Language is envisioned as an organic system of linguistic units. There are 7 linguistic units. The text is at the top of the syntactic hierarchy. It is best regarded as a semantic unit. Motivated by the intention to provide information, the text oscillates between continuity and expansion. Continuity concerns the known element → "the theme" while the expansion brings a new element → "the rheme". The development of the information is visible through textual means of cohesion: connectors, anaphora, word order, and determiners. Cohesion and coherence are “text - centered notions”. The means of coherence include: logical relations such as causality and class inclusion; knowledge of how events, actions, objects, and situations are organized, and the striving for continuity in human experience. There are two aspects of coherence, namely, situational coherence and generic coherence. Cohesion is the result of "semantic ties", which refers to the dependent links between items within a text. These ties come together to create meaning. Cohesion and coherence are two standards of textuality, without them, the text will not be communicative.

Limba este reprezentată ca fiind un sistem de semne lingvistice. Există 7 unităţi lingvistice. Textul ocupă nivelul superior în ierarhia unităţilor limbii, devenind unitatea maximală comunicativă. Coeziunea și coerenţa sunt importante noţiuni lingvistice. Textul este un produs lingvistic înzestrat cu structură și coeziune internă, care își dobândește caracteristicile efective în relaţiile sale situaţionale și intertextuale. Motivat de intenţia de a furniza informaţie, textul oscilează între continuitate și expansiune. Continuitatea vizează elementul cunoscut → „temă”, în timp ce expansiunea aduce un element nou → „remă”. Interconectându-se în diverse moduri, temele și remele realizează o progresie tematică. Conectorii și anafora (expresiile anaforice) sunt categoriile de entităţi lingvistice care asigură coeziunea. Sensul global al textului nu reprezintă exclusiv suma semnificaţiilor frazelor constituente, ci trebuie să aducă un supliment de semnificaţie. În acest sens, coerenţa se reflectă în relaţiile de cauzalitate, de referenţă sau în relaţii temporale care sunt, în general, aspecte semantico-cognitive. Există două tipuri de coerenţă: tematică și referenţială. Coeziunea și coerenţa constitue două criterii ale textualităţii.