Starea de afect şi inluenţa ei asupra răspunderii penale
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
2592 160
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-08 17:20
SM ISO690:2012
GRAMA, Mariana. Starea de afect şi inluenţa ei asupra răspunderii penale. In: Integrare prin cercetare și inovare.: Științe juridice, 9-10 noiembrie 2017, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: CEP USM, 2017, R, SJ, pp. 54-57. ISBN 978-9975-71-924-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare și inovare.
R, SJ, 2017
Conferința "Integrare prin cercetare și inovare"
Chișinău, Moldova, 9-10 noiembrie 2017

Starea de afect şi inluenţa ei asupra răspunderii penale


Pag. 54-57

Grama Mariana
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 23 februarie 2021


Rezumat

Deseori primesc de la studenţi întrebarea: ce reprezintă starea de afect şi cum ea influenţează asupra răspunderii persoanei? Şi în general: o persoană care a săvârşit infracţiunea în stare de afect, este ea oare responsabilă din punct de vedere penal? Răspunsul la această întrebare nu este unul simplu, însă, fără a omite particularităţile medicale ale răspunsului, există. În mare parte, răspunsul este sugerat de însuşi legiuitor, însă nu îl putem atribui tuturor infracţiunilor ce se comit în stare de afect. Ce reprezintă de fapt starea de afect? Cel mai simplu răspuns ar fi că afectele reprezintă procese afective simple, primitive şi impulsive, puternice, foarte intense şi violente, de scurtă durată, cu apariţie bruscă şi desfăşurare impetuoasă. Afectele sunt însoţite de o expresivitate bogată, se manifestă direct, uneori necontrolat, ducând chiar la acte necugetate [1, p.74]. ntr-o altă opinie, afectele sunt izbucniri emoţionale caracterizate prin apariţia bruscă şi de scurtă durată, cu o desfăşurare puternică unipolară, consumându-se în expresii şi gestică vie. Ele sunt însoţite de o anumită îngustare a câmpului de conştiinţă, acesta fixându-se asupra cauzei care a provocat procesul afectiv. Dominarea sau stăpânirea unui afect este posibilă dacă efortul de inhibiţie se plasează în stadiul său iniţial [2]. Astfel, alături de stările psihice patologice, care exclud responsabilitatea şi anomaliile psihice care reduc responsabilitatea, o importanţă aparte în dreptul penal se acordă stărilor psihice ale subiectului infracţinnii, provocate de comportamentul ilegal sau imoral al victimei. Specificul acestor stări psihice ale subiectului din timpul săvârşirii infracţiunii constă în faptul că starea emoţională puternică apărută subit (afectul) nu exclude şi nici nu reduce responsabilitatea persoanei, care a comis infracţiunea drept rezultat al acţiunilor (inacţiunilor) ilegale sau imorale ale victimei, dar în acelaşi timp, ca şi alte stări emoţionale, provocate de victimă, influenţează esenţial asupra capacităţii de conduită conştient-volitivă a vinovatului. Afectul este prezentat ca o reacţie emoţională de tip exploziv cu slăbirea controlului voluntar asupra comportamentului omului. Decurge în câteva etape. Etapa iniţială se caracterizează printr-o creştere rapidă şi intensă a încordării emoţionale, etapa a doua–prin destinderea stării emoţionale, şi etapa a treia – prin epuizare psihofizică de intensitate variată. Semnele generale ale stărilor afective descrise mai sus sunt: de scurtă durată; acuitatea; intensitatea manifestării; legătura nemijlocită cu iritantul de caracter psihogen; impulsivitatea şi expresivitatea; frică; caracter exploziv din faza a doua, posibil agresivitate şi cruzime neîntemeiată, furie; stare de ameţeală, extenuare, istovire, pierderea parţială a memoriei în ultima fază. Stările de afect pot avea un caracter fiziologic, patologic sau nedeterminat. La stările emoţionale ce au importanţă penal-juridică se atribuie afectul fiziologic, provocat de victimă; afectul acumulatoriu (cumulativ), provocat de o situaţie psihotraumantă îndelungată apărută în legătură cu comportamentul ilegal sau imoral al victimei; stările afective sub formă de excitare sau tensiune emoţională, provocată de o situaţie psihotraumantă; şi stările psihice, apărute în condiţiile situaţiei psihotraumante (fără a lua în calcul durata ei) la mama care şi-a omorât copilul nou-născut. Aceste stări psihice direct sau indirect sunt prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova în calitate de semne calificante, care atenuează pedeapsa