Accesul la informaţia de interes public rămâne a fi un subiect actual care preocupă specialiştii în informare şi documentare, jurnalişti, specialişti din domeniul comunicării publice, juridice, al administraţiei publice ş.a. În ultimele decenii, accesul la informaţia publică constituie dezideratul principal care ar permite realizarea cerinţei sociale în condiţiile unei guvernări democratice, întrucât „dacă poporul este esenţialmente răspunzător de deciziile politice, direct sau prin reprezentanţii pe care ia ales să-l reprezinte, el trebuie să deţină informaţiile pe care să-şi bazeze deciziile” [2, p.316].  Esenţa informaţiei publice este marcată de complexitatea şi varietatea crescândă a cerinţelor informaţionale ale societăţii. Interesul general, astfel, rezultă din deficitele de arbitraje între interesele individuale şi cele categoriale, răspunzând căutării de semnificaţie şi nevoii de relaţie [4, p.317]. De aceea informaţiile de interes public sunt adesea polivalente, ceea ce conduce la o interacţiune informaţională dificilă. Or, interesul general se formează „dintr-un compromis al interesului indivizilor şi grupărilor societăţii, care consimt existenţa contractului social, în cadrul căruia apar legile, reglementările şi jurisprudenţa. Interesul general rămâne întotdeauna deschis controverselor şi recursului făcut de indivizi sau minorităţi atinse de o decizie publică” [1, p.81]. Aşadar, informaţiile de interes public reprezintă orice date a căror sursa sunt instituţiile publice. La ele se referă: instituţii ale administraţiei de stat, naţionale, locale, autorităţile publice ş.a sau chiar instituţii de drept privat, dacă acestea folosesc în activitatea lor resurse publice (bugete, proiecte, personal, resurse materiale ş.a.). Caracterul public al informaţiilor de interes public evidenţiază faptul că aceste informaţii trebuie să fie accesibile opiniei publice. „Informaţia de interes public reprezintă o informaţie vie care ajută oamenii să trăiască”(UNESCO). În contextul prezentei cercetări, adjectivul „viu” semnifică în mod generic caracteristicile definitive ale informaţiei publice în raport cu realitatea „socială”. Calificativul atribuit informaţiei publice remarcă, în mod pregnant, caracteristici precum „actualitate”, „putere”, „în viaţă/de viaţă”, „real” etc. Or informaţia publică este necesară în viaţa cotidiană, indiferent de statutul, vârsta, sexul sau ocupaţia publicului. Este o apreciere, pe cât de impresionantă la prima vedere, pe atât de esenţială, pentru fiecare membru al societăţii, întrucât consolidează implementarea democraţiei; oferă răspuns la diverse probleme de natură juridică; oferă posibilităţi de luare a deciziilor vitale în cadrul familiei; derularea afacerilor personale şi ale altor iniţiative. Accesul la informaţie, în sens mai larg, înseamnă punerea la dispoziţie a informaţiei prin diverse forme şi mijloace, tehnologii Web, astfel încât aceasta să ajungă la public (cetăţeni). Asigurarea accesului la informaţie nu se limitează doar la o simplă transmitere de informației de la sursa de informare (posesorul informaţiei publice) la destinatar (purtătorul cererii de informare).  Între structurile instituționalizate şi serviciile care au ca obiectiv medierea informaţiei, biblioteca are un rol important în identificarea, selectarea, stocarea şi gestionarea informaţiei, oferind servicii performante de referinţe digitale, de informare locală de interes comunitar, de informare curentă etc. [1, p.85]. Rolul specialiştilor în informare şi documentare se amplifică întrucât punerea la dispoziţie a informaţiei nu sunt remedii suficiente pentru complexitatea textelor şi a procedurilor privind informaţia de interes public, nici pentru frecventele situaţii, dificile în care se află cetăţenii. Dialogul, asistenţa informaţională, serviciile de referinţă, serviciile de consultanţă şi de consiliere sunt principalele servicii care asigură accesul la informaţia de interes public prin intermediul bibliotecii. În acest context, rolul social şi de comunicare devine esenţial, întrucât conduce la „menţinerea coeziunii comunităţii”, la educaţie pentru valorile comunitare/naţionale etc., la susţinerea problemelor majore cu care se confruntă societatea etc.  Ultimele investigaţii sociologice, realizate în cadrul domeniului de cercetare „Instituţia infodocumentară şi accesul la informaţia de interes public”, au scos în evidenţă mai multe carenţe şi inconvenienţe în ceea ce priveşte gestionarea informaţiei publice prin intermediul bibliotecilor publice. Opiniile specialiştilor care activează în bibliotecile publice din municipiile Soroca, Bălţi şi Ungheni, în special cele din localităţile rurale, au fost diferite şi contradictorii vizavi de perceperea categoriei de informaţie publică, dar şi necesitatea cunoaşterii informaţiei de interes public, de posibilităţile de promovare, difuzare şi utilizare a informaţiei publice prin intremediul bibliotecii. Prin diversificarea gamei de servicii publice şi produse informaţionale, biblioteca dă dovadă de „umanism informaţional”, îşi arată grija faţă de problemele comunitare şi îşi demonstrează utilitatea. În opinia prof. Ion Stoica „bibliotecile nu sunt învechite ca funcţie de cunoaştere şi de diseminare a informaţiei, învechite sunt mijloacele şi stilul lor de acţiune”. Implicarea plenară a bibliotecii în afacerile publice ale comunităţii poate conduce la obţinerea statului de Centru de Informare a Comunităţii. În acest scop, sunt bine-venite organizarea seminarelor, cursurilor de perfecţionare, trainingurilor, meselor rotunde şi altor modalităţi de instruire prin care specialiştii să poată să-şi dezvolte cunoştinţele, competenţele, încât să devină profesionişti în contextul „renaşterii informaţionale” [3, p.205].