În ultimele decenii, a crescut considerabil numărul lucrărilor consacrate cercetării aspectelor psihologice ale conflictului. Atenţia sporită faţă de acest fenomen se datorează rolului pe care îl joacă în procesul evoluţiei personalităţii şi în menţinerea calităţii relaţiilor cu cei din jur. Iar, odată ce familia reprezintă nucleul relaţiilor sociale, cercetările contemporane au tendinţa de a se orienta spre studierea legăturilor funcţionale dintre membrii acesteia.  Instabilitatea cuplului conjugal conduce cu o frecvenţă considerabilă la dispersarea microgrupului social. Realitatea acestui fenomen îşi poate dezvălui motivaţiile mai curând într-o analiză psihologică a relaţiei dintre parteneri, însă stabilitatea relaţiei şi păstrarea intimităţii rezultă adesea din capacitatea celor doi de a rezolva conflictele spre satisfacţia ambilor parteneri. Deşi are o conotaţie negativă, conflictul poate avea un rol pozitiv. Efectele creative şi constructive ale conflictului includ prevenirea stagnării, stimularea interesului şi curiozităţii, încurajarea examinării problemelor, motivarea de a le rezolva. Poate ajuta progresul, dezvoltarea individuală prin provocarea individului de a rezolva situaţia, poate promova coeziunea şi identitatea unui grup, poate stimula schimbul social şi personal prin reflecţie, comunicare, explorarea şi conştientizarea sentimentelor, nevoilor şi opiniilor, încurajarea creativităţii şi inovării. Însă aceste efecte au loc în cazul în care conflictul este rezolvat. În caz contrar, toate aceste potenţialităţi pozitive se pot transforma în reversul lor devenind ceea ce se consideră în mod obişnuit că sunt – distructive. Stilurile de răspuns la conflict sunt algoritmi comportamentali pe care oamenii îi utilizează în situaţii de conflict. Majoritatea oamenilor nu îşi planifică modul de a acţiona într-un conflict decât în cazuri speciale sau extreme. În acelaşi context, tind să reacţioneze la fel şi îşi schimbă reacţia când se schimbă şi contextul. Rezolvarea conflictului înseamnă încetarea conflictului prin metode analitice ce ajung la originea problemei, ţinând cont de întreaga personalitate umană, de diferenţele culturale şi sociale. Rezolvarea conflictelor implică o abordare multidisciplinară, atinge toate domeniile vieţii psihice: gândire, aptitudini de comunicare, comportament, rezolvare de probleme, luare de decizii. Or, problema de cercetare este determinată de necesitatea elaborării unui program de dezvoltare a abilităţilor de gestionare constructivă a conflictului. Obiectul cercetării: procesul de dezvoltare a abilităţilor de gestionare a conflictului în familie. Scopul cercetării: dezvoltarea abilităţilor de gestionare a conflictului în familie. Ipotezele cercetării: 1. Partenerii cuplului conjugal preiau diferite stiluri de abordare a conflictului.2. Soluţionarea constructivă a conflictului poate fi asigurată prin dezvoltarea abilităţilor de gestionare a acestuia. Obiective: – Fundamentarea teoretică a problemei conflictului în psihologie. – Selectarea eşantionuluişi a metodelor de cercetare. – Identificarea stilului de abordare a conflictului în cuplurile conjugale. – Structurarea şi implementarea programului formativ de soluţionare a conflictului. – Analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor cercetării. – Elaborarea concluziilor şi recomandărilor. Metode:  metoda de identificare a srategiei pentru conflict – Thomas-Kilmann;  metode statistico-matematice de prelucrare şi interpretare a datelor. Baza experimentală: 30 de cupluri conjugale cu vârsta medie cuprinsă între 25 şi 35 de ani. Baza conceptuală a cercetării: modelul conflictului (Thomas); concepţiile rezolvării constructive a conflictului (Tillet, Cornelius, Faire, Deutsh); concepţii asupra familiei (Smaley, Chapman, Moreau); viziunile psihologice ale conflictului (Stoica-Constantin, Neculau, Moscovici). Analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor cercetării: În Tab.1 sunt reflectate rezultatele obţinute de subiecţi în ceea ce priveşte stilurile de abordare a conflictului.Astfel, după cum se observă, cei mai mulţi parteneri conjugali – 35% – merg la colaborare, aceasta fiind şi unica strategie de tip câştig-câştig, în care ambele părţi îşi ating scopurile. O analiză mai detaliată a rezultatelor a permis calcularea numărului de familii în care ambii parteneri merg la colaborare – 25%, iar la 20% dintre familii, un singur partener preia colaborarea. Datele din figură ne mai demonstrează că 28% dintre parteneri aleg compromisul ca stil de abordare a unui conflict, care, de asemenea, este o strategie constructivă. Competiţia şi acomodarea sunt întâlnite în mod egal, doar că competiţia este mai des preluată de către bărbaţi, în schimb, la acomodare, apelează mai des femeile.Evitarea este întâlnită la 19% dintre parteneri. Este de menţionat faptul că evitarea este o strategie distructivă în abordarea unui conflict la nivel de familie. Pentru experimentul formativ, au fost selectate 6 familii care, în cadrul experimentului de constatare, au demonstrat un nivel mediu la scala colaborare şi au obţinut valori înalte la scalele forţare, aplanare, retragere. Cuplurile selectate au participat la un training de dezvoltare a abilităţilor de gestionare a conflictelor şi de rezolvare constructivă a acestora. Rezultatele experimentului formativ sunt prezentate în Tab.2 şi Tab.3.Din datele tabelelor, putem conchide faptul că prin implementarea programului formativ s-au produs schimbări semnificative pentru soţii, la care au crescut valorile scalei colaborare (t = 3,25) și au scăzut valorile pentru scala evitare (t = 2,61) şi pentru soţi, la care au crescut semnificativ valorile scalelor colaborare (t = 3,27) şi compromis (t =2,88). Concluzii:  Familia este un sistem complex de relaţii interpersonale, în cadrul căruia au loc o mulţime de procese psihologice: itercunoaşterea, conflictul, aprecierea afectivă, comunicarea etc.  Deşi în 25% dintre familii ambii soţi merg la colaborare şi în 35% dintre familii unul dintre soţi alege o strategie constructivă de rezolvare a conflictului, totuşi în mai mult de 60% partenerii cuplului conjugal adoptă strategii distructive în abordarea conflictului.  Între partenerii de cuplu există diferenţe în abordarea unui conflict, femeile apelând mai des la evitare, compromis şi colaborare, iar bărbaţii cel mai des preiau colaborarea.   Implementarea unui program de dezvoltare a abilităţilor de gestionare a conflictelor conduce la reducerea stărilor conflictuale şi abordarea constructivă a acestora. Avantajele abordării vizate rezidă în descoperirea soluţiilor optime, îmbunătăţirea şi consolidarea relaţiilor.