Forme şi idei în teatrul de animaţie din spaţiul românesc în prima jumătate a sec. XX
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
446 15
Ultima descărcare din IBN:
2024-01-27 08:31
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
792.97(498)"XIX" (1)
Teatru. Artă scenică. Reprezentații teatrale (521)
SM ISO690:2012
. Forme şi idei în teatrul de animaţie din spaţiul românesc în prima jumătate a sec. XX. In: Învățământul artistic – dimensiuni culturale, 19 aprilie 2019, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: 2019, T, p. 47. ISBN 978-9975—84-088-0.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Învățământul artistic – dimensiuni culturale
T, 2019
Conferința "Învăţământul artistic – dimensiuni culturale"
Chişinău, Moldova, 19 aprilie 2019

Forme şi idei în teatrul de animaţie din spaţiul românesc în prima jumătate a sec. XX

CZU: 792.97(498)"XIX"

Pag. 47-47

Lefter Nina
 
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
 
Disponibil în IBN: 24 februarie 2021


Rezumat

Teatrul din prima jumătate a secolului XX, la nivel mondial, a fost unul al noilor experimente, al noilor descoperiri, un teatru aflat sub influenţele acestei epoci, pline de efervescenţă, de schimbări fundamentale în sfera politică, socială şi, evident, culturală. Teatrul este ca un organism viu, ce se adaptează uşor faţă de necesităţile şi aspiraţiile societăţii consumatoare. Ca orice organism viu, el trebuie să se potrivească cu mediul şi comunitatea în care coexistă. Doar teoreticienii acestui domeniu vor vedea mai târziu dacă această transformare poate fi considerată evoluţie sau regres. Prima jumătate a secolului XX a adus mari schimbări şi în dezvoltarea teatrului de animaţie din spaţiul românesc. În primii 30 de ani, teatrul românesc a avut la bază metafora şi parabola. În film sau arte plastice, în teatrul dramatic, în teatrul cu păpuşi, oamenii de creaţie au reuşit să realizeze universuri artistice care să triumfe, prin mijloace de expresie, căci cenzurile politice de până atunci erau absurde, subminau libertatea creaţiei şi condamnau spectatorii la produse submediocre, dar care respectau indicaţiile ideologice. Teatrul a devenit, aşadar, un spaţiu al libertăţii de a spune adevărul — datorită capacităţii regizorilor, scenografilor şi actorilor de a ascunde în metaforele scenice mesaje sediţioase, cu puternic impact emoţional. Un rol important l-au avut scenografii, prin crearea unor spaţii de joc alegorice, renunţând la decorul de tip realist. Prin aceste detalii mesajul piesei se încărca de valori emblematice şi, cum nimic nu putea fi precizat ca o expunere negativă la adresa societăţii româneşti, cenzura nu putea interzice aceste spectacole. Apariţia teatrului de păpuşi românesc ca artă este simultană cu cea a teatrului de artă dramatică, într-o perioadă în care limbajele creaţiei aduceau în prim-plan personalitatea artistică, iar producţia artistică devenea — atât în teatru cât şi în literatură sau arte plastice — o expresie caracteristică omului de creaţie, a mesajului său personal, bazat pe o reconcepere a formelor artistice

Cuvinte-cheie
formă, idee, metaforă, animaţie, teatrul de păpuși, teatrul dramatic