Diabetul zaharat ca pricină a mortalităţii este pe locul 3 după bolile cardiovasculare şi cele canceroase. Mai mult: unii savanţi consideră că rolul acestei maladii în mortalitate este şi mai mare, dacă se ţine cont de faptul că ea constituie un termen favorizant pentru apariţia şi evoluţia diferitelor boli ale sistemului cardiovascular, respirator, etc. [1].  Pe de altă parte, succesele medicinii în tratarea acestei boli, mai ales folosirea insulinei, fac ca pacienţii cu diabet insulinodependent să supravieţuiască şi să se reproducă, transmiţând predispoziţia către această boală generaţiilor următoare [4].  Actualmente, predomină concepţia că la baza diabetului zaharat stă dereglarea acţiunii insulinei asupra ţesuturilor, ca rezultat în organism apare o insuficienţa insulinică absolută sau relativă, ce se combină cu un surplus absolut sau relativ de glicogen sau alţi ,,hormoni diabetici’’. Una din sarcinile principale ale cercetării este acumularea, păstrarea şi prelucrarea materialului nativ [3].  Diabetul zaharat este un sindrom complex şi heterogen, indus de insulină ori de rezistenţa celulelor periferice la acţiunea insulinei, fapt care induce modificări profunde în metabolismele glucidic, proteic, lipidic. Acestea stau la baza apariţiei unui spectru larg de complicaţii cronice, care afectează, mai mult sau mai puţin, toate ţesuturile organice [5]. Actualmente, în toate ţările lumii diabetul zaharat a căpătat o extindere în masă.  Metode utilizate. Testarea glucozei în sânge. Concentraţia glucozei în sânge se determină cu ajutorul glucometrului „El Smart” (Thailanda). Testarea hormonilor. Au fost determinaţi prin metoda imunofermentativă, bazată pe principiul „concurenţei”. Reactivii de bază necesari pentru cercetarea imunofermentativă includ anticorpi imobili, conjugat fermentantigen şi antigen natural. După amestecul anticorpului imobil şi a conjugatului ferment-antigen cu serul sangvin, care conţine antigen natural, apare o reacţie de „concurenţă” între antigenul natural şi conjugatul fermentantigen pentru numărul de locuri limitat.  Rezultatele obţinute şi descrierea lor. În diabet, aminoacizii din plante participă la corecţia funcţionalităţii sistemului endocrin. Cele menţionate mai sus ne-au determinat să studiem influenţa acestei alge asupra proceselor metabolice în diabetul experimental.Insulina este cel mai important hormon în metabolismul glucidelor. Insulina contribuie, în primul rând, la micşorarea concentraţiei glucozei în sânge. Aceasta măreşte permeabilitatea membranei celulare pentru glucide.Investigaţiile experimentale pun în evidenţă c ă nivelul conţinutului de insulină diminuează până la 7,37±0,04 pmol/l în lotul cu diabetul experimental. Prezintă interes rezultatele obţinute în lotul mixt, a cărui conţinut reflectă cifra de 7,14±0,07 pmol/l, în comparaţie cu lotul alloxanic 7,37±0,04 pmol/l. Cercetând nivelul de corticosteron, s-a observat o creştere de până la 1,239±0,118 nmol/l în lotul diabetului experimental, în comparaţie cu martorul 0,989±0,071 nmol/l. Prezintă un interes sporit rezultatele obţinute în lotul mixt, a cărui conţinut reflectă cifra de 1,056±0,089 nmol/l, în comparaţie cu lotul alloxanic de 0,989±0,071 nmol/l.  1. Majoritatea tipurilor de agresiune sunt caracterizate prin creşterea secreţiei de CRF, ACTH şi cortizol care se corelează direct cu severitatea agresiunii. Rezultatele clinico-funcţionale ale cercetărilor au evidenţiat efectul hipoglicemiant al extraselor din plante medicinale. Astfel, la administrarea extractului pe fondul diabetului alloxanic, se observă o reducere a nivelului de glucoză în sânge de la 10,1±0,22 mmol/l (în diabetul alloxanic) până la 7,61±0,19 mmol/l, norma fiind de 4,03 ±0,11 mmol/l. 2. În diabetul alloxanic extrasele din plante medicinale stimulează secreţia insulinei de la 7,14±0,11 pmol/1 până la 7,37±0,17 pmol/1 contra martor 4,94±0,09 pmol/1. 3. Acţiunea diabetului zaharat experimental asupra organismului contribuie la modificări esenţiale în echilibrul hormonal. Administrarea complexului de plante medicinale în aceste condiţii duce la o anumită normalizare a stării funcţionale a pancreasului endocrin, ceea ce ne demonstrează rolul adaptativ al plantelor medicinale.