Relaţiile publice şi activităţile conexe: probleme ale interferenţei
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
1200 51
Ultima descărcare din IBN:
2023-10-11 16:10
SM ISO690:2012
GROSU, Lucia. Relaţiile publice şi activităţile conexe: probleme ale interferenţei. In: Integrare prin cercetare și inovare.: Ştiinţe sociale , 26-28 septembrie 2013, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: CEP USM, 2013, 2013, R, SS, pp. 34-36.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare și inovare.
R, SS, 2013
Conferința "Integrare prin cercetare și inovare"
Chișinău, Moldova, 26-28 septembrie 2013

Relaţiile publice şi activităţile conexe: probleme ale interferenţei


Pag. 34-36

Grosu Lucia
 
Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM
 
Disponibil în IBN: 8 iunie 2020


Rezumat

Într-un articol publicat în 1945, în revista Public Opinion Quarterly, reputatul autor american Rex Harlow, la acel moment preşedinte al Consiliului American pentru Relaţii Publice (American Council on Public Relations) menţiona că toată lumea vorbeşte despre Relaţii Publice, dar se pare că foarte puţini cunosc semnificaţia acestui termen [1, p.17]. După aproape 70 de ani, această afirmaţie este încă de actualitate, mai cu seamă, pentru specificul domeniului în Republica Moldova.  Trebuie menţionat că sursa acestor confuzii este multiplă, dacă ne raportăm la cadrul general. Pe de o parte, este vorba despre o dinamică internă a domeniului, respectiv un proces firesc de maturizare şi consolidare, care conduce inevitabil la o dinamică semantică. Pe de altă parte, Relaţiile Publice au evoluat alături de alte domenii din sfera ştiinţelor sociale, fără să se poată identifica întotdeauna spaţiul de frontieră care le delimitează. La aceste elemente se poate adăuga şi diversitatea de acţiune a Relaţiilor Publice, cât şi modul în care specialiştii înţeleg să definească Relaţiile Publice.  Pe de altă parte, dacă ne raportăm la cadrul concret al domeniului, aşa cum a apărut şi s-a dezvoltat acesta în Republica Moldova, trebuie subliniat că asemenea confuzii se datorează, în primul rând, noutăţii acestui domeniu de activitate, în care diferitele practici nu s-au conturat suficient şi, în al doilea rând, dificultăţilor semantice create de utilizarea acestor termeni în contexte şi cu accepţii încă foarte diferite (dublete precum reclamă – publicitate, Relaţii Publice – relaţii cu publicul, publicitate – promoţiune etc., creează dileme suplimentare sub aspect conceptual.  Poziţionate la intersecţia mai multor discipline (comunicare, sociologie, politologie, psihologie, management, marketing etc.), Relaţiile Publice pot avea semnificaţii diferite în funcţie de unghiul din care sunt analizate. De aici şi confuzia terminologică, confuzie care, uneori, consideră autorul român Remus Pricopie [1, p.18], favorizează includerea în Relaţiile Publice a tot ceea ce nuşi găseşte un loc bine definit în domeniile menţionate supra sau, alteori, reduce Relaţiile Publice la stadiul de instrument al unuia dintre aceste domenii.  Este adevărat că toate aceste domenii au influenţat într-un fel sau altul teoria şi practica Relaţiilor Publice, de aceea este importantă clarificarea diferenţelor dintre activitatea Relaţiilor Publice şi cea a altor domenii. Pe lângă asemănările, deosebirile şi confuziile care vor fi analizate mai târziu, considerăm necesar să remarcăm, în mod prioritar, principala problemă specifică domeniului Relaţiilor Publice din Republica Moldova, şi anume, neclaritatea iscată de traducerea sintagmei public relations, care din engleză înseamnă Relaţii Publice, dar care în limba română este adesea confundată cu termenul, relaţii cu publicul, foarte asemănător ca şi structură, însă foarte diferit ca şi semnificaţie. Relaţii Publice şi relaţii cu publicul nu se definesc la fel, competenţele celor două domenii fiind diferite. Dacă relaţiile cu publicul au existat de când există funcţionarii publici şi ghişeele, Relaţiile Publice moderne există doar din momentul în care organizaţiile au conştientizat importanţa şi necesitatea câştigării bunăvoinţei şi încrederii publicului.  