Tiocianatul – antagonistul natural al iodului
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
1512 23
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-13 18:40
SM ISO690:2012
DUDNIC, Eugeniu, DUDNIC, Natalia. Tiocianatul – antagonistul natural al iodului. In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe ale naturii. Ştiinţe exacte , 10-11 noiembrie 2014, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, 2014, R, SNE, pp. 50-53.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare şi inovare.
R, SNE, 2014
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare"
Chișinău, Moldova, 10-11 noiembrie 2014

Tiocianatul – antagonistul natural al iodului


Pag. 50-53

Dudnic Eugeniu1, Dudnic Natalia2
 
1 Universitatea de Stat din Moldova,
2 Liceul Republican „S.Rahmaninov”
 
Disponibil în IBN: 7 aprilie 2020


Rezumat

În Republica Moldova, patologia tiroidiană se plasează pe locul doi în incidenţa maladiilor endocrine. În ultimii ani, s-a constatat o creştere semnificativă a morbidităţii tiroidiene [1, 2, 3]. Schimbări structurale considerabile apar în ţesutul tiroidian ca rezultat al deficitului de iod, necesar pentru producerea hormonilor tiroidieni. Semnificaţia carenţei iodului în apariţia gușii endemice este demonstrată de reuşitele profilaxiei acestei maladii cu preparate care conţin iodul accesibil pentru organism [2,5]. Fixarea iodului în tiroidă depinde de forma sub care se prezintă iodul, de concentraţia iodului în plasmă şi de alţi factori care influenţează pompa de iod a tiroidei, puternic stimulată de hormonul tireotrop. Iodul fixat de către glanda tiroidă urmează o cale metabolică deosebită [4,6,7]. Insuficienţa admisiunii iodului în organism induce micşorarea conţinutului său în glanda tiroidă. Ca rezultat se măreşte sensibilitatea celulelor glandei tiroide la acţiunea stimulatoare a TSH care, la rândul lui, are proprietatea de a stimula creşterea celulelor glandei tiroide – tireocitelor, prin majorarea numărului şi volumului lor. Mai mult ca atât, nivelul TSH poate creşte compensator ca răspuns la micşorarea nivelului hormonilor tiroidieni în sânge. De obicei, în majoritatea cazurilor, are loc formarea guşei eutiroidiene difuze. Astfel, guşa endemică este o reacţie a organismului de compensare a deficitului de iod. În cazul persistenţei de lungă durată a gușii endemice, îndeosebi dacă decurge cu formare de noduli, unele tireocite scapă de sub controlul reglator al TSH şi încep să producă spontan hormoni. Astfel se dezvoltă autonomia funcţională a glandei tiroide, iar decompensarea ei duce la tireotoxicoză [1, 2, 3, 5]. Mulţi factori pot creşte riscul de a dezvolta hipotiroidism: vârsta, antecedente de afecţiuni tiroidiene, unele boli cronice: deficienţa de iod etc.[2,3]. De rând cu aceşti factori, un rol important în dezvoltarea maladiilor ioddeficitare au factorii strumogeni. Strumogenii naturali pot fi împărţiţi în două grupe: tiocianaţii şi izocianaţii, şi glicozidele cianogene [9,10,11]. Glicozidele cianogenice sunt un grup de substanţe chimice toxice de provenienţă naturală. Se cunosc aproximativ 2.500 de specii de plante care conţin astfel de glicozide, răspândite pe aproape tot globul. Unele dintre ele constituie o sursă alimentară importantă pentru locuitorii unor regiuni defavorizate din punct de vedere agricol. Dintre plantele cunoscute în Europa conţin glicozide cianogene fructele cu sâmburi tari cum ar fi piersicele, cireşele, cireşele negre sălbatice, caisele etc., precum şi seminţele de mere. Glicozidele cianogene ca atare sunt relativ lipsite de toxicitate. Potenţialul lor de toxicitate derivă din faptul că prin procesul de hidroliză, catalizat de