Relaţiile de familie au un caracter de complexitate pe care nu-l găsim la alte grupuri sociale. Sociologul român M.Voinea susţine că familia este un grup social constituit prin căsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legaţi prin anumite relaţii naturale, biologice, psihologice, morale şi juridice şi care răspund unul pentru altul în faţa societăţii [1, p.32].  Demograful francez, Ph.Aries afirmă că familia se transformă în măsura în care se modifică relaţiile cu copilul. [2, p.17]. În acest context, familia este un sistem complex, cu atât mai complex, cu cât este alcătuit din mai mulţi membri. Schema fundamentală a creşterii copiilor se formează prin modelul relaţiilor dintre părinţi. Familia întruneşte toate formele de relaţionare care sunt caracterizate de un înalt grad de intimitate personală, profunzime emoţională, angajare morală, coeziune socială şi continuitate în timp. Sistemul familial de relaţionare îmbracă forme diverse datorită unor raporturi de subordonare care asigură instituirea şi menţinerea familiei ca unitate socială: raportul de subordonare a sexelor explică instituirea grupului familial, iar cel de subordonare a vârstelor explică menţinerea acestuia.  Relaţiile interpersonale sunt definite ca relaţii interpsihologice, directe şi reciproce, care se desfăşoară atât în plan conştient, cât şi în plan inconştient. Nu putem să ne dezvoltăm ca oameni în absenţa relaţiilor cu familia şi mediul de origine. Pentru a delimita mai coerent relaţiile interpersonale existente la nivelul familiei, facem referire la teoria funcţionalistă, denumită şi dinamica rolurilor şi a puterii. Din această perspectivă, schimbările care intervin în interiorul cuplului determină tranziţia cuplului de la structura de tip tradiţional la cea de tip modern. Tranziţia cuplului a adus o serie de schimbări în ceea ce priveşte factorul afectiv. În societatea modernă, factorul afectiv este prioritar atât în relaţia cu partenerul, cât şi în relaţiile dintre copii şi părinţi. Tipuri diferite de relaţii se stabilesc între partenerii conjugali, între ascendenţi şi descendenţi şi între membrii familiei nucleare şi cei cu grade de rudenie mai largi. Nomenclatorul gradelor de rudenie diferă de la o societate la alta, în unele fiind extrem de sărac, iar în altele foarte bogat. Înţeleasă şi concepută ca funcţionalitate integrală, normalitatea vieţii familiale impune exercitarea adecvată a tuturor funcţiilor, rolurilor şi sarcinilor adulţilor din cadrul familiei. Prin descrierea relaţiilor din cadrul familiei, e necesar să concretizăm termenul de rol familial, prin care înţelegem setul coerent de comportamente pe care membrii familiei îl aşteaptă de la fiecare membru al acesteia, în funcţie de poziţia pe care o ocupă în sistemul familial. Aşadar, există trei roluri familiale:Rolul de partener conjugal – vizează relaţia cu soţul/soţia. Acest raport este consolidat în familia tradiţională precum şi în cea modernă prin încredere şi devotament. Momentele cele mai semnificative descrise de rolul conjugal sunt: cunoaşterea de sine şi a partenerului; satisfacerea reciprocă a nevoilor, a intereselor şi aspiraţiilor referitoare la viaţa de cuplu; susţinerea reciprocă în urmărirea sarcinilor şi funcţiilor familiei; modelarea intimităţii şi a vieţii de cuplu pentru copii. Rolul de partener conjugal îmbină stimularea funcţionării cuplului prin folosirea tuturor resurselor personale. Rolul parental – descrie raportul dintre copii–părinţi cu particularităţile emotive, de educaţie şi de filiaţie. Asumarea rolului parental vine cu etapa de creştere şi educare a copiilor, evoluând până la formarea identităţii sexuale a copiilor şi culminând prin stimularea evoluţiei şi dezvoltării personalităţii la descendenţi.  Rolul fratern – vizează învăţarea traiului alături de egali prin afecţiune, rivalitate, solidaritate, competiţie, conflict și negociere. O altă etapă în asumarea rolului fratern îi revine susţinerii afective şi comportamentale în diferite situaţii. Psihologii Erick Erickson și George Herbert Mead susţin că asumarea rolului fratern se realizează prin completarea identităţii de sine.  