În cadrul Educaţiei pentru Drepturile Omului, cel mai frecvent, sunt utilizate trei tipologii de diseminare a informaţiei despre drepturile omului. Modelul transformaţional este bazat, în sens larg, pe filosofia pedagogică a lui Paulo Freire (Tibbitts, 2005), iar după cum au arătat studiile de caz, el accentuează autoreflecţia, autonomia şi transfomarea situaţiilor opresive (Lohrenscheit, 2006); totodată, în practică, modelul se abate de la pedagogia lui Freire în mod fundamental, ceea ce face modelul mai puţin efficient la depăşirea oprimării, rădăcină a multor situaţii de violare a drepturilor omului. Totuşi, prin reimaginarea Modelului Transformaţional, prin evaluarea critică a studiilor de caz, utilizând modelul Freirean, se poate formula o tipologie mai eficientă care vine din partea celor asupriţi şi pledează pentru desfiinţarea oprimării ca formă a violării drepturilor omului.