Trecerea plantelor din starea de vegetaţie în cea de iernare se petrece treptat, începând cu fenofaza de prerepaus organic şi progresarea acesteia pe măsura realizării fazei de repaus profund. Un rol important în acest proces îi revine respiraţiei, îndeosebi a respiraţiei la întuneric şi fotorespiraţiei, intensifi carea cărora este în funcţie de particularităţile biologice ale soiurilor şi condiţiile de creştere. Pe parcursul perioadei de vegetaţie, intensitatea respiraţiei totale scade, dar cu o intensitate mai redusă la plantele soiurilor cu creştere moderată, şi rezistenţa mai înaltă la secetă şi ger în raport cu ale soiurilor cu creştere viguroasă şi rezistenţă mai joasă. Din punct de vedere a pregătirii plantelor către iernare, prezintă interes respiraţia la întuneric. Plantele soiurilor cu creştere viguroasă şi perioada mai lungă de vegetaţie Cabernet Sauvignon şi Moldova au avut cel mai redus nivel al respiraţiei la întuneric – respectiv 0,6 şi 0,3 μmoli/m2·s). Intensitatea maximală a respiraţiei la întuneric în septembrie a fost înregistrată la soiul Alb de Suruceni (1,2 μmoli/m2·s) urmat de Aligote şi Decabrschii cu câte 0,9 μmoli/m2·s şi Şasselas dore – 0,7 μmoli/m2·s. Acest fenomen poate fi condiţionat de particularităţile proceselor biochimice care au loc în perioada trecerii plantelor în starea de repaus profund şi pregătirea către iernare legate de sinteza substanţelor care formează sau prezintă predecesori ai compuşilor crioprotectori (lipide fosforice, proteine, nucleoproteide ş.a.) Plantelor crescute pe sol cu un conţinut mai înalt de humus le este caracteristică o intensitate mai înaltă a respiraţiei, care de asemenea scade pe parcursul perioadei de vegetaţie. În decursul etapei de pregătire a plantelor către iernare respiraţia totală a fost mai înaltă la plantele soiului Aligote de pe sol cu 5% de calcar. Acest indice, atât în iunie cât şi în august a avut valori mai mari la plantele soiului Aligote, iar în septembrie diferenţă esenţială între soiuri la acest capitol nu s-a înregistrat. Conţinutul de humus în sol nu a infl uenţat semnifi cativ intensitatea respiraţiei la întuneric în decursul etapei de creştere intensivă (iunie) şi începutul fenofazei de maturare a lăstarilor (august), devenind însă mai înaltă la plantele de pe sol cu 0,5% de humus în timpul maturării intensive a lăstarilor (septembrie). În timpul fenofazei de creştere intensivă a lăstarilor respiraţia la întuneric a fost mai înaltă la plantele de Aligote de pe sol cu 10% de Ca, iar în următoarea perioadă (august – septembrie) – la cele de pe sol cu 0,5%. Plantele soiului Cabernet Sauvignon însă de pe ambele soluri au avut valori apropiate ale acestui proces în decursul întregii perioade de investigaţie. Ponderea respiraţiei la întuneric la plantele soiului Aligote cu vigoare mai moderată de creştere şi epoca mai redusă de vegetaţie are valori mai pronunţate în raport cu cele ale soiului tardiv Cabernet Sauvignon cu creştere viguroasă. Plantele acestui soi crescute pe sol cu conţinutul de 0,5% de humus au avut o pondere mai înaltă a respiraţiei la întuneric în comparaţie cu cele de pe sol cu 3%. În timpul repausului profund (septembrie) şi pregătirii plantelor către iernare fotorespiraţia a avut valori mai pronunţate la plantele de pe sol cu conţinutul redus de carbonaţi (5%). Soiului Aligote îi este caracteristic o activitate mai înaltă a fotorespiraţiei în raport cu Cabernet Sauvignon şi acest fenomen poate fi condiţionat de particularităţile metabolismului în vederea pregătirii plantelor către iernare. Se ştie că fotorespiraţia, la rând cu rolul de susţinere a ciclului Calvin cu CO2 este şi cel de asigurare cu produşi intermediari (glicină şi serină) şi protecţia aparatului fotosintetic de acţiunea distrugătoare a luminii în cazul defi citului de CO2 în frunze în timpul secetei. Prin urmare, plantele viticole crescute pe sol cu 5% de calcar şi cele de pe sol cu 3% de humus au un potenţial mai pronunţat al activităţii vitale în condiţii nefavorabile de umiditate, cum au fost cele din timpul perioadelor de vegetaţie, dar şi de acumulare a substanţelor de rezervă în vederea pregătirii către iernare.