Cetatea de la Soroca este una dintre cărțile de vizită ale Republicii Moldova. Puțini sunt cei care nu au fost măcar o dată în viață să o vadă sau cei care vin în țara noastră și nu vizitează Cetatea, să-i afle istoria. Soroca n-a fost o cetate mare, ca Suceava, Cetatea Albă sau Hotinul, ci o fortăreață mică, un castel pentru adăpostul unei străji de pază împotriva tătarilor. Se spune că la Soroca a fost înălțată o cetate din lemn și pământ în primul sfert al secolului al XV-lea, dar cu o primă mențiune documentară sub numele de Soroca apare abia la 12 iulie 1499, odată cu primul său pârcălab Coste. La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, boierii din Sfatul lui Vodă adeveresc biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. La 14 septembrie 1499 Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce al Lituaniei, Alexandru, unde este menționat „pan Coste, staroste de Soroca”. O tradiție locală îi explică numele prin faptul că domnul Ștefan cel Mare a pus soroc (termen de clădire). Între anii 15431546, în timpul domniei lui Petru Rareș, cetatea a fost rezidită din temelie de piatră. Cetatea are o formă circulară cu diametrul curţii interioare de 30,5 m, cu 5 turnuri, 4 circulare şi unul prizmatic cu pasajul de intrare, toate amplasate la distanţe egale. Zidurile incintei, de 3,05 m grosime, în toate elementele sale, au o înălţime de 21 m, cu o evazare sub formă de talos la nivelul solului, adâncite cu încă 7 m în platou până la stratul cu rocă dură. Partea superioară a cetăţii este înzestrată cu creneluri. După ridicarea puternicei fortificații, orașul Soroca începe să crească în importanță având o funcție administrativă și comercială prin punctul vamal instalat aici. Totodată, prin fortificarea nucleului urban de la Soroca, se încerca crearea unui nou centru de greutate a rețelei urbane moldovenești și în special a comerțului de tranzit, după pierderea în 1484 a cetăților din sudul Moldovei.