Diabetul zaharat este o boală determinată genetic, apariţia ei fiind favorizată şi de factorii de mediu ce decurg din modificarea stilului de viaţă: scăderea gradului de activitate fizică, consumul de alimente rafinate, bogate caloric, în dauna alimentelor naturale, consumul din ce în ce mai mare al unor medicamente care influenţează negativ metabolismul [1]. Succesele medicinii în tratarea acestei boli, îndeosebi, folosirea insulinei, face ca pacienţii cu diabet insulino-dependent să supravieţuiască şi să se reproducă, transmițând predispoziţia pentru această boală generaţiilor următoare. La baza tratamentului bolnavilor de diabet, stă normalizarea metabolismului glucidic prin înlăturarea zahărului din urină şi micşorarea nivelului glucozei în sânge. Metodele de bază ale tratamentului sunt administrarea insulinei, folosirea preparatelor hipoglicemice, dieta şi fitoterapia. Fitoterapia este o metodă des folosită în tratamentul diabetului zaharat [4]. Folosirea plantelor medicinale în diabetul zaharat este mai efectivă, dacă are loc paralel cu cursul de bază ale tratamentului şi este îndreptată nu atât la scăderea glucozei în sânge, cât spre tratarea diferitelor complicaţii ce apar în diabet. La alcătuirea complexelor, se recomandă a include, în primul rând, acele plante medicinale la care alături de acţiunea farmacologică a fost determinată şi acţiunea hipoglicemiantă. În acest caz, se poate de obţinut o acţiune combinată îndreptată nu numai spre corectarea complicaţiilor, ci şi asupra maladiei de bază [5]. Multe plante ce conţin substanţe cu un grad înalt de bioaccesibilitate şi asimilare dau un efect sedativ şi tonifiant, îmbogăţesc organismul cu vitamine, microelemente, influenţează benefic nu numai asupra metabolismului glucidic, ci şi asupra celorlalte tipuri de metabolism şi măresc capacitatea de rezistenţă a organismului, ceea ce este foarte important în diabetul zaharat – boală cu evoluţie cronică [2].  Cercetările date au avut loc în cadrul laboratoarelor catedrei Biologie Umană şi Animală a Universităţii de Stat din Moldova. Studiile experimentale s-au efectuat pe şobolanii albi de laborator de ambele sexe, cu masa corporală de 170-220 g. Cercetările s-au montat pe 40 de şobolani care au fost împărţiţi în grupe de control (una) şi experimentale (trei). Lotului de control (martor) i se administra intraperitoneal câte 1 ml soluţie fiziologică. Lotul II – extracte din plante medicinale în doză de 100 mg/1kg masa corpului. Lotul III – alloxan – intraperitoneal în doză de 200 mg/1 kg masă corporală, lotul IV – alloxan + plante medicinale – cu administrarea extraselor din plante medicinale pe fondul diabetului alloxanic. Ca material pentru cercetare s-a folosit sângele, plasma sangvină, obţinute după decapitarea animalelor. Modelul diabetului zaharat s-a obţinut prin injectarea alloxanului sub formă de soluţie de 5% (200 mg/1kg). Obţinerea extraselor din plante medicinale pentru cercetare (Ribrus nigrum, Arctium lapa, Cicorius inthibus). Din plante sunt obţinute anumite forme medicamentoase ce conţin principii active (glicozide, alcoloizi, flavonoizi, substanţe tanante, vitamine, microelemente etc.). Formele de preparate medicinale ce conţin amestecul de substanţe extrase din materia vegetală sunt împărţite în grupe: tinctură, decoct, infuzie, sirop, sucuri. Infuzia o obţineam în următorul mod: 50 g material mărunţit la 1l apă în clocot, se lasă la infuzat o oră apoi se filtrează [3]. Diabetul alloxanic se caracterizează printr-o insuficienţă absolută primară de insulină, şi la animale se observă schimbări specifice corespunzătoare în metabolism. După apariţia simptomelor diabetului se observă o scădere a nivelului de insulină în plasmă, care se află în dependenţă de expresivitatea schimbărilor degenerative – necrotice în celulele β ale pancreasului endocrin. Simptomele diabetului zaharat după introducerea alloxanului sunt diferite: hiperglicemie, glucozurie, polifagie, polidipsie, poliurie. Determinarea insulinei în pancreasul şobolanilor cu diabet alloxanic a arătat o micşorare semnificativă a ei atingând până la ¼ din cantitatea normală (Fig.1).Reducerea capacităţii ţesuturilor organismului de a asimila glucoza şi creşterea bruscă a vitezei gluconeogenezei în celulele ficatului sunt în corelaţie, deoarece intensificarea producerii de glucoză în ficat şi eliminarea ei în sânge este reacţia la scăderea utilizării glucozei de către ţesuturile periferice, ceea ce şi a fost observat la animalele cu diabet alloxanic. Concentraţia glucozei în sânge după administrarea plantelor medicinale nu a suferit schimbări: 5,22 ± 0,10 mmol/l faţă de martor – 5,09 ± 0,12 mmol/l (Fig. 2).Prezintă interes rezultatele din lotul unde animalele cu diabet zaharat modelat au primit extrase din plante medicinale, nivelul glucozei în acest caz a atins valoarea de 8,02 ± 0,23 mmol/l. Concluzii 1. Diabetul alloxanic experimental se caracterizează prin dereglarea tuturor tipurilor de metabolism. Administrarea extraselor din plante medicinale contribuie la normalizarea stării organismului, ce se exprimă prin reducerea până la dispariţie a simptomelor primare. 2. Rezultatele clinico-funcţionale a cercetărilor au evidenţiat efectul hipoglicemiant al extraselor din plante medicinale. Astfel la administrarea plantelor medicinale pe fondul diabetului alloxanic se observă o reducere a nivelului de glucoză în sânge de la 13,45 ± 0,61 mmol/l (în diabetul alloxanic) până la 8,02 ± 0,2 3mmol/l (în lotul mixt), norma fiind - 5,09 ± 0,12 mmol/l. 3. În diabetul alloxanic extrasele din plante medicinale induc creșterea insulinei de la 0,144 ± 0,018 pmol/l până la 0,375 ± 0,027 pmol/l, ceea ce evidenţiază efectul benefic a extraselor.