Istoria contemporană a dezvoltării civilizaţiei umane a lăsat o amprentă adâncă negativă în corpul viu al Terrei. Degradarea perpetuă a biodiversităţii reprezintă o „carte de vizită” a zilelor noastre. Estimările efectuate specifică, de exemplu, posibilitatea dispariţiei în următorii 20-25 de ani a circa 8% de specii de plante [1]. Faptul menţionat prezintă un mare pericol pentru multe rude sălbatice ale plantelor cultivate. Practicarea monoculturii din agricultură, pe lângă efectele pozitive iniţiale, a sporit vulnerabilitatea plantelor la atacul bolilor şi dăunătorilor [2]. În ultimele 5-6 decenii din cauza uniformităţii genetice a soiurilor şi hibrizilor utilizaţi în producere, a avut loc degradarea şi dispariţia multor mii de rase sălbatice şi forme primitive pe suprafeţe imense. De notat însă că strămoşii sălbatici ai cultivarelor reprezintă nişte „depozite” de caractere genetice necesare pentru ameliorarea culturilor agricole. Aceste constatări par a fi suficiente pentru a confirma faptul creşterii rolului Băncilor de Gene (BG) în prezervarea germoplasmei vegetale preţioase responsabile de rezistenţa la stresurile abiotice şi biotice, precum şi de productivitatea sporită a genotipurilor. BG ale plantelor personifică strategia de conservare ex situ care se utilizează pentru obţinerea şi păstrarea diversităţii genetice intra- şi interspecifice. Termenul „Banca de Gene” are o semnificaţie largă şi cuprinde mai multe niveluri – de la colecţii imense de seminţe sau alte organe vegetale păstrate în încăperi speciale, până la sectoare de câmp cu plante în vegetaţie [3]. De la mostrele vii depozitate în aceste Bănci depinde, în mare măsură, existenţa umanităţii, la fel ca şi însăşi viaţa.  În BG se elaborează strategiile contemporane de conservare ex situ a resurselor genetice care includ tipul şi regimurile de conservare a mostrelor, descrierea materialului genetic şi menţinerea lui în stare viabilă [4]. Reproducerea materialului genetic reprezintă o etapă extrem de importantă de lucru şi trebuie să asigure accesibilitatea permanentă a resurselor genetice atât pentru conservarea lor de lungă durată, cât şi pentru livrarea utilizatorilor [5].  Nu mai puţin importantă este şi etapa descrierii mostrelor de colecţie (caracterizarea şi evaluarea) care sunt absolut necesare pentru utilizarea mai efectivă a colecţiilor [5]. Faza conservării rămâne însă cea mai importantă procedură în conservarea agrobiodiversităţii vegetale. Accesibilitatea materialului genetic depinde, în mare măsură, de posibilitatea operării cu informaţia acumulată de pe urma studiului resurselor genetice, adică ţine de crearea bazelor specializate de date. Ultimele includ datele de paşaport, datele de evaluare şi datele privind conservarea. Un aspect important şi indispensabil al activităţii BG este livrarea seminţelor şi altui material vegetal utilizatorilor, completarea colecţiilor cu mostre noi pe baza efectuării expediţiilor, schimbului de germoplasmă cu alte instituţii similare sau din donaţii. Actualmente, în lume funcţionează 1750 de BG în care se păstrează 7,4 mil. de mostre [6], iar printre statele cu cel mai bogat material genetic conservat se numără SUA, China, India, Rusia şi Japonia. BG din cadrul CSI păstrează cca 598 mii de specimeni. Se impune într-un mod mai energic consolidarea eforturilor acestor unităţi strategice importante privind conservarea diversităţii biologice în scopul promovării unei politici de asigurare corectă pentru dezvoltarea stabilă a agriculturii. Funcţionarea perfectă a BG poate avea loc doar în cazul îndeplinirii a cel puţin trei cerinţe importante:  • Păstrarea mostrelor timp îndelungat; • Crearea colecţiilor duplicat şi regenerarea efectivă a materialului conservat; • Documentarea şi stocarea informaţiei despre probele vegetale din colecţii. Importanţa şi rolul BG creşte, mai ales, în cazul calamităţilor naturale (care au ajuns a fi un element frecvent al vieţii pământenilor): furtuni, secete, diverse catastrofe, războaie etc., deoarece ele se cristalizează ca site-uri sigure şi de neînlocuit pentru depozitarea germoplasmei. În acest context, destul de oportună poate fi considerată lansarea Băncii Mondiale de Seminţe pe arhipelagul Svalbard, situat pe insula norvegiană Spitsbergen în condiţiile îngheţului veşnic într-o stâncă la adâncimea de 120 de metri [7], inaugurarea oficială a căreia a avut loc la 26 februarie 2008. Aici se menţine o temperatură constantă de -18оС. După cum menţionează promotorii acestui proiect, chiar şi în cazul potopului lumii, căderii meteoritului sau iernii nucleare, Banca va fi în stare să garanteze păstrarea viabilităţii seminţelor tuturor mostrelor de plante aflate în colecţie. Termenul ipotetic de conservare a probelor se estimează la circa 10 mii de ani. În cazul dispariţiei tuturor plantelor de pe Pământ, ele ar putea fi pe viitor multiplicate din rezervele existente de seminţe, ceea ce ar asigura aprovizionarea oamenilor cu produse alimentare şi ar salva omenirea. Fiecare stat păstrează la Bancă seminţele proprii care reprezintă probe-duplicat din Băncile naţionale. Capacitatea totală a Băncii din Svalbard e de 4,5 mil. de mostre de seminţe. Actualmente, aici deja au fost depozitate peste 740 de mii de specimene de specii sălbatice şi cultivate, fapt care o caracterizează ca cea mai unică şi performantă instituţie de acest gen din lume [8]. Din cele menţionate mai sus, reiese faptul că rolul şi importanţa BG în dezvoltarea perpetuă a oricărui stat sunt incontestabile. Activitatea BG se desfăşoară în cadrul Programelor naţionale în domeniul conservării agrobiodiversităţii. În Republica Moldova funcţia BG naţionale este îndeplinită de facto de către Centrul de Resurse Genetice Vegetale care activează la Institutul de Genetică şi Fiziologie a Plantelor al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Centrul efectuează investigaţii ce acoperă tot spectrul de probleme ce ţin de conservarea resurselor genetice vegetale: inventarierea in situ a rudelor sălbatice ale unor culturi agricole în diferite ecosisteme, poziţionarea şi colectarea formelor locale ale plantelor de cultură în zonele rurale ale ţării, caracterizarea morfo-biologică şi evaluarea fiziologicobiochimică a germoplasmei ex situ, crearea şi studiul unor noi genotipuri de plante cultivate, conservarea mostrelor vegetale în diferite tipuri de colecţii (de lucru, active, de câmp), documentarea formelor prezervate. Pe cale de realizare este şi instituirea colecţiilor de bază. În această ordine de idei, se cere într-un mod impetuos unirea eforturilor tuturor instituţiilor din ţară implicate în această problemă sub tutela unui Sistem naţional de conservare a agrobiodiversităţii vegetale, fapt despre care am menţionat anterior [9]. Elementul de coeziune poate fi Programul National de conservare şi utilizare durabilă a diversităţii biologice agricole.