Metabolismul este o însuşire de bază a tuturor organismelor vii. Pentru celulă, metabolismul înseamnă totalitatea proceselor fizice şi chimice, în sens fiziologic şi biologic, care stau la baza tuturor transformărilor structurale şi energetice. În termenii cei mai simpli, metabolismul reprezintă ritmul în care corpul consumă energia. Metabolismul este diferit de la o persoană la alta [3]. Poţi să ai un metabolism mai accelerat decât cel normal, sau unul mai încet. Metabolismul este cunoscut ca fiind balanţa între 2 procese opuse:  ­ catabolismul (unde energia este degradată). Acest tip de reacţii este însoţit de eliberare de energie (reacţie exotermă);  ­ anabolismul (unde energia este sintetizată). Reacţiile anabolice se caracterizează prin consum de energie şi se numesc reacţii endergonice (reacţii endoterme) [1]. Catabolismul şi anabolismul se desfăşoară printr-o succesiune de numeroase reacţii chimice: hidroliză, hidrogenare, deshidratare, decarboxilare, dezaminare, transaminare, esterificare, condensare, polimerizare. Sănătatea nutriţională depinde de un număr de factori sau componente, care pot fi grupate împreună fie ca „sursă de energie”, fie ca „substanţe active”: Surse de energie: Proteine Grăsimi Carbohidraţi   Substante active: Vitamine Minerale Elemente combinate Energia necesară proceselor de biosinteză provine din desfacerea legăturilor macroergice ale diferiţilor compuşi [2]. Un supliment de substanțe active şi energetice putem să le obţinem ca rezultat al consumului de produse apicole. Rolul produselor apiculturii pe parcursul multor secole, precum şi în secolul nostru al XXI-lea, este determinat de necesitatea folosirii lor de către om în alimentaţie în calitate de produse ecologic pure, cu eficacitate înaltă de folosire în sensul menţinerii, întăririi, iar în caz de utilizare corectă, chiar şi formării sănătăţii [5]. Utilizarea tuturor produselor apiculturii pentru menţinerea, ameliorarea şi ocrotirea dirijată a sănătăţii, precum şi încercările efectelor lor sanogene asupra unui număr mare de consumatori şi pacienţi, permit să ajungem la concluzii obiective despre utilitatea lărgirii producţiei şi folosirii lor în masă de către un număr tot mai mare al populaţiei. Mierea reprezintă produsul de bază al stupului, însă, în afară de aceasta, calităţi excepţionale deţine şi polenul, propolisul, lăptişorul de matcă şi chiar veninul albinelor. Mierea reprezintă un aliment constructiv, plin de elemente de care organismul are nevoie pentru dezvoltare şi refacere. Este indicat să o foloseşti la micul dejun, mierea reprezentând o sursă de energie care ajută organismul să înceapă cu bine activitatea zilnică. Mierea conţine toate vitaminele, printre care cele mai importante sunt complexul B, vitaminele A, C, pe care nutriţioniştii le consideră necesare sănătăţii; de asemenea, macro- şi microelemente şi multe minerale (cupru, mangan, calciu, potasiu, sodiu, magneziu, fier, fosfor, siliciu).  De asemenea, un aport important îl are mierea asupra metabolismului glucidic, care are un rol major în organism. Părerile despre rolul mierii în diabetul zaharat sunt împărţite. Există o părere care interzice diabeticilor să consume miere, din două motive: în organism fructoza din miere se transformă rapid în glucoză, fapt care duce la creşterea glicemiei; fructoza din miere este transformată în trigliceride, care, ajunse în circulaţia sangvină, cresc riscul instalării aterosclerozei. O altă părere este aceea care permite diabeticilor să consume miere. În diabetul de tip I, insulino-dependent, se recomandă ca mierea să fie consumată prin dieta calculată şi sub control medical. În diabetul de tip II, insulino-dependent, se recomandă diabeticilor să consume miere – o lingură de miere dimineaţa. Cercetările au dovedit ca o lingură de miere consumată dimineaţa de către un diabetic nu creşte glicemia, ba, dimpotrivă, are efect benefic asupra pancreasului, stimulând şi activând celulele beta să secrete insulină, fapt care duce la scăderea glicemiei [6].  