Este oare oportună incriminarea faptei de propagare a schimbării orânduirii constituționale a Republicii Moldova?
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
714 96
Ultima descărcare din IBN:
2024-02-17 11:33
SM ISO690:2012
STATI, Vitalie. Este oare oportună incriminarea faptei de propagare a schimbării orânduirii constituționale a Republicii Moldova? In: Integrare prin cercetare și inovare.: Științe juridice, 9-10 noiembrie 2017, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: CEP USM, 2017, R, SJ, pp. 7-10. ISBN 978-9975-71-924-7.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare și inovare.
R, SJ, 2017
Conferința "Integrare prin cercetare și inovare"
Chișinău, Moldova, 9-10 noiembrie 2017

Este oare oportună incriminarea faptei de propagare a schimbării orânduirii constituționale a Republicii Moldova?


Pag. 7-10

Stati Vitalie
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 22 februarie 2021


Rezumat

La 28.04.2016 a fost publicat proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18.04.2002 (art. 341, 3411 ) (în continuare – Proiectul nr. 183/2016). În cadrul acestui proiect, suscită atenția propunerea de completare a Codului penal cu articolul 3411 „Propagarea schimbării orânduirii constituționale a Republicii Moldova”. Potrivit acestui articol proiectat, „propagarea și răspândirea de informații tendențioase ori inventate, instigatoare la pierderea suveranității, independenței, neutralității și indivizibilității Republicii Moldova sau orice alte acțiuni orientate spre pierderea suveranității, independenței, neutralității și indivizibilității Republicii Moldova, acțiuni în masă, săvârșite verbal, în scris, cu utilizarea radioului, televiziunii, cinematografului, internetului, broșurilor, foilor pliante, imaginilor, spoturilor/înregistrărilor audio-video, filmelor, amplificatoarelor/altor mijloace de amplificare a sunetului sau prin alte mijloace, se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unități convenționale sau cu închisoare de până la 2 ani”. Remarcăm că în calitate de „matrice” pentru dispoziția în cauză a servit dispoziția art. 140 „Propaganda războiului” din Codul penal. Nu putem trece cu vederea că propaganda războiului este interzisă prin: lit. a) art. 6 din Statutul Tribunalului Militar Internaţional de la Nürnberg; lit. a) alin. (5) din Statutul Tribunalului Militar Internaţional pentru Extremul Orient; alin. 1 art. 20 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile și politice; Rezoluția 110 (II) a Adunării Generale a ONU din 03.11.1947 etc. În același timp, nu există niciun instrument de drept internațional care ar interzice propagarea schimbării orânduirii constituționale a unui stat. La aceasta s-ar putea obiecta că fiecare stat are dreptul suveran de a-și reglementa prin propriile mijloace apărarea suveranității, independenței și indivizibilității teritoriale. Nu putem nega aceasta. Totuși, asemenea mijloace nu pot să fie în afara ordinii juridice internaționale. Iar această ordine consacră prioritatea valorilor generalumane, alături de imperativul ocrotirii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În Nota informativă la Proiectul nr. 183/2016 se menționează: „Libertatea de exprimare nu este absolută, aceasta poate fi limitată în cazul în care urmărește un scop legitim, care în condițiile speței, este protejarea existenței statului Republica Moldova”. Într-adevăr posibilitatea restrângerii exercițiului libertății de exprimare se desprinde din art. 54 al Constituției. Însă, prevederile acestui articol nu pot fi privite decât coroborat cu prevederile de la alin. (2) art. 4 al Legii Fundamentale: „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”. Ar fi oare conformă restrângerea exercițiului libertății de exprimare, propusă în Proiectul nr. 183/2016, cu dispozițiile art. 10 „Libertatea de exprimare” din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (în continuare – Convenția)? Considerăm că nu. În primul rând, formulările din proiectatul art. 3411 CP RM nu îndeplinesc exigențele care rezultă din alin. (2) art. 10 al Convenției, potrivit căruia exercitarea libertăţii de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi, fiind supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege. Autorul Proiectului nr.183/2016 admite confuzia dintre un adevăr istoric incontestabil și o opinie de disidență. Or, în