În cea dintâi zi a anului Domnului 2015, în preafrumosul buchet de crini al vieții reputatului istoric, cercetător și dascăl clujean IoanAurel Pop s-a mai adăugat încă o floare: cea de-a 60-a! Membru titular al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte din Paris și al Academiei Europene de Științe și Artă din Salzburg, director al Centrului de Studii Transilvane, al Centrului Cultural Român din New York și al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, precum și distins cadru didactic universitar al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, prestigioasă instituție de învățământ și de cultură ale cărei destine, în calitate de rector, le și îndrumă, neobositul dascăl și cercetător clujean este autorul a numeroase și valoroase cărți, studii, articole și recenzii, abordând o paletă tematică diversificată, centrată, pe de o parte, pe istoria medie a României (a Transilvaniei în mod special), iar pe de altă parte, pe istoria central-europeană a Evului Mediu dezvoltat și târziu. Bun cunoscător al realităților românești circumscrise temporal secolelor XIII-XVII, Domnia Sa lasă posterității pagini de o înaltă erudiție științifică, rezultat al unei munci laborioase de cercetare în arhive românești și străine, din care, ca păstor sufletesc al românilor ortodocși hunedoreni, nu pot să nu remarc studiile privitoare la domeniul Hunedoarei și, mai ales, cele referitoare la trecutul spațiului hațegan, cu o aplecare specială asupra unor probleme precum originea și evoluția familiilor nobiliare românești Arca și Ponoreștii, încercările de imixtiune în spațiul hațegan din veacului al XV-lea, realitățile medievale din Țara Hațegului reliefate de analiza diplomatică a mai multor documente din țară și de peste hotare, existența voievozilor și a instituției voievodale în Țara Hațegului și structurile sociale și patrimoniale ale unor moșii hațegane existente până în secolul al XVlea, expedițiile otomane de la sfârșitul anilor 1470 și obiceiul ancestral al datului oilor, disputa pentru Țara Hațegului dintre voievozii români și regii maghiari în secolul al XIII-lea, rolul nobilimii din Hațeg în cadrul conflictului iscat între Ioan Zapolya și Ferdinand de Habsburg etc. File de neuitat au fost închinate apoi marelui strateg Iancu (Ioan) de Hunedoara și istoricului pătimitor în temnițele comuniste Silviu Dragomir, două personalități emblematice ale județului Hunedoara. Realitățile nobiliare românești și cele confesionale ale Transilvaniei medievale – implicit și ale spațiului hunedorean – au făcut obiectul altor minuțioase cercetări și expuneri; spre exemplificare, precizările aduse scot în evidență rolul avut de Biserica străbună în menținerea unității și a specificității românești. Cunoscându-l întâi prin intermediul valoroasei și nepieritoarei sale opere, am avut plăcerea să îl cunosc pe distinsul dascăl și cărturar clujean și personal la începutul anului 2011, când Domnia Sa ne-a onorat cu prezența, participând la Deva, la un simpozion istoricoteologic cu caracter național, prin care tânăra Episcopie Ortodoxă hunedoreană încerca să omagieze personalitatea, statura intelectuală și morală, precum și magistralul tezaur istoric lăsat posterității de fondatorul revistei „Revue de Transylvanie” de la Cluj-Napoca, Silviu Dragomir, născut pe Valea Mureșului, în străvechea localitate Gurasada. Impresia pe care mi-a lăsat-o atunci, aceea a unui om de o înaltă erudiție științifică și a unui neîntrecut orator, calități dublate de mărinimia și de modestia Domniei Sale, o păstrez vie până astăzi. Nădăjduind și pe viitor într-o frumoasă și fructuoasă colaborare, acum, într-acest moment de înălțătoare bucurie sufletească, mă alătur celor care îi urează Magistrului Ioan-Aurel Pop un „La mulți, fericiți și spornici ani!”, binecuvântați de Dumnezeu cu sănătate și cu alese împliniri și bucurii.