În timpul vegetaţiei plantele deseori sunt expuse acţiunii stresogene a diferiţilor factori ai mediului – deshidratării, răcirii, arşiţei, care de multe ori acţionează în complex: răcire pe fond de insufi cienţă de umezeală, arşiţă pe fond de deshidratare, ceea ce provoacă mari perturbări în metabolismul plantelor. Se cunoaşte, deja, că efectul sumar al acestora nici pe departe nu este aditiv. Aşa bunăoară, stresul termic (răcire) poate conduce la o reducere drastică a recoltei plantelor crescute pe soluri acide, pe când la acţiunea separată aceşti doi factori infl uenţează mult mai slab. Efectul negativ al factorilor climatici limitativi se complică şi mai mult în legătură cu activitatea antropică negativă, poluarea atmosferei şi intensifi carea radiaţiei ß – ultraviolete. Atunci când condiţiile mediului nu corespund capacităţii de adaptare a organismului, energia acumulată de plantă este cheltuită preponderent la reacţiile de compensare şi nu la formarea recoltei. Din aceste considerente problema diagnosticării rezistenţei soiurilor şi hibrizilor noi de plante la defi citul de umiditate, arşiţă, răcire, precum şi la acţiunea complexă a acestor factori stresogeni, devine oportună şi indispensabilă pentru zonarea agro-climatică a soiurilor noi în conformitate cu potenţialul adaptiv al plantei. Dacă în natură are loc un control climatic al distribuţiei vegetaţiei, atunci de ce s-ar neglija acest principiu (distribuirea după rezistenţă) la elaborarea tehnologiilor de cultivare a plantelor şi sistemelor de gospodărire în agricultura adaptivă. Aceasta este important şi din faptul, că pronosticarea secetei, intemperiilor de temperatură şi altor factori, ce nu se supun dirijării, este mult mai difi cil, decât determinarea rezistenţei soiurilor şi omologarea în zonele corespunzătoare. În dependenţă de etapa ontogenezei la care s-au creat condiţii stresogene (deshidratare, răcire, arşiţă, etc.) gradul de reducere a productivităţii plantelor poate fi diferit. În baza studiului caracterelor fi ziologice integrale, corelate cu rezistenţa plantelor, în IGFP au fost elaborate metode de determinare a rezistenţei plantelor agricole la acţiunea diferenţiată şi complexă a principalilor factori ecologici limitativi – deshidratare, răcire, arşiţă, deshidratare + răcire, deshidratare + arşiţă (br. inv. MD nr. nr: 1579.1625). Metodele sunt bazate pe determinarea gradului de afectare la acţiunea stres-factorului (ilor) şi capacităţii de restabilire a funcţiilor după ameliorarea condiţiilor mediului extern. Drept test-criteriu integral serveşte valoarea rezistenţei electrice a ţesuturilor, ce refl ectă schimbarea permeabilităţii membranelor celulare. Pentru determinarea rezistenţei ecologice a plantelor se colectează 25-30 frunze de aceeaşi vârstă şi de pe acelaşi nivel de inserţie. Frunzele plantelor tuturor soiurilor luate în investigaţie se aduc la aceeaşi stare optimă – saturaţie deplină a ţesuturilor şi temperatură optimă. Se înregistrează valorile iniţiale a rezistenţei electrice a ţesuturilor în partea medie a limbului foliar, neatingând nervura principală. Anumite eşantioane de frunze se supun acţiunii stres-factorului – deshidratării, răcirii, arşiţei, deshidratării şi răcirii, deshidratării şi supraîncălzirii prin menţinerea mostrelor corespunzătoare în instalaţii frigorifi ce şi termostate cu conversia aerului. Valorile test-criteriului se înregistrează după acţiunea stres-factorului şi după ameliorarea regimului hidrotermic şi restabilirea stării funcţionale a plantelor. Rezistenţa la acţiunea factorului concret limitativ precum şi la acţiunea complexă a acestora se calculează prin ecuaţia: Rstres = 100 – Kaf (1); Kaf = [(REstr – REopt)∙100 + (RErev – REopt)·100 ] / REopt, unde: Rstres – rezistenţa la factorul de stres concret, %; REopt – valoarea medie a rezistenţei electrice a ţesuturilor frunzelor în stare optimă, kOm; REstr– valoarea medie a rezistenţei electrice a ţesuturilor frunzelor stresate, kOm; RErev – valoarea medie a rezistenţei electrice a ţesuturilor frunzelor după reversia regimului hidrotermic la condiţii normale, kOm. Kaf – coefi cientul de afectare. Trierea soiurilor în clase de rezistenţă se efectua conform analizei clusteriene cu ajutorul pachetului de programe „Statistica-7” pentru computere.