Raportul dintre aceşti doi termeni – „traficul de persoane” şi „traficul de femei” (în varianta engleză „trafficking in person” şi „trafficking in women”) a stârnit dezbateri aprinse chiar la nivelul ONU în legătură cu munca de elaborare a unei noi Convenţii privind combaterea crimei organizate transfrontaliere şi Protocolul adiţional privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor [1 p.16]. În legătură cu aceasta, se impun o serie de clasificări atât la nivel de termeni, cât şi la nivel de fenomen în ansamblu. Potrivit documentelor oficiale ale ONU, traficul de persoane este definit astfel: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane realizate prin: ameninţare sau aplicare forţei sau a altor forme de constrângere; răpire; fraudă; înşelăciune; abuz de putere sau utilizarea unei poziţii vulnerabile; obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra altei persoane în schimbul unor beneficii realizate în scop de exploatare (acestea includ, de regulă, exploatarea sexuală, munca sau serviciile forţate, sclavia sau practici similare sclaviei, prelevarea de organe, mamă – surogat sau forţarea unei persoane să cerşească). Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului printre altele în art. 19 obligă statele să prevină prin mecanisme legale un atare comportament asupra copiilor [2]. Caracterizarea traficului de persoane explică esenţa fenomenului şi nu ne lasă în prizonieratul unor reprezentări generale, cum ar fi asocierea traficului de persoane cu migraţia externă, bunăoară, sau cu prostituţia. De exemplu, analiza comparativă a traficului de persoane şi a migraţiei internaţionale scoate la iveală elementele de asemănare, dar şi deosebirile. De pildă, trecerea frontierei unui stat (sau a mai multor state) în scopul obţinerii unui loc de muncă este un element comun atât migraţiei externe, cât şi traficului de fiinţe umane. Nu în zadar am stăruit asupra acestei delimitări între termenii migraţia externă, prostituţie şi trafic de persoane, pentru că la nivel uzual toţi aceşti trei termeni produc confuzii. O delimitare mai simplă (dar nu şi simplistă) între aceşti termeni (şi fenomene în acelaşi timp) putem face ţinând cont de faptul că elementele de bază [1, p.18] în cazul traficului de persoane sunt: prezenţa elementului înşelăciune, violenţa sau abuzul de putere, povara datoriilor. În acelaşi timp, adesea termenul (ca şi fenomenul însuşi) trafic de persoane nu întotdeauna justificat este identificat cu cel de trafic de femei şi chiar cu trafic de copii. Dacă între noţiunile trafic de fiinţe umane şi migraţie externă este mai uşor a face deosebire, noţiunile trafic de fiinţe umane; trafic de copii şi trafic de femei sunt şi mai uşor de confundat. În cele mai multe documente, publicaţii şi alocuţiuni în problema traficului se foloseşte deseori termenul „trafic de femei”. Mai mult ca atât: abordând tema traficului de persoane, majoritatea absolută, folosind acest termen au în vedere traficul de femei destinate prostituţiei, industriei sex-businessului etc. O atare abordare o găsim în mai multe documente internaţionale (de pildă, Declaraţia Ministerială de la Haga privind recomandările europene cu privire la măsurile efective de prevenire şi combatere a traficului de femei în scopul exploatării sexuale, adoptată în aprilie 1997 la Conferinţa Ministerială a ţărilormembre ale Comunităţii Europene; Convenţia Eliminării tuturor formelor de discriminare împotriva femeii; Declaraţia ONU privind eradicare violenţei faţă de femei ş.a.). Deşi între termenii trafic de persoane şi trafic de femei nu putem pune semnul egalităţii, asemenea interpretare a lor este determinată de mai mulţi factori. În primul rând, se cuvine să menţionăm că, încă de la început, atenţia comunităţii internaţionale era axată pe răspândirea acestui fenomen în diferite colţuri ale lumii şi acţiunile întreprinse erau de