Poetul, eseistul, traducătorul, promotorul unei noi generații de scriitori, liricul modern șaizecist, Liviu Damian, recunoscut în cercetările recente drept poetul demnității și verticalității, al conștiinței de cel mai înalt nivel, în dialogul său poetic cu cosmosul, cu universul, folosește versul rugă, răspunsul îi umple gândirea și comunicarea cu proverbe profunde, din straturile adâncimii memoriei colective milenare, și scriitorul onest își lasă „metaforele dezgolite” în calea timpului prezent, a timpului viitor, în nemurirea sa fiind conștient că mesajul e actual și azi. În acest studiu încercăm să descoperim adevărul inedit al poeziei lui Liviu Damian, asemănându-l cu salcâmul din pragul istoriei vitrege.

The poet, essayist, translator, the promoter of a new generation of writers, the modern lyric from the 1960 current, Liviu Damian, recognized in recent research as the poet of dignity and verticality, of the highest conscience, uses in his dialogue with the cosmos, univers, the prayer verse. His answer fills his thinking and communication with deep sayings from the layers of the millennial collective memory depth; the honest writer leaves his metaphors naked on the path of present and future time, being aware in his immortality that the message is valid even today. In our research we are trying to discover the innovative truth of the poetry of Liviu Damian, comparing him with the acacia from the steps of unfair history.