Familia Buklucci a imigrat din Bulgaria și s-a stabilit cu traiul în colonia Comrat în anul 1830. Capul familiei – Semion Buklucci era negustor. Aici s-a născut fiul lui – Nicolai, care a continuat activitatea de comerț a tatălui său, devenind milionar. Sursele indică că familia Buklucci la începutul secolului XX comercializa produse chimice în Odesa, iar în Basarabia – vindeau cereale și lână. Soția lui Nicolai – Maria, era fiica lui Gheorghi Țanco-Câlcic, un proprietar mare de pământuri. Conform testamentul tatălui său, Mariei i-au fost lăsate 260 de desetine de pământ din moșia Taraclia, județul Bender. Familia Buklucci s-a manifestat în primul rând prin activități filantropice. Datorită lor la Spitalul din Comrat a fost deschisă secția de boli infecțioase (1908). La același spital ei au finanțat întreținerea gratuită a celor două paturi pentru bolnavi. Nicolai Buklucci era epitrop onorific al școlii de două clase din Comrat. Pentru contribuția la dezvoltarea învățământului el a fost decorat de către Ministerul Educației Populare cu medalia de aur cu inscripția „Pentru râvnă” și panglica Sf. Stanislav (1902). De asemenea N. Buklucci a donat bani pentru confecționarea (în or. Nemirov) clopotului principal pentru Catedrala „Sf. Ioan Botezătorul” din Comrat. Chipul lui Nicolai este zugrăvit pe clopot. Nicolai Buklucci a înființat două burse în numele fiului său Semion, pentru studenții de la Universitatea Imperială din Novorosia (1910). Una dintre burse era destinată persoanei originare din volostea Comrat, iar deținatorul celei de a doua bursă trebuia să fie creștin-ortodox. Reprezentanții acestei familii erau proprietari de case și de o fabrică în Odesa. A trecut familia Buklucci și prin momente tragice. La vârstă de 39 de ani se stinge din viață fiul lui Nicolae – Semion (1903). În 1913 s-a sinucis nora familiei Buklucci – Elizaveta. Până în zilele noastre la al doilea cimitir creștin din Odesa s-a păstrat mormântul criptă a familiei Buklucci, creat de sculptorul P. Bakoș, considerat monument de artă.