Formarea şi dezvoltarea personalităţii axiologice a tânărului se realizează prin asimilarea individuală a reperelor valorice dezirabile social, ceea ce conduce la formarea unui cadru referenţial axiologic. Conceptul de referenţial axiologic semnifică totalitatea mobilurilor individuale şi a normativelor supraindividuale, interiorizate de subiect; a premiselor atitudinale şi comportamentale prezente în orice act de valorizare, dar şi o valoare culturală dobândită, care condiţionează asimilarea altor valori [1]. Restructurarea referenţialului axiologic este determinată de intensificarea contactelor cu diferiţi stimuli culturali.  Odată cu democratizarea vieţii sociale şi deschiderea spre cultura altor ţări, în societatea moldovenească s-a produs un aflux de valori şi pseudovalori noi, astfel încât parametrii axiologici sunt greu de stabilit. Pentru a putea face faţă noilor valori, tânărul trebuie să-şi formeze competenţa axiologică, prin care înţelegem capacitatea lui de a distinge valorile de nonvalori şi pseudovalori şi de a le integra în sistemul axiologic al personalităţii sale. Configurarea sistemului valoric începe în perioada preadolescentină (12-13 ani) şi îşi atinge apogeul spre finele adolescenţei, începutul perioadei de tinereţe (18-20 ani), rămânând a fi un proces deschis. Interiorizarea valorilor, formarea atitudinilor de valoare şi a sistemelor de valoare, reprezintă o parte organică a două procese fundamentale, care se desfăşoară de-a lungul întregii vieţi a individului: socializarea (ca proces social spontan) şi educaţia (ca proces social conştient, metodic), având ca obiectiv formarea unei personalităţi integre.Părinţilor le revine locul central în formarea atitudinilor de valoare, fapt confirmat şi de rezultatele cercetărilor sociologice. Reflecţia dată este susţinută de 57,3% dintre subiecţii investigaţi, care plasează părinţii pe I loc în ierarhia agenţilor de transmitere a modelelor culturale, pe următoarele trei poziţii, în ordinea intensităţii influenţei pe care o exercită asupra orizontului valoric al tinerilor sunt: mass-media (29,9%), profesorii (27,9%) şi grupul de prieteni (23,5%), care intervin în etapa a doua de socializare, cea secundară. Menţionăm că valorile şi atitudini educative ale familiilor sunt foarte diverse, diversitatea rezultând, în parte, din structura socială a ei: apartenenţa socioprofesională, nivelul de instruire, nivelul economic, mediul de reşedinţă, ideologia familială, tipul de interacţiune familială etc. [2, p.61]. Apare întrebarea: în lipsa familiei sau în cazul incompetenţei ei, cine le formează, le altoieşte aceste valori? Experţii ne sugerează că aceasta se face implicit, incidental şi sporadic, pentru că la nivel micro lipseşte stategia de formare a valorilor, iar la nivel macro, strategiile au mai mult un caracter declarativ. Şi, în acest sens, profesorul trebuie să servească ca model, să promoveze anumite valori, prin atitudinea şi prin valorile sale, deoarece nu avem astăzi conturată „personalitatea societăţii” ca concept integrator.  Suntem în epoca informaţională, sursele educaţionale sunt diverse, la fel şi factorii educaţionali sau diversificat. Dacă anterior factorii educaţionali puteau fi identificaţi cu uşurinţă: familia ca mediu primar de socializare, şcoala ca mediu secundar de socializare şi educare, în mediul rural aliindu-se şi comunitatea care avea o influenţă educaţională majoră, prin minicomunităţile sau mediile psihosociale mai restrânse, precum: comunitatea vecinilor, rudelor, a familiei extinse etc., astăzi factorii tradiţionali au o influenţă mai minoră. Ba chiar mai mult, referindu-ne la fenomenul urbanizării, credem că tinerii din mediul rural tind, la vârste precoce, să meargă în mediul urban unde sunt influenţaţi de o multitudine de alţi factori. Ne aflăm astăzi în perioada de tolerare a diversităţii, care perturbează procesul de identificare a parametrilor axiologici, aşa cum