pentru omorul săvârşit în stare de afect (art.146 CP), vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect (art.156 CP), pruncuciderea (art.147 CP), la fel pot fi luate în consideraţie în calitate de circumstanţe atenuante (lit.i art.76 CP). Din punctul de vedere al psihologilor, în art.146 şi 156 CP este vorba despre două varietăţi ale afectului: afectul fiziologic, apărut ca răspuns la influenţa psihotraumantă acută (sporită) şi afectul acumulatoriu (cumulativ), ce apare ca reacţie la o situaţie psihotraumantă îndelungată. În ambele cazuri, legiuitorul specifică că afectul este provocat de comportamentul ilegal sau imoral al victimei, iar provocarea este unică – la afectul fiziologic, sau prelungită – la afectul acumulatoriu (cumulativ). Afectul fiziologic se manifestă prin emoţii puternice cauzate de jigniri nemeritate, în timpul cărora individul poate comite acţiuni, de care apoi regretă. Afectul patologic se manifestă prin obnubilarea pronunţată a conştiinţei, agitaţie psihomotorie pronunţată şi acţiuni cu caracter automat, de care omul mai târziu nu-şi aminteşte [3]. Afectul patologic se referă la aşa-zisele „stări excepţionale” care reprezintă tulburările psihice de scurtă durată ce se caracterizează cu un debut acut, sunt însoţite de tulburări de conştiinţă şi cu amnezie totală sau parţială a trăirilor din perioada acută. Deosebim următoarele „stări excepţionale”: 1) stări crepusculare; 2) beţia patologică; 3) afectul patologic; 4) recţia de „scurtcircuit”; 5) starea de torpoare patologică. Aceste stări au loc mai des la persoanele cu o insuficienţă neuropsihică de caracter psihopatiform sau organic, fără dereglări psihice. Durata „stărilor excepţionale” este de la câteva minute până la câteva ore [4, p.327]. Afectul patologic parcurge trei faze. Prima fază începe după primirea „informaţiei psihotraumante„ sub forma conştientizării celor întâmplate, după care apare şi se amplifică tensiunea afectivă. Faza a doua – faza tensiunii de vârf, de explozie a emoţiilor. Simptomele acestei faze, de regulă, sunt tipice. La persoană se observă dereglarea perceperii sunetelor (sunetele se îndepărtează sau se apropie, se amplifică), apar percepţii iluzorii, sunt posibile halucinaţii şi dereglări psihosenzoriale, uneori delir, agresivitate sporită şi cruzime neîntemeiată. De regulă, persoana în această stare nu poate aprecia corect situaţia şi presupusele ameninţări. Funcţiile motorice pot fi dereglate (slăbiciuni în picioare, zgomote în urechi, pierderea cunoştinţei). După faza a doua survine cea de-a treia fază. Pentru faza a treia este tipică lipsa oricărei reacţii a omului faţă de cele ce se întâmplă în jurul său (sau faţă de cele comise), persoana se poate afla în stare de prostraţie bolnăvicioasă, poate adormi şi un oarecare interval de timp nu contactează cu nimeni. Afectul fiziologic, spre deosebire de cel patologic, nu atrage după sine recunoaşterea persoanei ca una iresponsabilă. O astfel de stare emoţională temporară nu se consideră bolnăvicioasă, se consideră normală şi reprezintă o reacţie explozivă la factorul iritant. Această stare poate fi atât pozitivă, cât şi negativă. Acest afect, de regulă, apare spontan, decurge foarte repede şi se exprimă în modificarea bruscă a activităţii psihice a omului şi a comportamentului său. La apariţia afectului fiziologic, persoana îşi dă seama despre faptele sale şi poate conduce cu ele, efectele crepusculare lipsesc, memoria nu se pierde. Cauzele apariţiei formelor fiziologice a stării de afect pot fi: pericol asupra vieţii persoanei sau asupra vieţii celor apropiaţi; conflict; comportamentul deviant a celor din jur, exprimat prin insultă ce afectează onoarea şi demnitatea persoanei. Apar astfel de stări doar în anumite situaţii iritante, însă uneori reacţia afectivă nu corespunde ameninţării reale sau gradului de iritare, şi depinde aceasta de câţiva factori: vârstă; sistem nervos; autoaprecierea persoanei; stări fiziologice temporare, ce influenţează psihicul persoanei (insomniile, oboseala etc.). Deosebirea dintre afectul patologic şi cel fiziologic constă în faptul că în primul caz se observă starea crepusculară, nebunie şi amnezie, iar la cel fiziologic astfel de efect nu este. În afară de aceasta, pentru afectul patologic sunt caracteristice: excitarea intensivă, reacţii neadecvate, imposibilitatea de a-şi percepe propriile acţiuni, ideile delirante şi amnezia.