Dreptul la viaţă privată impune, din ce în ce mai mult, o amplă protecţie. Dezvoltarea tehnico-ştiinţifică creează un cadru vulnerabil dreptului la viaţă privată, iar legislaţia urmează a fi adaptată continuu, asigurând o protecţie echitabilă acestuia [1]. Autorităţile publice din Republica Moldova trebuie să înţeleagă că urmează să abordeze obligaţia pozitivă şi negativă privind respectarea dreptului la viaţă privată şi de familie într-o formă care garantează o protecţie eficientă şi constantă. Posibilitatea de restrângere a unor drepturi, prevăzută de Constituţia Republicii Moldova, urmează a fi aplicată într-o strictă interpretare care va asigura principiul proporţionalităţii şi care se va face doar în concordanţă cu normele dreptului internaţional. Astfel, în ceea ce priveşte dreptul penal material, un moment important pentru Republica Moldova constituie anul 2002, an în care a fost adoptat un nou Cod penal. Incriminarea unor fapte care vin a proteja dreptul la viaţă privată oferă o garanţie indivizilor pentru apărarea posibililor ingerinţe. Un alt aspect ce vizează protecţia penală a dreptului la viaţă privată este format din normele procesual-penale. Actele normative care reglementează procesul penal urmează să asigure echitabil şi just respectarea dreptului la viaţă privată, fără a admite unele ingerinţe neproporţionale şi fără a depăşi posibilitatea de restrângere a unor drepturi şi libertăţi prevăzute de legea supremă a Republicii Moldova. Necesitatea gestionării în cel mai înalt grad de corectitudine, importanța problematicii privind protecția indivizilor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libertatea de circulație a acestor date trebuie să ofere o conduită statală echitabilă, care urmează a contribui substanţial la îmbunătățirea existenței condiției umane [2]. Protecția vieții private a indivizilor generează o importanță majoră pentru societatea modernă, inclusiv în ceea ce privește aplicarea normelor de drept pozitiv. Limitele legale impuse trebuie să garanteze respectarea dreptului la viață privată și, implicit, să înlăture intruziunile nejustificate ale altora în domiciliul și în corespondența noastră. Nu acceptăm să fim deranjați atunci când ne retragem în spațiu nostru privat, însă, totodată, e necesar să permitem autorităților competente să dețină anumite posibilități de ingerințe, or statul este cel care trebuie să garanteze „binele colectiv” [3]. În conformitate cu art. 1. alin. (3) din Constituție „Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate”. În acest context, realizarea drepturilor constituționale prevăzute la cap. I și II din titlul II al Constituției specifică valoarea fundamentală a drepturilor și libertăților persoanelor, iar aceste aspecte urmează a fi tratate și din punctul de vedere al posibilităților de apărare față de anumite încălcări. Norma juridico-penală vine însă să ofere anumite garanții respectării dreptului la viață privată și, totodată, distruge anumite premise de vulnerabilitate a normei constituționale, care urmează a fi protejată printr-o multitudine de aspecte şi care ar oferi persoanei posibilitatea de folosință netulburată a spațiului său privat. Capitolul V din Partea specială a Codului penal al Republicii Moldova, având ca obiect juridic generic realizarea drepturilor constituționale ale persoanelor, reprezintă o parte din normele dreptului pozitiv care vin să ofere o protecție extinsă a acestor drepturi, mai cu seamă că respectarea acestora urmează a fi protejată printr-o normă de drept penal [4]. Codul penal incriminează deci o serie de fapte care aduc atingere dreptului la viață privată, cum ar fi: încălcarea inviolabilităţii vieţii personale (art. 177), violarea dreptului la secretul corespondenţei (art. 178), violarea de domiciliu (art. 179) ș.a. De cele mai dese ori, aceste norme nu au un obiect material, acesta fiind, mai cu seamă, un obiect imaterial care este format din informațiile ocrotite de lege despre viața personală ce constituie secretul personal sau familial al persoanei, cum ar fi: convorbiri telefonice, înștiințări telegrafice, informații referitoare la ocrotirea sănătății populației, securitatea publică sau protecția mediului. Mai rar întâlnim la aceste infracțiuni un obiect material, cum ar fi: telegrame, scrisori și alte colete poștale [5]. În ultimul timp, ținând cont de faptul că dreptului la viață privată i se acordă din ce în ce mai multă atenţie, tot mai multe acte juridice prevăd expres clauze prin care titularul datelor cu caracter personal consimte expres la preluarea acestora. În caz contrar, aceste acţiuni sunt calificate de legiuitor ca fiind culegere ilegală de informații. Totodată, atâta timp cât însuși titularul dreptului la viaţă privată le pune la dispoziție informaţii şi materiale unei persoane fizice sau juridice, despre care are cunoștință că își desfășoară activitatea în domeniul informării publicului, consimțământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris [6]. Aspectul penal al respectării dreptului la viaţă şi familie urmează a fi interpretat în strictă conformitate cu normele de drept internaţional care reglementează drepturile omului şi la care Republica Moldova este parte. Obligaţia pozitivă şi negativă a statului, privind respectarea dreptului la viaţă privată şi de familie, trebuie tratată într-un cadru care oferă individului, atât privit ut singuli cât şi privit ca fiind parte a societăţii, o garanţie solidă care ar genera o veritabilă libertate, în strictă conformitate cu principiul proporţionalităţii şi echităţii.