diverse enzime proprii plantelor sau organismului uman, se produce acidul cianhidric şi unele săruri ale lui fiind toxice atât pentru om cât şi pentru animale [9,10,11,12]. Tiocianatul, ca un potenţial goitrogen, are o importanţă deosebită. Ca surse cantitative de tiocianaţi goitrogeni sunt fumul de ţigară, precum şi unele specii de legume cu un conţinut sporit de glicozide cianogene. Din această categorie de produse alimentare face parte varza, ridichea, ceapa, muştarul, hreanul, floarea soarelui, mărarul ş.a. Din 1kg de varză se formează aproximativ 300 mg de tiocianat. În prezent, nu sunt destule date ştiinţifice veridice, care ar confirma cu certitudine faptul că conţinutul sporit de tiocianat în hrană poate servi drept factor etiologic independent în apariţia gușii endemice. Probabil, tiocianatul în combinaţie cu deficitul de iod poate agrava schimbările produse în glanda tiroidă [9,10,11,12]. Modelarea hipotireozei în experimentele cu şobolanii albi de laborator prezintă un mare interes, deoarece contribuie la studierea anumitor mecanisme patogene de apariţie şi evoluţie a procesului patologic respectiv. Pentru elaborarea modelului experimental de hipotireoză, cercetările erau efectuate pe masculii tineri de şobolani albi. Şobolanii care prezentau semne de tiroidită autoimună au fost excluşi din experimentul cronic, ţinând cont de concentraţia de antitireoperoxidază. Caracteristica metodelor de cercetare  Metoda de colectare a sângelui în experimentul cronic: Pentru colectarea sângelui, se foloseşte fixarea moale a şobolanului, iar pentru prevenirea hemocoagulării – se utilizează pompa de aspiraţie.  Metoda chemiluminescentă de determinare a hormonilor tiroidieni şi TSH: Determinarea hormonilor tiroidieni şi TSH a fost efectuată cu ajutorul analizorului prin chemiluminiscenţă „Access” şi a testelor de producţie „Becman Culter”, SUA. Metoda respectivă de testare se bazează pe măsurarea emisiei de chemiluminescenţă. Cercetarea acţiunii tiocianatului exogen asupra concentraţiei hormonilor tiroidieni. Analiza concentraţiei în plasma sangvină a hormonilor tiroidieni iodaţi a demonstrat că tiocianatul micşorează sinteza şi secreţia lor. Diminuarea concentraţiei Т4 şi Т3 corelează cu doza şi durata acţiunii tiocianatului ( Fig. 1, 2).   Fig După cum se observă din Fig. 3, administrarea încontinuu a soluţiei de KSCN determină apariţia tendinţei de majorare a concentraţiei TSH în plasma sangvină. Anionul liniar de tiocianat SCN- inhibă rival transportul activ al ionilor de iod. Membranele celulare ale tireocitelor care captează iodurile (I-) nu pot deosebi anionii monovalenţi între ei, din care cauză acapără împreună cu iodurile şi alţi ioni, purtători de sarcină negativă, inclusiv şi ionii SCN-.  Pătrunderea excesivă a acestor anioni în organism este cauza acumulării lor în glanda tiroidă şi prin concurenţă are loc inhibarea captării iodului. În astfel de cazuri, insuficienţa captării iodurilor de glanda tiroidă duce la micşorarea cantităţii lor în acest organ, şi ca rezultat se sintetizează cantităţi insuficiente de hormoni tiroidieni [8,11,12]. Aceste fenomene pot fi observate în rezultatele experimentale proprii.  Rezultatele cercetărilor experimentale obţinute arată că cantitatea de substanţă guşogenă de tiocianat, care asigură efectul maximal asupra activităţii glandei tiroide, este de 20 mg/100 g m.c., ceea ce permite modelarea stării deficitului de iod şi efectuarea experienţelor cronice. Administrarea tiocianatului timp de 40 de zile induce diminuarea semnificativă a activităţii secretorii a glandei tiroide şi majorarea conţinutului de TSH în plasma sangvină la şobolanii albi de laborator.