În anii ’60 şi ’70 ai secolului XX, în contextual culturii americane, apar mişcări teatrale alternative, companii de teatru experimental care dezbat teme politice, se mobilizează împotriva războiului din Vietnam, discută problemele minorităţilor sau grupurilor dezavantajate, fac auzită vocea preocupărilor feminine în teatru etc., prin intermediul spectacolelor bazate pe evenimente reale, cu profunde accente politice sau a acţiunilor şi protestelor stradale care îmbracă forma evenimentelor teatrale. Producţiile teatrului avangardist Living Theatre, fondat de Julian Beck şi Judith Malina, au fost dominate de anarhism, poezie, teatru de inspiraţie asiatică, didacticism (via Bertolt Brecht), improvizaţie şi experiment la nivel lingvistic. Predispoziţia lor nesăbuită către excese a făcut ca multe dintre demonstraţiile lor — protestele împotriva poziţiei guvernului faţă de războiul din Vietnam, izolarea în clădirea teatrului când Fisc-ul l-a sechestrat — să elimine barierele dintre ceea ce se întâmplă pe scenă şi viaţa reală. Living Theatre militează pentru un teatru revoluţionar care ar opri războaiele, ar deschide porţile tuturor închisorilor şi ar opri moartea timpurie. Open Theatre — o nouă alternativă la teatrul de pe Broadway, debutează cu spectacolul documentar The Trial of Judith Malina şi Julian Beck, care este un tribut teatral adus celor doi creatori de teatru. Open Theatre este grupul care promovează mai mult decât oricare alt grup creaţia colectivă, producţiile teatrului rezultând din munca în colaborare a actorilor, iar spaţiul teatral şi jocul actoricesc centrându-se pe trăirea prezentului. În anii de început ai trupei San Francisco Mime Troupe (1959), accentele politice nu erau atât de puternic resimţite. În 1965 trupa îşi prezintă primul comentariu scenic la adresa războiului din Vietnam odată cu adaptarea pentru scenă a textului Iubitul militar. Acelaşi an 1965 aduce un nou spectacol, Ministrel Show or Civil Rights in a Cracker Barrel, de data aceasta comentariul politic inserat în cadrul spectacolului făcea referire la rasism. El Teatro Campesino devine unul dintre teatrele politice cele mai cunoscute ale Statelor Unite ale Americii. În 1968 teatrul primeşte Premiul Obie pentru contribuţia adusă la Teatrul Muncitorilor şi pentru spectacolele jucate în întreaga ţară. Free Southern Theatre a fost legat de mişcarea de eliberare de la începutul anilor ’60 care îşi dorea să conducă la schimbări politice, sociale şi economice în viaţa afro-americanilor din sudul Statele Unite. Teatrul îşi deschide activitatea în 1964, în New Orleans, cu spectacolul documentar semnat de Martin Duberman, In White America. În anii ’60 şi ’70 minorităţile sau grupurile dezavantajate din America văd teatrul ca pe un mediu în care preocupările lor pot fi articulate, un mediu care poate aduce în conştiinţa publicului problematicile lor sociale: The National Theatre of the Deaf (1967) oferă oportunităţi atât actorilor cât şi publicului cu probleme de auz. La San Francisco ia naştere Tale Spinners — un teatru care va răspunde nevoilor şi intereselor celor în vârstă. La New York este fondat Roots and Branches care încurajează comunicarea dintre generaţii. În cadrul trupei erau amestecaţi tineri alături de vârstnici, tocmai pentru a servi scopurilor asociaţiei. În 1972, la New York, ia naştere The Family, o trupă care le permitea foştilor condamnaţi să creeze spectacole de teatru care urmau să fie prezentate atât în închisori cât şi în afara acestora. Play-House of the Ridiculous este un teatru al travestiţilor homosexuali care aduce în faţa publicului satire acide la adresa diverselor aspecte din viaţa şi cultura contemporană. O parte importantă a teatrului alternativ american al anilor ’70 pune în centrul ei preocupări care dezbat teze feministe, reprezentând vocea preocupărilor feminine, constituindu-se sub forma unor dezbateri teatrale care aduceau în discuţie vise, amintiri, speranţe şi fantezii ale femeilor. Multe dintre spectacolele construite de Bread and Puppet Theatre, condus de Peter Schumann, condamnau războiul din Vietnam, subliniind bunătatea naturală a omului, importanţa unor nevoi de bază, ca, de exemplu, pâinea, mediul natural, coruperea omului şi a naturii de către lăcomie şi dorinţa de putere. Bread and Puppet Theatre joacă în spaţii neconvenţionale, participă la marşuri şi parade, având parte de clasificări în categoria trupelor de teatru stradal sau teatru ambiental. Participarea publicului în mod direct în cadrul spectacolului, atenţia multiplă, un ambient performativ înconjurat de actori şi public, amestec al vieţii şi artei — vor fi dezvoltate de Schechner în cadrul The Performance Group, teatru pe care îl va înfiinţa în 1967, la New York.