Revitalizarea elementelor de patrimoniu cultural. Studiu de caz: Claca de coasă din Țara Chioarului (jud. Maramureș, România) – factor de coeziune socială
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
444 10
Ultima descărcare din IBN:
2023-09-22 09:03
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
008(498) (35)
Civilizație. Cultură. Progres (818)
SM ISO690:2012
POP, Florin-Vasile. Revitalizarea elementelor de patrimoniu cultural. Studiu de caz: Claca de coasă din Țara Chioarului (jud. Maramureș, România) – factor de coeziune socială. In: Valorificarea patrimoniului etnocultural: în educaţia tinerei generaţii și a societăţii civile, 24 noiembrie 2020, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: Institutul Patrimoniului Cultural, 2020, Editia 5, p. 62. ISBN 978-9975-52-222-9.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Valorificarea patrimoniului etnocultural
Editia 5, 2020
Conferința "Valorificarea patrimoniului etnocultural în educaţia tinerei generaţii și a societăţii civile"
Chişinău, Moldova, 24 noiembrie 2020

Revitalizarea elementelor de patrimoniu cultural. Studiu de caz: Claca de coasă din Țara Chioarului (jud. Maramureș, România) – factor de coeziune socială

CZU: 008(498)

Pag. 62-62

Pop Florin-Vasile
 
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca
 
 
Disponibil în IBN: 25 noiembrie 2020


Rezumat

În conformitate cu legislația din România, patrimoniu cultural imaterial reprezintă totalitatea practicilor, reprezentărilor, expresiilor, cunoștințelor, abilităților - împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele și spațiile culturale asociate acestora (vezi Legea 26/2008). Definiția, destul de generală, dar și generoasă, ridică anumite probleme în momentul în care ne îndreptăm privirea spre o comunitate rurală anume, și căutăm acele elemente și valori comune pe care comunitățile, grupurile sau, după caz, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural. Este de subliniat faptul că aceste elemente trebuie să le confere acelor comunități și grupuri umane, un sentiment de identitate și continuitate. În comunitățile rurale din zonele aflate în apropierea unor mari centre urbane, bazine miniere sau orașe puternic industrializate, tocmai acest sentiment de identitate și de coeziune socială a fost mult erodat în ultimii patruzeci de ani, prin migrarea forței de muncă de la sat la oraș, prin depopularea și/sau îmbătrânirea satelor. Astfel, de cele mai multe ori, valorile culturale moștenite au căzut în umbra unui „consumerism” cultural reprezentat de evenimentele festive performate doar pe scenele ridicate cu prilejul unor sărbători, cu actanți proveniți din spațiul profesional al artelor spectacolului – lucru ce a dus, mai mult sau mai puțin, la transformarea comunității rurale într-o comunitate de spectatori și nicidecum de creatori sau transmițători ai elementelor de patrimoniu. În acest sens, unele comunități din Țara Chioarului (jud. Maramureș, România) au început de ceva vreme încoace să încerce să identifice în arealul lor, acele elemente care pot asigura atât performarea în interiorul grupului, cât și să asigure acea funcțiune specifică de identitate și de coeziune socială. Un astfel de studiu de caz poate fi reprezentat de reînvierea unei practici sociale și a unei tehnici de lucru tradiționale: Claca de coasă – cu tot ansamblul de manifestări asociate acestei practici. Lucrarea noastră intenționează să prezinte tocmai aceste eforturi ale unei comunități din ultimii cinci ani.

Cuvinte-cheie
patrimoniu cultural, revitalizare, comunitate, clacă, Țara Chioarului