Malpraxisul medical constituie un comportament profesional neglijent, inadecvat sau incompetent în exercitarea actului medical, inferior unor standarde profesionale de pregătire și pricepere acceptate de comunitatea medicală naţională şi/sau internaţională (spre exemplu: [1, p.8-9], ce cauzează riscuri suplimentare pentru pacient ce se materializează prin suferință ce putea fi evitată, vătămare a sănătăţii ori a integrităţii corporale sau deces, implicând răspunderea juridică a personalului medical. Malpraxisul medical include o greşeală medicală şi infracţiunea săvârşită în sfera activităţii medicale profesionale. Infracţiunea şi greşeala medicală au la bază încălcări comune de prevederi legislative, norme etice, cerinţe ale ştiinţei sau a practicii medicale [2, p.5-12]. Totodată, în cazul în care lucrătorul medical prin acţiunea sau inacţiunea sa a provocat prejudiciu grav sănătăţii sau decesul victimei ori posibilitatea reală de survenire a acestor consecinţe, cele comise cad sub incidenţa legii penale. Are loc aşa-numită transformare a greşelii medicale în infracţiune, ambele fiind varietăţi ale malpraxisului medical. Conceptul de ,,malpraxis medical”, în conformitate cu doctrina și practica internațională în domeniu [3, p.8-15; 4, p.5-6; 5, p.217], întrunește câteva elemente indispensabile, după cum urmează: prezența unei îndătoriri profesionale medicale de îngrijire a pacientului; prezența erorii irelevante; fapta săvârșite cu vinovăție [6, p.63-66]; prezența prejudiciului; legătura de cauzalitate dintre actul medical defectuos și consecințele nefaste survenite la pacient și manifestate în prejudicierea sănătății sau decesul acestuia [7, p.28-37]. Un interes deosebit reprezintă malpraxisul medical comis la etapa de diagnosticare [8, p.116-119]. La această etapă, pot fi distinse următoarele forme de încălcări care cel mai des se întâlnesc în practica medicală: anamneza incompletă și evaluarea incorectă a datelor clinice; examinarea funcţională insuficientă; examenul instrumental întârziat; diagnosticul greşit, întârziat sau incomplet. Lista acestor încălcari nu are un caracter exhaustiv și poate fi extinsă. Le vom trece în revistă. Anamneză incompletă și evaluarea incorectă a datelor clinice. Anamneză (din limba greacă – anamnesis – amintire) reprezintă un ansamblu de date (informații) pe care medicul le obține de la pacient şi/sau însoţitorii acestuia pentru a le utiliza în vederea stabilirii diagnosticului. Anamneza este prima etapă în cadrul examinării clinice a bolnavului și reprezintă istoricul afecţiunii pacientului şi antecedentele sale şi ale rudelor de gradul I. Există anamneza vieţii (anamnesis vitae) şi anamneza bolii (anamnesis morbi). Un interes de importanţă majoră îl reprezintă anamneza alergologică care ne permite să stabilim riscul reacţiilor adverse imunologice la pacient la diferite preparate sau substanţe. Totodată, anamneza incompletă deseori constă în colectarea neglijentă a datelor anamnetice sau în aprecierea lor necalificată la etapa diagnosticării, cum ar fi: medicul nu ia în consideraţie datele clinice ale patologiei existente; medicul nu ţine cont de bolile anterioare la pacient; medicul colectează informaţii într-un volum insuficient etc. Datele clinice obținute în urma anamnezei bolii pot fi evaluate incorect, ceea ce poate să conducă la urmări grave pentru viața sau sănătatea pacientului. Examinarea funcţională insuficientă presupune executarea într-un volum insuficient a unor examinări neinvazive generale, fundamentale şi obligatorii în cazul patologiilor concrete şi bine cunoscute pentru diagnosticarea cărora sunt elaborate și aprobate standarde de diagnosticare a maladiilor și a altor patologii. În cadrul diagnosticării funcţionale, se aplică diverse echipamente medicale fără a parcurge la metode chirurgicale. Spre exemplu, electrocardiografie, spirometrie, electroencefalografie etc. Diagnosticarea funcţională presupune nu numai efectuarea corectă a manipulării din punct de vedere tehnic, dar şi interpretarea corectă a rezultatului obţinut. La examinarea funcţională insuficientă se referă: prescrierea examinărilor medicale funcţionale într-un volum insuficient sau examinarea medicală funcţională a unui organ sau ţesut efectuată într-un volum redus. Evaluarea incorectă a rezultatelor unor metode suplimentare de examinare medicală (rezultatele electrocardiografiei (ECG); rezultatele ultrasonografiei (USG) rezultatele endoscopice; rezultatele radiografice etc.). Toate greşelile ce se comit în cadrul acestor examinări pot fi de natură tehnică şi interpretativă. Esența acestei încălcări constă în faptul că medicul apreciază incorect