Ca un epistemolog inovator, Ștefan Lupașcu pledează pentru un dialog deschis cu noile descoperiri știinţifice. El propune o teorie a cunoașterii bazată pe dualitate antagonistă în care fenomenele nu sunt liniare și statice, dar dinamice și ritmice. Cunoașterea este privită ca dualitate dintre actualizare și potenţializare. Sunt analizate probleme de logică și de metodologia știinţei, iar principiul antagonismului contradictoriu în cadrul logicii sale admite existenţa unei funcţii dinamice, structurale și contradictorii. Ștefan Lupașcu propune în acest sens o logică dinamică a contradictoriului, deoarece se vrea o dialectică a energiei și a contradictoriului, întrucât „postulează contradicţia relativă ireductibilă ca fiind imanentă energiei și constituind liantul dintre dinamismele energetice antagoniste în sisteme”. Ştefan Lupaşcu explică termenul etică specific episemologiei sale prin definirea în prefaţa operei “Omul şi cele trei etici ale sale”: “... prin termenul de etică înţeleg comportamentul, în acelaşi timp fizic, biologic şi psihic al omului, în contact cu fenomenele interne şi externe ale subiectului şi obiectului, ale inconştientului şi conştiinţei”. Prin urmare reţinem comportamentul etic explicat prin dimensiunea fizică, biologică şi psiho-socială.