În viaţa cotidiană, deseori nu există comportamente clare, stabilite şi acceptate de toată lumea pentru fiecare dintre aceste roluri. Astfel fiecare dintre noi consideră că anumite comportamente trebuie să existe la un partener, la un părinte sau la un frate. Cercetările au demonstrat că pot apărea carenţe în ceea ce priveşte îndeplinirea rolurilor familiale, cum ar fi exacerbarea sau minimalizarea rolurilor familiale. Un exemplu de exacerbare a rolului este când soţul sau soţia se implică exclusiv în rolul conjugal, generând sentimente de sufocare, şi control pentru partener şi ignorarea copiilor. Cel mai des exacerbarea rolului se întâlneşte la mame, ajungând să facă din rolul matern un scop în sine punând totul, chiar şi pe ele pe planul doi întotdeauna. O altă situaţie de exacerbare a rolurilor este cea a rolului fratern, în care un frate îşi îndreaptă toată atenţia, grija şi viaţa spre fraţii săi, ignorând propriile nevoi şi scopuri. Un alt exemplu îl prezintă copiii parentali, care îşi asumă responsabilitatea pentru îngrijirea şi educarea fraţilor şi surorilor mai mici. Realitatea socială în Republica Moldova demonstrează că astfel de situaţii sunt extrem de des întâlnite, în familiile cu mulţi copii sau în familiile în care părinţii sunt plecaţi la muncă peste hotare. În aceste situaţii, copiii parentali se simt supraîncărcaţi cu sarcini, fiind încercaţi de sentimente de vinovăţie şi neputinţă pentru că nu pot face faţă în totalitate responsabilităţilor la care sunt expuşi. Minimalizarea rolului parental are consecinţe negative asupra copiilor, deoarece apare neglijarea sau privarea acestora de grijă, atenţia şi satisfacerea nevoilor pe care singuri nu le pot îndeplini având consecinţe negative în dezvoltarea personalităţii lor. Cel mai frecvent neglijarea rolului patern apare la părinţii imaturi, la cei cu boli fizice şi psihice grave, la cei care îşi resping propria sexualitate (mame care îşi resping feminitatea şi taţi care nu manifestă masculinitate), părinţi dependenţi de alte persoane sau substanţe psihotrope. Minimalizarea rolului fratern îl întâlnim atunci când fraţii se ignoră unii pe alţii sau atunci când apar multiple conflicte şi tensiuni între ei, alimentate de diferenţa mare de vârstă sau provenienţa din familii mixte.  Modelul tradiţional al relaţiilor familiale este pus sub aspectul puterii soţului şi sfinţeniei căsătoriei, familiilor cu mai mulţi copii. În timp ce modelul familial occidental este pus sub aspectul structurilor conjugale şi familiale diverse, divorţialitatea a cunoscut schimbări cardinale în a doua jumătate a sec.XX. Fiind pe parcursul secolului una dintre cele mai stabile instituţii sociale, care se schimbă lent, familia actuală, în opinia mai multor cercetători, tinde să fie „barometrul” schimbărilor sociale. [3, p.97]. Toate relaţiile intrafamiliale: copil–părinte, părinte–părinte, frate–frate, nepot–bunic, se constituie ca modele şi repere în termeni de valori morale, valori interpersonale de orientare şi implicare socială. Chiar dacă procesul de împlinire a personalităţii unui individ nu se termină niciodată pe deplin, baza acestui proces are loc în primii ani de viaţă cei şapte ani de acasă şi în perioada de pînă la desprinderea tînărului de familie. Influenţa mediului familial se face prezentă şi indirect prin intermediul a ceea ce psihanaliştii numesc introiecţii, modele şi seturi de valori preluate din exterior şi interiorizate sub forma unor modele sau valori devenite personale [4, p.9-20].  Transformările sociale, politice şi economice au condus la o redefinire a instituţiei familiei şi la reconstrucţia spaţiului privat. Familia a continuat să reprezinte un refugiu şi un mijloc de suport pentru membrii săi, nu doar împotriva intervenţiilor agresive şi controlului statului, dar şi impotriva problemelor şi stării de nesiguranţă generate de tranziţie.  Referinţe