Experimentele plastice din pictura figurativă moldovenească de la mijlocul anilor ’70, includ unele tendinţe de caracter progresiv-avangardist, care contravin uşor strategiilor oficiale din acele timpuri. Ambianţa artistică a plasticienilor pare a fi pătrunsă de un şir de emoţii specifice timpului dat, manifestate prin: scăderea optimismului, „setea” de independenţă şi atracţia pentru fenomenele necunoscute ale cotidianului. Toate acestea influenţează şi condiţionează noile schimbări evolutive pronunţate în canavaua picturii figurative moldoveneşti din a doua jumătate a anilor ’70. Preluând experienţele austere din pictura anilor ’60 şi calităţile „excepţionale” din pictura anilor 1970-75, pictura figurativă recurge la o metamorfoză a formulei de exprimare, interesată de spiritul „underground”. Prin prisma noilor viziuni, figurativul depăşeşte uşor etapa „etnografică” (1960—1975) a picturii naţionale şi avansează spre o formulă nouă de exprimare simbolico-metaforică. Aceasta oferă noi posibilităţi de reflecţie semnificativă a simţurilor, trăirilor şi meditaţiilor introspective. Începând cu anul 1976, pictura figurativă moldovenească recurge la un şir de schimbări manifestate atât în substratul plastic cât şi cel semantic al imaginii. Caracterul acestora enunţă o nouă viziune artistică asupra lumii şi realităţii înconjurătoare, modificând raportul obişnuit dintre imagine şi idee. Imaginea figurativă a operei este gestionată prin semne simbolice combinate şi legate artificial, prin intermediul cărora se articulează ideea semantică a mesajului. Aceste intenţii se întrevăd în tablourile: Consăteni (1978) de Sergiu Cuciuc; Citate din istoria artei (1978) de Valentina Russu-Ciobanu; Zi de naştere (1977) de Dumitru Peicev; Lecţie de desen (1978) de Valentina Bahcevan ş.a. Scopul schimbărilor este de a reproduce o metaforă plastică reprezentativă a unei idei, trăiri sau concept al artistului. Tendinţele creative duc spre o depăşire a subiectelor interdisciplinare propuse şi a genurilor tradiţionale, optând pentru descoperirea adevărului brut şi frumosului estetic pur. Intenţiile semantice generează un proces de căutări plastice în aria expresionismului romantic şi suprarealismului iraţional, rezultatul cărora se pronunţă specific în imaginea figurativă din tablourile: Tinerii actori (1978), Tineri învăţători (1978) de Ludmila Ţonceva; Nunţi comsomoliste (1978) de Filimon Hămuraru; În zi de duminică (1978-79) de S. Galben; Tinereţe (1978) de Nadejda Rotaru ş.a. Spre finele anilor ’70, figurativul adoptă o tratare plastică extrem de rigidă, prin care intenţionează configurarea unei imagini „ştiute” sau înţelese de spectator. Forma plastică intens schematizată şi decorativă reuşeşte să imprime calităţi metaforice legate de realitatea cotidiană ştiută, operând prin acestea ideea subiectului, ca în tablourile: Ploaie de primăvară (1979), Focul olimpic (1979) de S. Cuciuc; Dimineaţa (1979) de V. Russu-Ciobanu; Învingătoarea (1979), Livezi în floare (1979-80) de Vilhemina Zazerscaia; Minge nouă (1979) de Elena Bontea; Scrimeri (1979-81) de Ada Zevin ş.a. Experienţele plastice manifestate în pictura figurativă moldovenească din a doua jumătate a anilor ’70, manifestă tendinţe progresiv-creative, care duc spre o exprimare metaforică a subiectului. Vizorul interpretativ include realitatea ştiută a vieţii cu trăirile introspective ale comunităţii contemporane.