Prin numele de acţiune, nume abstract, cercetătorii din ţară şi de peste hotare [3],[4],[5] concep, tradiţional, partea de vorbire care serveşte la nominalizarea imaginii: (1) unei acţiuni propriu-zise, adică a ceva uman, deoarece doar indivizii umani acţionează (animalele fiind cele care se mişcă doar!), acţiunea fiind luată, deci, drept „ceea ce face cineva şi prin ce acest cineva îşi realizează intenţia sau doar un simplu impuls” [Micro Robert de Poche, 1988, p. 14]. Ceea ce face cineva poate fi de natură fizică (laver, мыть, a spăla etc.), mentală (réfléchir, думать, a analiza etc.), sentimentală (s’attrister, опечалиться, a se întrista9 etc.) etc. Numele de acţiune nominalizează, mai cu seamă, două segmente raportate acţiunii, şi anume imaginea acestei acţiuni în plină desfăşurare (ajustage, привинчивание, ajustare etc.) sau imaginea sfârşitului/rezultatului acţiunii (découverte, открытие, descoperire etc.); (2) unui proces, luat drept „o totalitate de acţiuni, dar şi de fenomene convergente şi succesive, care introduc, în mod obligatoriu, o schimbare, având unitate şi scop” [idem, p. 1017]; de exemplu, préparation, подготовка, pregătire; (3) unui eveniment, luat drept „ceea ce s-a întâmplat (adică avem un sfârşit şi un rezultat), fără participarea directă a individului uman, dar care are importanţă pentru el” [idem, p. 496]. În acest caz, e vorba de nume de tipul lui effondrement (de la mine), провал (шахты), prăbuşire (a minei); inondation, наводнение, inundare etc. Ar mai trebui de inclus aici şi numele de acţiune care denumesc mişcări, deplasări, schimbarea locului sau a poziţiei; de exemplu, déplacement, glissage, движение, падение, скольжение, alunecare, deplasare. După cum o demonstrează exemplele de limbă, numele de acţiune ar mai nominaliza şi imaginile unui şir de treceri sau conexiuni (trecerea şi conexiunea înscriindu-se în mişcarea care, la rândul ei, se înscrie, deseori, în unele acţiuni de tipul lui transporter, перевозить, a transporta). Identificăm, aici: - trecerea de la o stare la alta/conexiunea unei stări cu alta, a căror imagini sunt nominalizate de nume de tipul lui amélioration, улучшение, ameliorare; - trecerea de la o acţiune la alta/conexiunea unei acţiuni sau a unei părţi a acesteia cu alta, a căror imagini sunt nominalizate de nume de tipul reprise, возобновление, reluare; - trecerea de la un proces la altul/conexiunea unui proces cu altul (procesele în cauză realizându-se, de cele mai dese ori, neconcomitent), redată prin nume de tipul reconstruction, refaite, реконструирование, переделка, reconstruire, refacere; - trecerea de la un eveniment la altul/conexiunea unui eveniment cu altul (evenimentele în cauză întâmplându-se nu în acelaş timp), imaginea căreia e redată de nume de tipul décomposition (des corps), разложение (тел), descompunere (a corpurilor vii). Din cele expuse, se desprind câteva idei şi chiar întrebări: (1) există, cel puţin, două tipuri de nume de acţiune – primare şi complexe – , ultimele fiind formate prin prefixare (reconstruction, refaite, décomposition, переделка, возобновление, reconstruire, refacere, descompunere etc.); (2) numele primare şi cele complexe înregistrează relaţii cu alte părţi de vorbire care şi ele denumesc imaginea acţiunilor, proceselor, evenimentelor, mişcărilor, deplasărilor, schimbărilor de loc sau poziţie, trecerilor/conexiunilor menţionate. E vorba, mai întâi de toate, de verb (préparer, construire, s’effondre, inonder, tomber, se déplacer, passer (dans un autre lieu), améliorer, reprendre, reconstruire, se décomposer, готовить, создавать, провалиться (о шахте), потопить, упасть, передвигаться, перейти, улучшить, возобновить, реконструировать, разложиться, a pregăti, a construi, a se ruina, a inunda, a cădea, a se deplasa, a trece (în alt loc), a ameliora, a relua, a reconstrui, a se descompune) şi adjectiv (provocant, спровоцированный, provocator), verbul, după Aristotel, fiind partea de vorbire primară sau de bază în denumirea imaginii acţiunii, procesului, evenimentului, mişcării, deplasării, schimbării de loc sau poziţie, trecerii/conexiunii de tip diferit10; (3) ar exista nume de acţiune compuse (remue-ménage, rendez-vous, тугодумие, maltratare etc.) sau chiar locuţiuni nominale de acţiune, formate de la locuţiuni verbale de acţiune (mise en place < mettre en place, prise de parole < prendre la parole, luare de cuvânt < a lua cuvântul, punere în evidenţă < a pune în evidenţă etc.); (4) numele de acţiune transpune seme aspectuale imperfective (ajustage, привинчивание, ajustare) sau perfective (découverte, открытие, descoperire); (5) ar exista dublete atât permanente printre numele de acţiune dintr-o limbă oarecare (mai cu seamă, în limbi ca cea rusă, în care aspectul fiind o categorie gramaticală, contribuie la formarea dubletelor verbale de tipul пересказать – пересказывать, de la care s-ar forma şi dubletele nominale de tipul пересказ – пересказывание), cât şi ocazionale (în limbile, în care aspectul nu este circumscris categoriilor gramaticale, nefiind decât un mode d’action). De exemplu: a ruga de la care sunt formate unităţile rugă şi rugăminte sau verbul écrire de la care sunt formate numele écrit şi écriture. În acest caz, putem înregistra nu doar dublete, ci şi triplete sau chiar cuadruplete. Astfel, de la verbul chanter, sunt formate, în franceză, numele le chanter, chant, chanson şi cantique; Dezvoltarea ideilor de mai sus, dar şi căutarea răspunsurilor la întrebările menţionate au fost cheia în care a fost conceput conţinutul acestui articol.  Din cercetările materialului de limbă franceză, rusă şi română, observăm că numele de acţiune primare sunt unităţi: (a) derivate progresiv de la verbe de acţiune fizică (ajustage < ajuster, сверление < сверлить, citire < a citi), mentală (réflexion < réfléchir, решение < решить, gândire < a se gândi), sentimentală (attristement < s’attrister, întristare < a se întrista) etc.11; de la verbe ce denumesc imaginea unui proces (réparation < réparer, сверление < сверлить, planificare < a planifica), a unui eveniment (inondation < inonder, inundare < a inunda) care, după unii cercetători, ar îngloba şi onomatopee (ruissellement < ruisseler, журчание < журчать, sâsâit < a sâsâi), a unei mişcări, deplasări, schimbări de loc sau poziţie (passage < passer, падение < падать, движение < двигать, cădere < a cădea), a unei treceri/conexiuni de tip diferit (amélioration < améliorer, ameliorare < a ameliora). Numele de acţiune formate prin derivarea progresivă se întâlnesc în toate cele trei limbi supuse analizei în acest articol şi nu numai, iată de ce savanţii consideră derivarea dată drept mijlocul principal de formare, de la verbe, a numelor de acţiune;(b) derivate regresiv de la verbe de acţiune fizică (prise < prendre, mise < mettre, атака < атаковать, joc < a juca, atac < a ataca), mentală (pensée < penser, дума < думать, gând < a gândi), sentimentală (боязнь < бояться) etc., de la verbe ce denumesc imagini ale proceselor (attaque < attaquer, штурм < штурмовать, asalt < a asalta), evenimentelor (cutremur < a cutremura), mişcărilor, deplasărilor, schimbărilor de loc sau poziţie (tombée < tomber); (c) obţinute, uneori, prin conversiune de la verbe: (l’)aller < aller, (le) chanter < chanter, rugă < a ruga12. Numele de acţiune complexe, adică formate prin prefixare, sunt acelea care cumulează prefixarea cu: - derivarea progresivă: reconstruction, перевозка, refacere; - derivarea regresivă: reprise, remise, контратака, contratac; - conversiunea: (le) rechanter. În cazul numelor de acţiune complexe, ne-am propus să determinăm, cu raportare la limbile alese pentru cercetare, care fenomen precede care fenomen, în sensul dacă numele de acţiune complexe provin, prin prefixare, de la nume de acţiune primare (reconstruction < construction, перевозка < возка, reconstruire < construire) sau de la verbe complexe (reconstruction < reconstruire, перевозка < перевозить, reconstruire < a reconstrui). Dacă urmărim formarea numelor de acţiune în limbile menţionate, observăm, în urma unui studiu etimologic, bazat pe dicţionarele respective, că numele de acţiune complexe descind de la verbe complexe, iar acestea din urmă apar cu 1-2 secole înaintea numelor. Pe lângă numele de acţiune primare şi complexe, limbile franceză, rusă şi română mai înregistrează şi nume