport auto de pasageri și bagaje – în sensul Convenției contractul urmează să fie încheiat cu un transportator care ca un bun profesionist, cu excepția transportului în regim de taxi sau o locațiune a unui vehicul cu șofer, se obligă să transporte un pasager sau un colectiv de pasageri cu/sau fără bagaje și indiferent de faptul dacă el execută transportul sau un terț. 2. Contractul trebuie să fie internațional și cu titlu oneros – astfel pentru a defini caracterul internațional al unui contract este important ca punctul de plecare și locul de destinație să fie situate în două țări diferite. Deci, este suficient ca doar o singură țară să fie parte la Convenție, fie țara unde este situat locul de plecare sau locul de destinație, Convenția va deveni aplicabilă, indiferent de domiciliul sau naționalitatea părților la contractul de transport auto internațional de pasageri și bagaje. Așadar, înainte de efectuarea transportului, transportatorul este obligat să elibereze bilet individual sau, după caz, acesta poate fi și colectiv. În art. 5 al Convenției de la Geneva se menționează că biletul trebuie să conțină informații cu privire la denumirea și sediul transportatorului și să fie indicat că contractul de transport ce urmează a fi executat cade sub incidența Convenției de la Geneva (CVR). Totodată, pierderea, lipsa sau întocmirea incorectă a datelor în bilet nu afectează valabilitatea contractului, căruia continuă să i se aplice Convenția (CVR). Astfel din această reglementare rezultă că biletul este necesar ad probationem, iar nu ad validitatem. În ceea ce privește bagajele potrivit art. 8 al Convenției (CVR), transportatorul poate elibera o confirmare de bagaj, unde trebuie să fie indicate caracteristicile bagajului care îl primește, în cazul în care pasagerul solicită această confirmare de bagaj, transportatorul este obligat să o emită și să o ofere pasagerului. Interesant, în art. 10 pct. 2) al Convenției se menționează că în cazul în care pasagerul nu poate proba că bagajul îi aparține cu o confirmare de bagaje, atunci transportatorul este obligat să dea bagajul persoanei care poate demonstra drepturile sale asupra bagajului. În cazul în care dovezile sunt insuficiente transportatorul poate solicita o garanție în bani, proporțional cu conținutul bagajului, care se restituie după un an din momentul depunerii. Sub aspectul forței probante art. 9 (CVR ), confirmarea de bagaj, face dovada până la proba contrară a condițiilor contractului de bagaje, iar în cazul lipsei se consideră că bagajul a fot transmis în stare bună în momentul primirii de către transportator. În corespundere cu art. 4 și 14 al Convenției (CVR), răspunderea transportatorului în contractul internațional auto de pasageri și bagaje este întemeiată pe culpă. Transportatorul răspunde pentru prejudiciul cauzat pasagerului în legătură cu pierderea sau deteriorarea totală/parțială a bagajelor, în aceeași măsură ca și pentru propriile sale acțiuni sau omisiuni, sau pentru actele și omisiunile prepușilor săi, precum și orice alte persoane ale căror servicii le utilizează pentru îndeplinirea obligațiilor care îi sunt impuse în temeiul acordului de transport rutier. În continuare, analizând modificările propuse la Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002[8], spre consultații publice pe site-ul Ministerului Justiției al Republicii Moldova, am constatat că se propune modificarea și completarea […art. 1007„(1) Transportatorul răspunde pentru distrugerea, pierderea totală sau parţială ori pentru deteriorarea bunului în măsura în care distrugerea, pierderea sau deteriorarea a avut loc între momentul preluării şi cel al livrării, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare. (2) Transportatorul răspunde ca de propriile sale acţiuni şi omisiuni, de acţiunile şi omisiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, dacă aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiilor lor], [9] propunerea de modificare analizată tragem concluzia că legiuitorul propune modificarea normei date conform prevederilor Convenției (CVR), deși aceasta nu este intrată în vigoare, deoarece a fost ratificată de un număr mic de state. Inclusiv, prin instituirea noului art. 9891 în proiectul de modificare a Codului civil, de fapt conchidem că acest articol este preluat și coincide cu art. 20 al Convenției CVR[…în cazul deteriorării aparente a bagajului de mână, pasagerul, la părăsirea mijlocului de transport, trebuie să notifice transportatorul despre deteriorare. În cazul deteriorării aparente a altui bagaj notificarea despre deteriorare trebuie să se facă la primirea bagajului. Dacă bagajul este deteriorat, însă deteriorarea nu este aparentă, notificarea despre deteriorare se face în formă textuală în termen de 7 zile după îeșirea din mijlocul de transport sau, dacă este mai târziu după primirea bagajului] [10], norme ce sunt în interesul pasagerilor și contribuie la formarea cadrului normativ privat conform tendințelor europene și internationale care inevitabil urmăresc responsabilizarea transportatorilor pentru executarea contractelor și reglementează mai exact drepturile pasagerilor. Deși Republica Moldova a ratificat Convenţia CVR cu o singură rezervă privind articolul 29: ,,Orice dispută între două sau mai multe părţi contractante referitoare la interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii, pe care părţile nu sunt în stare s-o rezolve prin negocieri sau pe alte căi, la solicitarea uneia dintre părţile contractante, pot apela la Curtea Internaţională de Justiţie”, moment destul de interesant că Convenţia este în vigoare, legea de ratificare a acesteia există, însă Republica Moldova nu figurează printre părţile care au ratificat Convenţia pe pagina oficială web a CEE ONU [11, p. 94]. Astfel, datorită faptului că CVR este ratificată de către 3 statemembre UE și, respectiv, rezultă că are o aplicare minimală, Comisia Europeană în vederea protejării drepturilor pasagerilor transportului rutier internațional propune apropierea cadrului legal de cel european, la caz se referă Regulamentul Parlamentului european şi al Consiliului 181/2011 [12]. În concluzie, menționăm că în contextul armonizării legislației Republicii Moldova în concordanță cu standardele internaționale în domeniul transportului rutier de pasageri și bagaje, modificările propuse la Codul civil sunt în vederea protejării drepturilor părților contractante, iar preluarea normelor din Convenție (CVR) este o acțiune ce demonstrează implicarea statului în acest domeniu și gradul de transpunere în legislația națională, deși aceasta nu a intrat în vigoare.