fapt îndreptate împotriva traficului de femei în scopul prostituării lor forţate. În al doilea rând, organizaţiile internaţionale şi cele neguvernamentale, guvernele mai multor ţări din lume ori chiar ele fiind iniţiatorii şi promotorii adoptării celor mai multe documente şi tot ele recurgînd la acţiuni practice, dintre cele mai adecvate. Întrucât cele mai multe acţiuni lansate sub lozinca luptei cu traficul de fiinţe umane vizau, de fapt, problema traficului de femei în scopul prostituării forţate, se crea impresia că anume cel din urmă aspect al problemei şi cuprinde întregul fenomen al traficului de persoane. Această percepţie s-a dovedit a fi destul de statornică, perpetuând în majoritatea actelor internaţionale, legislaţiile naţionale ale mai multor ţări din lume, în diferite programe de prevenire a fenomenului [4, p.19]. Această situaţie este caracteristică şi României. În prezent România şi alte state foste socialiste sau ex-sovietice (de exemplu, Federaţia Rusă [3]), la capitolul traficul de fiinţe umane, sunt ţările unde o largă răspândire o are folosirea femeilor în industria sex-businessului din ţările dezvoltate. Noţiunea traficul cu persoane cuprinde o arie mai extinsă de termeni sociali. Obiectul acestei infracţiuni pot deveni nu doar femeile, dar persoane de sex diferit de vârstă diferită, după cum am mai menţionat:  bărbaţi maturi (de regulă, în scopul exploatării lor la munci grele, necalificate);  minori şi bătrâni (în industria cerşitului);  persoane de orice sex şi vârstă (în scopul prelevării de persoane). De asemenea, traficul de fiinţe umane presupune încălcarea drepturilor omului în orice formă de realizare – demnitatea persoanei, libertatea persoanei, securitatea persoanei, dreptul la libera circulaţie, dreptul la muncă. Prin încălcarea acestor drepturi condiţia persoanei este redusă la:  situaţia de marfă, fiind cumpărată şi vândută de traficanţi; persoana respectivă nu este în cunoştinţă de cauză sau, chiar dacă este, face obiectul traficului fără consimţământul său;  vieţuirea într-un regim de semisclavie, în condiţiile în care se află în posesia unei alte persoane (fără ştirea sa, fără consimţământul său, fără un temei legal);  supunerea la un regim de continuă ameninţare fizică sau psihologică, când este silită să muncească fără consimţământul său, fără o formă reglementată de plată. Comunitatea internaţională [6, p.5] este în cunoştinţă de caz că în lume (în special, în ţările dezvoltate din Europa şi Asia, dar şi pe continentul american) funcţionează mai multe reţele bine organizate, al căror „obiect de activitate” îl constituie traficul de persoane. Mai mult decât atât, în acelaşi context, putem vorbi despre funcţionarea unei adevărate pieţe negre, care operează cu tranzacţii de fiinţe umane [4, p.20]. Vom concluziona că traficul de femei este de fapt o parte componentă a fenomenului general traficul de persoane. Traficarea femeilor are şi o varietate mai mare de scopuri. De regulă, acestea pot fi: căsătorie forţată, muncă forţată, servitute, folosirea forţată în calitate de casnică, muncă forţată în sectorul agricol sau industrial, exploatarea în industria sexului, pornografie, mame surogat [5, p.752]. De fapt, identificarea, reducerea fenomenului (şi implicit, a termenului) traficul de persoane la cel de trafic de femei s-a produs, se pare chiar în textul Convenţiei ONU pentru reprimarea traficului de fiinţe umane şi exploatării semenilor, adoptate încă din 1949 [7]. În sfârşit, se remarcă că nici prostituţia nu se identifică cu traficul de femei. Prostituţia, fenomen stigmatizat de societate, presupune întreţinerea benevolă de relaţii sexuale în scopul obţinerii unor beneficii materiale. Pe când traficul de femei se caracterizează prin prezenţa unor forme de exploatare sexuală, ele fiind secundate de elementul constrângerii, ameninţării, uneori chiar privaţiunii de libertate.