de acţiune compuse. Acestea sunt formate după diferite modele: - Adverb incorporat + Nume de acţiune primar: bien + venue (< venir) = bienvenue (verbul bienvenir nefiind înregistrat în limba dată);  mal + nutrition (< nourrire) = malnutrition (verbul malnourrire nefiind înregistrat în limba dată);  туго + дума (< думать) = тугодумие (verbul тугодумать nefiind înregistrat în limba dată);  bine + facere (< a face) = binefacere (verbul a bineface nefiind înregistrat în limba dată);  - Verb prezent în limba contemporană, defectiv sau chiar dispărut > Nume de acţiune compus: faire > bienfaisance/malfaisance (unitatea faisance nefiind înregistrată în franceza contemporană); seoir > bienséance (unitatea séance având, în franceza contemporană, cu totul alt sens decât verbul defectiv seoir);  - Verb compus de acţiune (format de la un verb simplu de acţiune) > Nume de acţiune compus: maudire (< dire) > malédiction;  maltraiter (< traiter) > maltraitance (unitatea traitance nefiind înregistrată în franceză);  a maltrata (< a trata) > maltratare.  - Verb + Pronume = Nume de acţiune compus: rendez-vous; - Verb + Nume concret sau abstract = Nume de acţiune compus: remue-méninge, remue-ménage; - Nume de acţiune compus de origine străină (adaptat regulilor limbii care l-a preluat), care, în limba dată, dă naştere, deseori, la un verb de acţiune şi care, prin acest fapt, confirmă ipoteza unor savanţi că nu toate numele de acţiune provin de la verbe de acţiune: (în fr.) pique-nique > pique-niquer; (în rom.) pick-nick. Pe lângă verbele care denumesc acţiuni, procese, evenimente, mişcări, deplasări, schimbări de loc sau poziţie, treceri/conexiuni de tip diferit, în limbile franceză, rusă şi română, se înregistrează şi locuţiuni verbale de tip diferit, de exemplu, mettre en scène, prendre la parole, ставить в известность, взять слово, a pune în valoare, a pune în discuţie etc. E normal să ne întrebăm, dacă locuţiunile verbale în cauză au dat sau nu naştere, ca şi verbele de acelaşi tip, unor locuţiuni nominale. Răspunsul este pozitiv, deoarece dicţionarele explicative şi etimologice ale limbilor menţionate atestează locuţiuni nominale de acţiune, proces, mişcare etc. Astfel în franceză, în care până astăzi savanţii nu au ajuns la un numitor comun cu raportare la delimitarea numelor compuse de locuţiunile nominale, putem califica drept locuţiuni nominale cele care derivă de la locuţiuni verbale. Locuţiunile nominale de acţiune, proces, mişcare etc. din limba franceză sunt formate de la locuţiuni verbale după următoarele modele: (1) Nume de acţiune + prepoziţie (aceeaşi şi în locuţiunea verbală de la care provine locuţiunea nominală în cauză sau adăugată ultimei) + Nume: mise en pièces (< mettre en pièces), mise en valeur (< mettre en valeur), mise en scène (< mettre en scène), mise en relief (< mettre en relief), mise en branle (< mettre en branle), mise en place (< mettre en place), mise en plis (< mettre en plis), mise en état (< mettre en état), mise en ordre (< mettre en ordre); prise de parole (dar prendre la parole), prise de contact (dar prendre contact) etc. Modelul dat este cel mai productiv, în franceză, cu raportare la locuţiunile nominale de acţiune, proces etc. Dar, după cum o atestă dicţionarele explicative, nu orice locuţiune verbală cu verbul mettre dă naştere unei locuţiuni nominale de acelaşi tip, de exemplu, mettre en terre; (2) Nume de acţiune + Articol + Nume: mise au net (< mettre au net).  În limba rusă, nu atestăm locuţiuni de tipurile care ne interesează. În română, acestea sunt formate după un singur model care nu înglobează articol:  Nume de acţiune + prepoziţie (aceeaşi şi în locuţiunea verbală de la care provine locuţiunea nominală în cauză sau adăugată ultimei) + Nume: punere în valoare (< a pune în valoare), punere în discuţie (< a pune în discuţie); luare de cuvânt (< a lua cuvântul). Concluzii Numele de acţiune este partea de vorbire care se cere încă cercetată din perspectiva raporturilor acesteia cu verbele de acelaşi tip. Merită o atenţie deosebită şi locuţiunile nominale de tipul menţionat care se cer descrise şi ele în acord cu locuţiunile verbale, de la care descind.