susţin unii dintre experţii intervievaţi „nu întotdeauna avem criterii clare despre ce e bine şi ce e rău într-o diversitate atât de mare” (II_urban_f_ro_13). Acceptarea diversităţii se impune tot mai mult astăzi, fiind considerată ca fiind un element al relaţiilor democratice: „nu ne imaginăm că astăzi toată lumea ar merge pe un model, că toţi ar stabili parametri rigizi ai principiilor de comunicare prosocială, pozitivă. Acceptăm diversitatea pentru că e bună, pentru că e comodă, pentru că o considerăm un element al relaţiilor democratice” (II_urban_m_ro_12), dar şi un pericol foarte mare în stabilirea limitelor dintre acceptarea diversităţii şi indiferenţă: „acceptarea diversităţii deseori alunecă în infiderenţă şi aceasta se întâmplă şi în mediul academic”.  Cu toate acestea, instituţiile de învăţământ încearcă să se implice în conturarea sistemului valoric al tinerilor, la toate nivelurile. Pornind de la faptul că educaţia este explicită şi implicită, experţii din instituţiile de învăţământ consideră că tot ce ţine de aspectul explicit, curricular, finalităţile sunt clare.Atunci însă când ne referim la aspectul moral, axiologic, educaţia se desfăşoară în mod implicit, cu finalităţi slab conturate. Se pare că mediul academic nu este preocupat şi nu are ca componentă în cadrul educaţiei explicite finalitatea axiologică, axându-se, în special, pe componenta intelectuală. Astfel, educaţia axiologică se produce implicit, aşa cum se întâmplă: „dacă contextul respectiv este unul benefic atunci este benefic, dacă este unul malefic, a atunci este malefic... în macrosocial nu există o imagine foarte clară a idealului moral”. (II_urban_f_ro_13) În parte, acest fapt poate fi determinat de favorizarea valorilor personale, dar şi de faptul că, în tranziţia de la societatea închisă, totalitaristă spre cea deschisă, democratică, nu am reuşit să stabilim reperele axiologice specifice acestui tip de societate, plasându-ne, în acest sens, la nivelul societăţii incerte, periculoase din punct de vedere axiologic. Sistemul de valori fiind unul neclar, individul este dezorientat, debusolat în planul valorilor sociale, valoarea devenind pentru el o chestie de moment: îi convine – o percepe ca valoare, nu-i convine – o priveşte ca antipod. Cel mai grav în cadrul societăţii ambigue, cu caracter de tip incert, aşa cum este societatea noastră de astăzi, sunt repercusiunile comportamentale ale celor care cresc şi se dezvoltă. Lipsiţi de repere axiologice clare, ei devin periculoşi social, fiind greu să prognozezi reacţia şi comportamentul lor.  În condiţiile create, când diversitatea s-a transformat în incertitudine şi indiferenţă, cât n-ar fi de paradoxal, se pare că pentru a ajunge la anumite rezultate este necesar de aplicat mecanismul de impunere, de control ca mecanismul de autoconservare a societăţii.  Orice societate are un miez axiologic, în situaţia când acest miez dispare este pusă la îndoială însăşi existenţa societăţii. În situaţia când valorile, conţinutul valorilor, mesajul valorilor, miezul axiologic s-a uzat şi nu mai corespunde societăţii, societatea devine foarte şi foarte vulnerabilă. Trebuie să avem o claritate: ce fel de societate vrem să construim, care sunt aceste valori, să nu declarăm una şi să facem alta, fiindcă atunci apare discrepanţa dintre percepţiile sociale a celor care cresc şi se educă şi cei care educă, atunci dispare reperul axiologic – nu-l mai consideră ca un reper de viaţă.  În concluzie, menţionăm că conştiinţa axiologică se formează şi evoluează ca rezultat al interiorizării lumii prin acţiunile exterioare şi al dezvoltării gândirii de la concret la abstarct. În ansamblul său, tineretul nu poate şi nu trebuie privit ca o categorie demografică omogenă, care exclude particularităţile proprii diferitelor sale vârste şi etape de dezvoltare, şi nici ca o entitate abstractă, independentă de condiţiile de existenţă ale societăţii în care trăiesc.