Lăptişorul de matcă sau, cum i se mai spune datorită proprietăţilor sale, „elixirul tinereţii”, este recunoscut pentru conţinutul mare de vitamine din grupa B. Este considerat unul dintre cele mai eficiente întăritoare ale organismului uman. Are un rol deosebit în metabolismul celular şi în activitatea creierului. În principiu, lăptişorul de matcă este compus din 67% apă, 12,5% proteine, 11% zaharuri simple, 5% acizi graşi, vitamine din complexul B (B 5 şi B 6, în special), minerale, enzime, hormoni, substanţe cu efecte antibiotice şi antivirale. Lăptişorul de matcă este cunoscut ca un regenerator datorită complexului de vitamine şi a aminoacizilor: magneziu, zinc, fier şi mangan. Lăptişorul de matcă conţine substanţe peptidice de tipul insulinei. S-a dovedit că lăptişorul de matcă scade nivelul glicemiei şi al lipoproteinelor din sânge, deci este benefic în diabetul zaharat. Una din cele mai importante utilizări ale lăptişorului de matcă crud este în afecţiunea diabetului zaharat de tip II, unde scade în mod spectaculos rezistenţa la insulină a organismului [5].  Polenul este un aliment proteic, fiind una dintre cele mai bogate substanţe din lumea vegetală, considerată „fără egal în natură”. Polenul conţine proteine, aminoacizi ca: histidina, leucina, treonina, triptofanul, glucide sau hidrați de carbon, mucilagii, substanţe grase, vitamine din complexul B, precum şi vitaminele A, D, E, C şi săruri minerale. Prin compoziţia sa polenul aduce organismului numeroase elemente absolut necesare, de care alimentaţia modernă este adesea lipsită.  Propolisul – prezintă о compoziţie chimică complexă, au fost identificaţi flavonoizi, aminoacizi, un complex bogat de vitamine ca: A, B1, B2, B5, B6, C, E, PP. O importanţă deosebită se acordă şi conţinutului bogat de micro- şi macroelemente: Ca, Mg, Fe, P, K, Na, Mn, Cr, Co, Ni, Zn, Pb, Cu. Vitamina B1 (Thiaminum) din propolis intervine în metabolismul hidrocarbonatelor, acţionând ca grup prostetic al carboxilazei în degradarea acidului piruvic. Stimulează transformarea glucidelor în lipide şi a acidului piruvic şi α-cetoglutaric în aminoacizi. Vitamina B5 (Acidul pantotenic) este o vitamină esenţială pentru toate formele de viaţă şi este utilizată într-o largă varietate de procese biologice ce au loc în metabolismul glucidic, lipidic, proteic, al carbohidraţilor, precum şi în sinteza hormonilor bilei şi a hemoglobinei. Vitamina PP (Nicotinamidum) acţioneză în metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor. Datorită studiului vast al compoziţiei chimice a propolisului, au mai fost identificate prezenţa unor componente de tip flavonoid, mai ales flavone, flavonoli, flavonone. Propolisul este о substanţă bioactivă de valoare colosală, cu efect biostimulator şi bioreglator. Activitatea acestuia se explică datorită elementelor din compoziţia sa, acordându-se o atenţie deosebită şi aminoacizilor pe care îi conţine [4].  În baza literaturii de specialitate şi a datelor obţinute, se poate concluziona că efectele sanogene ale propolisului sunt în afara oricăror dubii, şi el poate fi cu succes utilizat în sanocreatologie în scopul menţinerii şi fortificării sănătăţii prin modificarea vectorului de reglare al reacţiilor şi proceselor din organism, sisteme de organe, menţinând astfel potenţialul vital al organismului în limitele normelor fiziologice.