O abordare interesantă, în acest sens, aparţine autorului român Dumitru Borţun, abordare care merge dincolo de explicaţia simplă de mai sus şi care este perfect valabilă şi pentru realităţile domeniului din Republica Moldova. În opinia sa, problematica acestui subiect depăşeşte aspectul lingvistic, fiind mai degrabă o problemă culturală, provenită din necunoaşterea şi mai ales neînţelegerea noţiunii de sferă publică (spaţiu de dezbatere cu privire la interesul public), datorată contextului istorico-politic românesc. Astfel, au fost excluse din mentalul colectiv şi alte noţiuni precum interes public, instituţie publică, informaţie publică sau comunicare publică [2, p.68]. Absenţa acestor noţiuni reprezintă deficitul culturii comunicaţionale româneşti şi, implicit, a Relaţiilor Publice, a căror pătrundere în Europa occidentală, spune Borţun, coincide cu instaurarea regimului comunist în România, dar şi în Republica Moldova, fapt care a redus comunicarea politică la propagandă bazată pe un transfer de informaţii în sens unic, de sus în jos. Concluzia autorului este că „majoritatea românilor receptează cuvântul public nu ca adjectiv (cum îl avem în expresia Relaţii Publice), ci ca substantiv (un public, două publicuri); din această cauză, ei traduc în mod greşit expresia Relaţii Publice prin relaţii cu publicul. Este principalul motiv pentru care autorul a decis, în urmă cu câţiva ani, să scrie numele domeniului cu majuscule [2, p.71]. Dincolo de confuziile şi dificultăţile definirii spaţiului de acţiune al domeniului din ţara noastră, literatura de specialitate identifică şi altele, fapt care face dificilă neclaritatea cu privire la îndatoririle unui specialist în Relaţii Publice. Cristina Coman, recunoaşte că Relaţiile Publice interferează, prin unele tehnici, cu alte tipuri de activităţi, cum ar fi: marketingul, reclama, publicitatea, afacerile publice, promoţiunea, lobby-ul, found-raising-ul etc., însă sinonimizarea lor cu acestea nu este tocmai corectă [3, p.16]. Se poate spune mai degrabă că munca unui specialist în Relaţii Publice sprijină şi este sprijinită de aceste activităţi, împrumutând tehnici şi instrumente de lucru de la ele şi colaborând cu ele în cadrul campaniilor de comunicare. În acest sens, Doug Newsom consideră că denumirea Relaţii Publice ar trebui rezervată numai pentru posturile de management care implică planificare strategică [4, p.55]. În literatura de specialitate, explicaţiile legate de diferenţele şi asemănările dintre Relaţiile Publice şi domeniile cu care sunt confundate sunt destul de des întâlnite. Ceea ce este important de menţionat este faptul că dezbaterile nu sunt uniforme, există chiar şi mici contradicţii, iar alegerea domeniilor de comparaţie este mai mult sau mai puţin asemănătoare. Astfel, discuţiile sunt abordate din mai multe perspective: (i) Relaţiile Publice şi activităţile înrudite, sub acest aspect, Relaţiile Publice sunt văzute ca un proces ce include mai multe activităţi, precum activităţile agentului de presă (press agentry), promovarea (promotion), informarea publică (publicity), afacerile publice (public affairs), cercetarea, grafica, publicitatea (advertising), merchandisingul; (ii) Relaţiile Publice şi activităţile conexe, unde sunt incluse: publicitatea, reclama, afacerile publice, promoţiunea, lobby-ul, strângerea de fonduri şi marketingul; (iii) Relaţiile Publice şi celelalte profesii ale comunicării, precum jurnalismul, publicitatea, marketingul, afacerile publice, lobby-ul şi propaganda. În concluzie, vom menţiona că un specialist bine antrenat în practica şi teoria comunicării publice nu ar trebui să întâmpine o dificultate majoră în stabilirea cadrului conceptual şi de acţiune al Relaţiilor Publice. Evident, cum nu există o singură şcoală de gândire, putem întâlni situaţii în care interpretări diferite pot conduce la graniţe imprecise. Cu toate acestea, marja de eroare nu poate fi atât de mare încât să altereze identitatea fiecărui domeniu în parte. Mai mult, aşa cum menţionează Sandra Oliver, pentru a avea succes, Relaţiile Publice trebuie să dea dovadă de transparenţă, să nu fie vulnerabile la influenţe şi să demonstreze un proces bilateral dinamic [5, p.29].