cauza Lehideux și Isoni c Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare – CEDO) a constatat o încălcare a art. 10 al Convenției, stabilind că reclamanții au făcut afirmații care nu se înscriu printre adevărurile istorice incontestabile (de exemplu, Holocaustul) și care țin de o dezbatere istorică privind desfășurarea și interprtetarea unor evenivente din timpul celui de-al Doilea Război Mondial [1]. Din aceleași considerente, în cauza Perinçek c Elveției, CEDO a ajuns la concluzia că negarea genocidului armenilor este admisibilă în temeiul libertății de exprimare. Astfel, s-a ajuns la concluzia că politicianul turc Doğu Perinçek nu poate fi condamnat în baza acuzațiilor de discriminare doar pentru că a făcut următoarea declarație: „Genocidul armean este o mare minciună internațională” [2]. La fel, în cauza Kommersant Moldovy c Moldovei, CEDO a constatat violarea art. 10 al Convenţiei. Curtea a notat că instanţele judecătoreşti naţionale nu au specificat care elemente din articolele reclamantului conţineau chestiuni problematice şi în ce mod ele puneau în pericol securitatea naţională şi integritatea teritorială a ţării [3]. În legătură cu soluția pronunțată în această din urmă cauză, ne raliem opiniei exprimate de M. Basarab: este discutabil în ce măsură propaganda sau apologia unor idei poate periclita în mod efectiv siguranța statului [4, p. 35]. Interzicerea unor opinii de disidență privitoare la atributele statului ar însemna nu altceva decât renunțarea la una dintre valorile pe care se construiește o democrație veritabilă și, respectiv, consacrarea unei antivalori pe care se întemeiază un stat autoritar. În acest sens, ne alăturăm următoarei poziții: „Pluralismul, toleranţa și transparenţa sunt condiţii sine qua non ale unei societăţi democratice; [...]; statul trebuie să se opună tendinţelor de a obstrucţiona pluralismul de presă [...]; libertatea de opinie constituie un drept autonom, care [...] obligă statul să se abţină de la activităţi de îndoctrinare [...]” [5, p. 144] Astfel, în cauza Handyside contra Regatului Unit, CEDO a decis: „Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamenetele unei societăţi democratice [...]. Sub rezerva restricţiilor legitime din paragr. 2 art. 10, ea acoperă nu numai „informaţii” sau „idei” care sunt primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate inofensive, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează statul sau populaţia. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis fără de care nu există „societate democratică” [6]. În alt context, formulările din proiectatul art. 3411 CP RM nu îndeplinesc nici exigențele care rezultă din sintagma „necesară într-o societate democratică”, utilizată în alin. 2 art. 10 al Convenției. În cauza Erdoğdu și İnce contra Turciei, CEDO a hotărât: „Obligaţiile şi responsabilităţile ce însoţesc exercitarea libertăţii de exprimare de către profesioniştii de media capătă o semnificaţie specială în situaţii de conflict şi tensiune. O atenţie specială este necesară atunci când se are în vedere publicarea opiniilor reprezentanţilor unor organizaţii ce recurg la violenţă împotriva Statului, în caz contrar presa putând deveni un instrument pentru difuzarea discursurilor ce incită la ură şi la escaladarea violenţei. […] Atunci însă când opiniile exprimate nu pot fi calificate astfel, Statele contractante nu se pot prevala de protecţia integrităţii teritoriale sau a securităţii naţionale, de apărarea ordinii sau de prevenirea infracţiunilor pentru a restrânge dreptul publicului de a fi informat prin supunerea presei sancţiunilor prevăzute de dreptul penal” [7]. Din contra, în cauza Osmani și alții c. fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, s-a ajuns la concluzia că libertatea de exprimare nu poate fi protejată în cazul în care acțiunile care vizează schimbarea ordinii constituționale constau în acte de violență [8]. Pentru comparație, art. 341 CP RM (care conține sintagma „prin violență”) îndeplinește condiția privind caracterul proporțional al ingerinței statului în exercitarea libertății de exprimare. De asemenea, amintim autorului Proiectului nr. 183/2016 că, la 22.04.2004, articolul 170 „Calomnia” a fost exclus din Codul penal tocmai din considerente de neîndeplinire a condiției sus-menționate. În concluzie, considerăm inoportună adoptarea Proiectului nr. 183/2016.