Problema cunoaşterii, problema adevărului a fost din cele mai vechi timpuri şi până astăzi una dintre problemele majore ale filosofiei, şi nu doar sub aspectul definirii, înţelegerii sau criteriilor adevărului, ci şi sub aspectul avansării în cunoaştere. Progresul tehnico-ştiinţific din secolele XIX şi XX a pus şi mai acut problema progresului ştiinţific în arealul filosofiei, în contextul în care s-au creat teorii ce au depăşit modelele de abordare cunoscute anterior. A fost nevoie de intervenţia filosofiei pentru a face posibilă asimilarea sub aspect comprehensiv a acestor revoluţii la nivel de gândire, la nivel de metode utilizate. Mai mulţi cercetători care s-au aflat sub influenţa acestor realizări inovative (un exemplu caracteristic ar fi teoria relativităţii a lui A. Einstein, teoria despre natura dublă a luminii etc.) şi-au dedicat timpul şi energia interpretării acestor descoperiri, descifrării mecanismelor lor. K.R. Popper, L. Blaga, D.D. Roşca, Ş. Lupaşco ş.a. au fost unii dintre cei care au încercat să contureze acest nou model de gândire şi abordare a problemelor ştiinţei, scoţând în evidenţă contradicţia, iraţionalul, neconcordanţa, problematizarea. În anul 1986 s-a constatat chiar şi termenul de problematologie (Michel Meyer. De la problématologie: langage, science et philosophie. Mardaga, Bruxelles, 1986. Le Livre de Poche, 1994), care vrea să legitimeze şi să introducă în arealul ştiinţific situaţia de problemă, care până atunci trebuia înţeleasă mai mult ca o abatere, o eroare de evitat (cu toate că erau gânditori care anterior au promovat ideile acestea, însă fără a fi sistematizate de cineva în mod special). Deşi gânditorul belgian Michel Meyer a folosit noţiunea de problematizare mai mult cu înclinaţie spre filosofia limbajului, discursului, considerăm că ideea exploatată de savant poate aduce un plus de valoare problemei cunoaşterii şi, în special, evoluţiei acesteia. În cercetarea propusă intenţionăm să facem o analiză comparativă a două concepţii — ale gânditorului englez Karl R. Popper (1902-1994) şi gânditorului român Lucian Blaga (1895 — 1961), gânditori ce au lansat ideea unui nou model de cunoaştere şi care ne-ar ajuta, în ultimă instanţă, să stabilim, să conturăm un eventual model al eficientizării procesului de creaţie ştiinţifică, de avansare în cunoaştere, de descoperire a noului, de progres sub aspect cognitiv