Axioma (gr. prevedere care nu necesită demonstraţii) – raţiune obiectivă care este acceptată în calitate de temei iniţial în cadrul elaborării teoriilor ştiinţifice şi se pune în baza demonstrării altor prevederi. Axiomele decurg/ reies din practică. Actualmente, în baza axiomelor, sunt construite aproape toate teoriile ştiinţifice. În acest caz, teoria ştiinţifică se constituie din: a) un număr necesar de prevederi-axiome; b) un număr de prevederi care se deduc logic din acestea. În teoria educaţiei, în ultimul timp, nu se abordează pe larg problema axiomaticii. Se identifică numai unele încercări de a formula axiomele pedagogice [2]. În acelaşi timp, nimeni nu neagă existenţa unor prevederi generale în educaţie valabile pentru toate timpurile şi popoarele. Teoria educaţiei, la etapa actuală, este la acel nivel de dezvoltare, când ea poate produce prevederi axiomatice, care vor deschide noi oportunităţi în evoluţia sa. Este evident faptul că fundamentarea unei teorii a educaţiei valorice este posibilă numai în condiţiile când unele părţi ale acesteia vor fi deduse axiomatic. Nu este nevoie de fiecare dată şi de necontenit a demonstra ceea ce a fost axiomă încă din antichitate. Introducerea axiomelor în teoria educaţiei poartă denumirea de metodă axiomatică. Această metodă indică trei condiţii în raport cu logica construirii teoriilor axiomatice: 1. Determinarea clară a noţiunilor de bază, care vor fi folosite în sistemul axiomelor. Aceste noţiuni vor trebui să fie concrete, precise şi cu acelaşi sens. 2. Construirea corectă a axiomelor din numărul iniţial al raţiunilor/prevederilor. Ansamblul de noţiuni trebuie să fie unit prin intermediul interconexiunii logice. Această interconexiune se fixează în mod unic, fără a fi interpretate în mod diferit. 3. Deducerea adecvată/corectă din sistemul axiomelor în urma introducerii noilor noţiuni mai complexe în baza noţiunilor iniţiale. Metoda axiomatică este greu de supraapreciat. Ea asigură organizarea eficientă a sistemului de cunoştinţe ştiinţifice, determinarea conexiunilor logice interne dintre diferite categorii ale teoriei, identificarea prevederilor iniţiale determinate axiomatic. Avantajul metodei axiomatice constă în aceea că ea devine un instrument al determinării unor noi legităţi, noi teorii etc. Primul pas de aplicare a metodei axiomatice constă în prezentarea/structurarea fixă/clară a noţiunilor/termenilor de bază. Trebuie de menţionat că practica seculară dar şi teoria pedagogică relativ tânără au determinat noţiuni şi termeni de bază/fundamentale în domeniul educaţiei: educaţie, învăţământ, instruire, dezvoltare, formare, predare-învăţare-evaluare, proces educaţional, conţinut, curriculum, activitate/acţiune educativă, strategie didactică, tehnologie didactică, metodă, formă, interes etc. La etapa actuală, nu putem afirma că toate aceste noţiuni sunt înţelese la fel de comunitatea pedagogică şi ştiinţifică. Calea de diminuare a acestei stări de lucruri constă în aplicarea noţiunilor de bază la un nivel înalt de abstractizare, dar şi prin dezvoltarea ştiinţelor educaţionale pe plan internaţional. Noţiunile se „ambalează” în prevederi axiomatice prin intermediul conexiunilor. Orice ştiinţă are drept scop de a prezenta propriile teorii, în mod compact, accesibil şi citibil. Această procedură poate fi realizată prin convertire a informaţiilor şi prin intermediul simbolurilor/semnelor convenţionale.  Valorificarea pedagogiei prin aplicarea simbolurilor se află la etapa incipientă. Semnul/simbolul, prin potenţialul său, uşurează operaţii logice şi face procesul de gândire mai eficient. Formalizarea teoriei educaţiei – etapă necesară în dezvoltarea sistemului de cunoştinţe. Cu alte cuvinte, elaborarea regulilor de „convertire” a cunoştinţelor şi simbolurilor respective devine un obiectiv praxiologic important. Există şi unele încercări de a elabora un sistem al simbolurilor pedagogice. Cel mai cunoscut sistem este prezentată de I.P. Podlasîi. De exemplu: simbolul „ ” înseamnă „şi”, simbolul „ ” înseamnă „sau”. Alte noţiuni pot fi prezentate prin intermediul primei litere: E – educaţie, D – dezvoltare, I – instruire etc. [2]. Sistemul de simboluri poate fi diferit, important să fie respectată logica conexiunilor, care întotdeauna trebuie să fie constantă. Clasificarea noţiunilor de bază poate fi realizată în cadrul unui sistem. Acest sistem nu poate include un număr exagerat de mare al prevederilor axiomatice. Important este ca axiomele să nu conţină raţiuni contradictorii. Identificarea axiomelor – este un rezultat al progresului teoriilor ştiinţifice. Însă ştiinţa nu se opreşte la un nivel, de aceea nu poate exista un sistem finalizat al axiomelor. Totdeauna vor exista oportunităţi pentru sistemul axiomatic mai valoroase, mai performante. În axiome sunt reflectate valorile educaţionale generale. Aducem câteva exemple de prevederi axiomatice selectate din lucrările lui Confucius, Platon, Aristotel şi alţii. Axioma 1. Dezvoltarea spirituală şi fizică a omului este un proces unic. Axioma 2. Instruirea şi cunoştinţele asimilate – factorul de bază al dezvoltării omului. Axioma 3. Educaţia formează omul pentru viaţă.Axioma 4. Acţiunea/activitatea – mijlocul cel mai important de dezvoltare a omului. Axioma 5. Interesul – puterea motrice a învăţării. Axioma 6. Cunoaşterea şi înţelegerea – condiţia instruirii eficiente. Axioma 7. Personalitatea profesorului – condiţie importantă a învăţării eficiente. Axioma 8. Ereditatea – factorul dezvoltării omului. Axioma 9. Neglijarea educaţiei este moartea oamenilor, familiilor, statelor şi întregii lumi [3]. Axioma 10. Baza unei educaţii de calitate constă în aceea că toţi să se înveţe a înţelege prin ce se deosebeşte omul de animal, omul bun de omul rău, omul învăţat de omul neînvăţat, omul deştept de cel prost şi, în final, prin ce se deosebeşte viaţa pe pământ de cea în viitor şi calea care duce spre fericire de calea care duce spre degradare [3]. Axioma 11. Educaţia se realizează în conformitate cu natura. Aşadar, prevederile axiomatice pot fi prezentate pe o pagină, însă pot şi să constituie volume întregi, important ca ele să conţină valori educaţionale fundamentale.