Conform principiilor fundamentale ale Justiţiei consfinţite în Constituţia RM şi CPP RM, evidenţiem următoarele:  Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti (art.114 Constituția RM, art. 25 alin. (1) CPP RM);  Orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale şi va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă (art. 21 Constituția RM, art. 8 alin. (1) CPP RM);  Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârșirea unei infracţiuni, precum şi supus unei pedepse penale decât în baza hotărârii definitive a instanţei de judecată, adoptată în condiţiile Codului de procedură (art. 25 alin. (2) CPP RM). Potrivit prevederilor CPP RM, cu referire la sentința judecătorească, evidenţiem următoarele:  Hotărâre judecătorească – hotărâre a instanţei judecătoreşti adoptată într-o cauză penală: sentinţă, decizie, încheiere şi hotărâre (art. 6 pct. 13) CPP RM);  Sentinţă – hotărâre prin care cauza penală se soluţionează în fond de instanţa de judecată (art. 6 pct. 42) CPP RM);  Instanţa de judecată, la înfăptuirea justiţiei în cauzele penale, adoptă sentinţe, decizii, hotărâri şi încheieri. Hotărârea prin care cauza penală se soluţionează în fond de prima instanţă se numeşte sentinţă (art. 341 alin. (1), (2) CPP RM);  Instanţa hotărăşte asupra învinuirii înaintate inculpatului prin adoptarea sentinţei de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal. (art. 384 alin. (1) CPP RM). Analizând cele redate, propunem următoarele definiții ale sentinței:  Sentinţa este actul justiţiei penale, emis în numele legii Republicii Moldova de instanţa de fond, adoptată în urma dezbaterilor judiciare, pronunţată în şedinţă publică, având ca sarcină soluţionarea cauzei penale, răspunde la întrebările ce vizează atât vinovăţia inculpatului, tipul şi mărimea pedepsei cât şi achitarea inculpatului şi eliberarea lui de pedeapsă – pronunțând după caz condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, de asemenea întrebările ce vizează soluţionarea acţiunii civile, a măsurilor preventive, soarta probelor materiale, cheltuielile judiciare.  Sentinţa este un act al justiţiei, emis în numele legii de instanţa de fond, ca rezultat al cercetării judecătoreşti pe toate întrebările cu privire la vinovăţia inculpatului şi tragerea lui la răspundere penală sau liberarea lui de pedeapsă, sau de executarea pedepsei, precum şi liberarea de răspundere penală; aplicarea a unor măsuri de constrângere cu caracter medical; cu privire la nevinovăţia şi achitarea inculpatului; încetarea procesului penal – precum şi cu privire la toate întrebările legate de emiterea sentinţei în privinţa acţiunii civile, măsurii preventive, soarta corpurilor delicte, cheltuieli judiciare, etc., menţionate în art. 385 CPP. Sentința pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală în esență reprezintă o sentință de condamnare, întrucât se emite doar în condițiile în care vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii este confirmată prin ansamblul de probe administrate în faza de urmărire penală. În asemenea condiții, este firească concluzia că prevederile art. 364/1 alin. (7) nu sunt adecvate și necesită o modificare de rigoare prin excluderea din textul legii a articolelor ce reglementează procedura de adoptare a sentinței de achitare și de încetare. Astfel instituind în art. 364/1 alin. (7) regula că în caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea prevederilor alin. (1), dispoziţiile art. 382-398 se aplică în mod corespunzător, legiuitorul a permis adoptarea sentinței pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, inclusiv în cazul adoptării sentinței de achitare (art. 390 CPP) sau de încetare (art. 391 CPP). Poziția similară este expusă în pct. 28 din Hotărârea Plenului CSJ nr. 13 din 16.12.2013 cu privire la aplicarea prevederilor art. 364/1 CPP de către instanțele judecătorești. Analizând cele redate, propunem următoarea definiție sentinței pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală:  Sentința pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală: act al justiției penale adoptat în numele legii de către prima instanță, prin care pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală se recunoaște vinovăția inculpatului în comiterea faptei incriminate cu stabilirea unei pedepse mai blânde conform secțiunilor legii. În coroborare cu prevederile alin. (3) art. 384 CPP RM, sentința pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală trebuie să fie legală, întemeiată şi motivată. Cu referire la cerința potrivit căreia sentința pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală trebuie să fie legală, evidențiem următoarele:  Legalitatea sentinţei ca cerinţă rezultă din faptul că este rezultatul unei activităţi procesuale care se desfăşoară conform legii şi se aplică în mod corect legea penală, civilă ş.a., dacă este cazul. Uneori legalitatea sentinţei este relativă, deoarece poate fi infirmată prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.  Sentinţa pronunţată de instanţa de judecată este considerată legală, în cazul când a fost întocmită în baza legii şi corespunde tuturor cerinţelor prevăzute de normele procesual penale şi cele penale; explicând noţiunea infracţiunii şi a pedepsei, detectând care sunt coparticipanţii la săvârșirea infracţiunii, care sunt etapele comiterii acesteia, determinând posibilităţile de apărare, stabilind componenţa de infracţiune, tipul şi mărimea pedepsei, precum şi condiţiile de numire a acesteia.  Legală poate fi numai sentinţa, care a fost emisă cu respectarea legii procesuale pe parcursul întregului proces penal de la intentarea. Cu referire la cerința potrivit căreia sentința pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală trebuie să fie întemeiată, reiterăm următoarele:  Cerinţă aceasta înseamnă corespunderea concluziilor judecătoreşti circumstanţelor cauzei, stabilite în cazul dezbaterilor judiciare, fiind justeţea obiectivă a faptelor expuse în ea.  Întemeierea sentinţei presupune expunerea corectă şi obiectivă a faptelor.  Aşadar, pentru ca sentinţa să fie recunoscută ca fiind întemeiată ea trebuie: 1. Să se sprijie numai pe acele probe care sunt prezente în dosarul penal; 2. Concluziile formulate de către instanţa judecătorească corespund materialelor dosarului penal fără oarecare contrarii interne; 3. Probele sunt minuţios, multilateral, obiectiv şi nemijlocit examinate în şedinţa judiciară. Cu referire la cerința potrivit căreia sentința pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală trebuie să fie motivată, reținem următoarele:  Motivarea sentinţei este o cerinţă prin care se stabileşte legătura dintre împrejurările cauzei studiate în judecată şi hotărârea adoptată în baza acestei cauze. Motivarea se exprimă prin prezentarea unor probe convingătoare, în baza cărora instanţa formulează concluziile sale.  Motivarea reprezintă modul de exprimare a aducerii probelor concrete pe baza cărora instanţa îşi fundamentează concluziile sale, analizându-le, precum şi hotărârile emise de ea. Aceasta condiţionează justeţea concluziilor instanţei şi concomitent sporeşte influenţa educativă a sentinţei sau permite de a înţelege de ce instanţa a emis o asemenea hotărîre.  Motivarea sentinţei constă în explicaţia instanţei, de ce ea în baza probelor examinate privind circumstanţele cauzei, a ajuns la concluziile expuse în sentinţă.  Motivarea reprezintă modul de exprimare a temeiniciei sentinţei în condiţia legalităţii ei.