rezultatele metodelor suplimentare de examinarea medicală (nu formulează o concluzie validă și corectă). Cu alte cuvinte, examinare medicală suplimentară a fost efectuată, însă nu a fost corect evaluată, ceea ce a condus la formularea concluziilor greșite în procesul de diagnosticare a patologiei la pacient. Evaluarea incorectă a datelor de laborator. Valabilitatea datelor de laborator constă în efectuarea unei analize comparative a materialului biologic obţinut de la un pacient concret şi corelaţia acestui rezultat cu indicii normale (medii) caracteristice unui grup de persoane în funcţie de sex, vârstă sau alte criterii. Corectitudinea sau incorectitudinea datelor de laborator depinde în mare măsură de: (1) condiţii ce au precedat efectuarea acestei analize (spre exemplu, un regim alimentar special al pacientului); (2) respectarea cerinţelor tehnice de către asistentul medical (spre exemplu, reguli generale cu privire la colectarea sângelui, transportarea materialului biologic colectat etc.). Veridicitatea rezultatelor depinde de calitatea metodelor de laborator, de calitatea substanţelor reactive utilizate în laborator, de sârguinţa și competența personalului medical. În cazul depistării unei patologii în baza acestor analize, se recomandă efectuarea repetată a analizei respective pentru a exclude probabilitatea incorectitudinii rezultatelor obținute pe cale de laborator. Diagnosticul greşit, întârziat sau incomplet. Diagnosticul greșit reprezintă o concluzie incorectă referitoare la natura patologiei şi starea pacientului. La stabilirea diagnosticului, medicul trebuie să se conducă de plângerile subiective ale pacientului, anamneza lui, examinarea corpului, rezultatele examinărilor funcţionale şi supravegherea evoluției patologiei. În cazuri în care nu există oarecare dificultăţi în diagnosticarea pacientului, stabilirea incorectă a diagnosticului depinde de experienţă insuficientă a medicului, examinarea insuficientă a bolnavului etc. Singura cauză justificativă este experienţa inuficientă a medicului cu condiţia că el a efectuat totul ce era necesar, s-a consultat cu un specialist cu o experienţă mai bogată în domeniul dat. Diagnosticul întârziat deseori devine consecința unei concluzii incorecte privind starea sănătății pacientului. Totodată, diagnosticul incomplet desemnează diagnosticul simptomatic, referindu-se la stabilirea parţială a patologiei existente, deseori doar în baza unor simptome. Dacă au existat unele dificultăţi obiective în stabilirea diagnosticului, iar medicul a efectuat totul ce era în puterile sale, atunci el nu poate fi urmărit penal pentru diagnoză incompletă şi tratamentul insuficient. Examen medical instrumental întârziat. Această deficienţă a diagnosticării stă la baza uneia din cele mai grave erori din malpraxisul medical, cum ar fi efectuarea intervenţiei chirurgicale întârziate, ce poate conduce chiar la decesul pacientului. Uneori se depistează erori tactice în alegerea şi stabilirea timpului potrivit pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, când viaţa pacientului deja nu poate fi salvată. În acest segment de cercetare, nu putem fi de acord cu autorii care consideră că evaluarea incorectă a datelor paraclinice constituie temei suficient pentru survenirea răspunderii penale pentru malpraxis medical. Ținând cont de natura imprecisă și estimativă a datelor paraclinice, subliniem că ele diferă de la o patologie la alta și de la un pacient la altul, în unele cazuri indicând în mod expres probabilitatea unei patologii, iar la alți pacienți acestea rămân doar niște indicii fiziologici. Spre exemplu, nu întotdeauna obezitatea pacientului constuie temei rezonabil pentru a concluziona că persoana suferă de diabet zaharat, sau culoarea specifică a pielii nu întotdeauna semnifică că persoana suferă de patologia biliară. În acest sens, trebuie să reținem că medicina rămâne disciplina clinică, iar unele date paraclinice sunt pur şi simplu ignorate. În practica medicală ele se mai numesc „date tacite”, „ocazionale” etc. Medicii deseori spun „asta încă nimic nu înseamnă”, „la majoritatea pacientelor se depistează aceste indici” etc. Evident, astfel de date (având un caracter adiacent, secundar, auxiliar) nu trebuie neglijate şi deseori la etapa precoce a patologiei ele ajută medicul la stabilirea corectă a diagnosticului, însă ele pot face față situației doar cu condiția că sunt luate în cumul cu datele clinice. Imputarea malpraxisului medical băzându-se doar pe date paraclinice este absolut inacceptabil. Subliniem că datele paraclinice nu pot fi confirmate prin datele de laborator, prin urmare ignorarea lor nu poate fi incriminată medicului.