De la începuturile sale filmul-portret a captivat atenţia regizorilor şi curiozitatea spectatorilor prin elementul de noutate, veridicitate şi confidenţă. În literatura de specialitate filmul-portret este studiat în contextul filmului de nonficţiune, iar aspectele teoretice sunt tratate relativ puţin. Un studiu comparativ amplu şi bine fundamentat este cel al cercetătoarei ruse Manana Andronikova De la prototip la imagine. Problema portretului în literatură şi cinema. Autoarea cercetează transformarea succesivă a imaginii omului în artă, începând cu primele reprezentări antropomorfe până la portretul cinematografic. Teoreticianul şi istoricul literar Silviu Angelescu, în lucrarea sa Portretul literar, a dedicat un capitol semnificativ problematicii legate de reprezentarea personajului şi constituirea portretului său. Totodată, vom reveni în cercetare la tipologia propusă de autor elaborată în funcţie de modelele culturale şi istorice încercând să o ajustăm la filmul-portret. În teoria artei cinematografice una dintre problemele mai complicate reprezintă principiile tipologiei filmului documentar. Mai mulţi teoreticieni — Serghei Drobaşenko, Simion Freilih, Iuri Tîneanov, Lev Roşal, Galina Projiko ş.a. — au abordat această problemă. Teoreticianul rus Serghei Drobaşenko propune o tipologie a filmului documentar şi televizat ca un model stabil. În clasificarea filmului documentar Serghei Drobaşenko ia ca bază modalitatea de prezentare a materialului filmic şi caracterul acestuia. Problema de clasificare a genurilor de film documentar este abordată într-un caracter radical de către Lev Roşal. Această interpretare conduce la inutilitatea tipologiei genului, dacă nu din perspectiva teoretică, atunci din cea practică. În acest context, menţionăm studiile privind tipologia portretul de televiziune elaborate de dr. Alexandru Bohanţov, conferenţiar universitar. O altă monografie cu caracter enciclopedic, care presupune o bază documentară extrem de vastă este Hermeneutica filmului despre artă de Dumitru Olărescu. Filmele de artă pot fi definite ca o simbioză estetică între portretul creatorului şi opera de artă. În unele surse filmul-portret este perceput ca film istorico-biografic, acest fapt nu presupune o abatere de la adevăr. Criticul de film Dumitru Olărescu elucidează particularităţile filmului istoricobiografic prin prisma creaţiei regizorului Anatol Codru, catalogându-l drept cel mai important regizor de filme istorico-biografice din cinematografia naţională, reuşind să interfereze şi să combine cu succes limbajul poetic cu cel cinematografic, recurgând la experienţe curajoase. Unul dintre puţinele studii dedicate cercetării filmului-portret este broşura Arta portretului cinematografic de Valentin Lesin. În pofida faptului că filmul-portret este prezentat, în primul rând, ca instrument de promovare a ideologiei sovietice, lucrarea reprezintă o sinteză a evoluţiei filmului-portret în contextul cinematografiei sovietice