Acest principiu este consfințit în art.8 din Constituția statului nostru „Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale”. Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.  Astăzi când Republica Moldova a semnat și ratificat Acordul de asociere cu UE, dar și în contextul relațiilor ruso-ucrainene, când Federația Rusă ignoră și încalcă cinic principiile și normele unanim recunoscute ale dreptului internațional public, este foarte importantă interpretarea corectă a acestui principiu. Prin art.8 în Constituţie este incorporat unul din principiile fundamentale ale dreptului internaţional cunoscut şi ca principiul Pacta sunt servanda. Declaraţia ONU din 24 octombrie 1970 prevede: obligaţia de a îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile asumate conform Cartei ONU; obligaţiile ce decurg din principiile şi regulile general recunoscute ale dreptului internaţional şi cele asumate prin acordurile internaţionale. Actul Final de la Helsinki precizează că statele „în exercitarea drepturilor suverane, inclusiv a dreptului de a-şi stabili legile şi reglementările, se vor conforma obligaţiilor juridice care le revin în virtutea dreptului internaţional… ” Acest principiu este consacrat în Legea tratatelor internaţionale nr. 595-XIV din 24.10.1999 [1]. Art.19 prevede „Tratatele internaţionale se execută cu bună-credinţă, în conformitate cu principiul pacta sunt servanda. Republica Moldova nu poate invoca prevederile legislaţiei sale interne ca justificare a neexecutării unui tratat la care este parte”. Statele au obligaţia de a respecta doar tratatele legale, licite sau juste din punctul de vedere al dreptului internaţional, al normelor imperative jus cogeus. Principiul trebuie examinat în două aspecte: primul – obligaţia RM de a respecta Carta ONU şi tratatele la care este parte, cel de al doilea, cooperarea statului nostru cu alte state în baza principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional. 1. RM se obligă să respecte Carta ONU şi tratatele la care este parte. Carta ONU este apreciată convenţional de comunitatea mondială ca o Constituţie a ONU. Aşa o apreciere este justificată. Prin unica organizaţie cu competenţă generală şi vocaţie universală. Familia ONU cuprinde 192 de state, inclusiv Republica Moldova din 02.03.1992. În prezent Carta, ONU după numărul statelor-părţi este un act mondial, iar după competenţă ONU (politică, socială, social-economică, culturală, umanitară etc.) este un act universal.Capitolul I, art.1 consacră scopurile, cel primar şi fundamental fiind pacea şi securitatea internaţională. În vederea realizării scopurilor fundamentale ONU şi membrii săi acţionează în baza principiilor stipulate în art.2: 1. Principiul egalităţii suverane a tuturor membrilor ei; 2. Îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor conform Cartei; 3. Rezolvarea diferendelor lor internaţionale prin mijloace paşnice, în aşa fel încât pacea şi securitatea internaţională, precum şi justiţia să nu fie puse în pericol; 4. Abţinerea, în relaţiile lor internaţionale, de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, fie împotriva integrităţii teritoriale, ori independenţei politice ale unui stat, fie in orice alt mod incompatibil cu scopul Naţiunilor Unite; 5. Abţinerii de a da ajutor vreunui stat împotriva căruia organizaţia întreprinde o acţiune preventivă sau de constrângere; 6. Asigurării că statele care nu sunt membre ONU să acţioneze în conformitate cu aceste principii, în măsura necesară menţinerii păcii şi securităţii internaţionale; 7. Neintervenţie în problemele care sunt esenţial de competenţa internă a statelor. 2. Prin sintagma „tratat la care este parte” înţelegem toate actele internaţionale cu valoare juridică aplicabile în RM. Definiţia „tratat” în sensul dispoziţiilor constituţionale este un generic al tuturor actelor încheiate între state [2]. Practica internaţională cunoaşte următoarele denumiri: Tratat, Acord, Convenţie, Cartă, Statut, Pact, Act final etc. Încheierea unui tratat reprezintă un proces complex, care se desfăşoară prin două stadii şi parcurge câteva etape esenţiale în procesul elaborării, adoptării şi intrării sale în vigoare. Negocierea tratatului. Prima fază a procesului se referă la dezbaterea proiectului elaborat de părţi, convenirea clauzelor şi elaborarea textului propriuzis. Şeful statului, Prim-ministrul şi ministrul Afacerilor Externe „pot negocia şi semna tratate, acorduri, convenţii, ş.a. înţelegeri internaţionale, fără a prezenta deplinele puteri, în virtutea funcţiilor şi competenţelor sale constituţionale”. Exprimarea consimţământului. Un tratat este convenit prin acordul de voinţă al statelor. Consimţământul de a fi legat print-un tratat poate fi exprimat prin semnătură, prin ratificare, acceptate, aderare sau aprobare, ori alt mod convenit. Autentificarea acestuia de către împuterniciţi prin: Parafarea, Semnarea ad referendum, Semnarea definitivă. În urma autentificării şi definitivării textului tratatul nu leagă statele ca normă juridică. Statul urmează să-şi exprime consimțământul de a fi legat de tratat prin recurgerea la mijloacele juridice interne, de regulă, acestea sunt: semnarea, schimbul instrumentelor care constituie un tratat, ratificarea, aprobarea, acceptarea şi aderarea [4]. Semnarea – dacă tratatul nu urmează a fi aprobat sau ratificat, exprimă consimțământul statului de a fi legat prin tratat. Schimbul instrumentelor, care constituie un tratat – note, scrisori, minutul convenit, memorandum, declaraţie comună sau alt instrument convenit de părţi.Ratificarea – act juridic prin care statul îşi exprimă consimțământul de fi legat print-un tratat semnat de reprezentanţii săi şi se materializează în exterior sub forma unui act de drept intern. Potrivit legislaţiei RM este competenţa exclusivă a Parlamentului şi se face prin lege [5]. Aprobarea (sau acceptarea) este o modalitate de exprimare a consimțământului statului de a fi parte la acele tratate care nu necesită să fie ratificate, dar care prevăd doar aprobarea lor. În general, aprobarea este de competenţa Guvernului. Aderarea (sau accesiunea) este modalitatea de a adera la un tratat multilateral, prin act de drept intern prin care statul îşi exprimă consimțământul de a deveni parte la un tratat pe care nu l-a semnat.  În procesul de încheiere a tratatului poate interveni şi faza de rezervă. Prin rezervă, statul în virtutea suveranităţii îşi declară dezacordul cu unele clauze sau acordă acestor clauze un alt conţinut. Important este ca rezerva să fie menţinută la toate fazele de încheiere. Ele pot fi făcute în strictă conformitate şi în condiţiile stipulate, în art.23 din Convenţia din 1969. Tratatul devine obligatoriu pentru stat după intrarea în vigoare. Din acest moment, tratatul începe să-şi producă efectele, devenind astfel de drept internaţional cu valoarea unui act juridic. Publicarea şi înregistrarea tratatelor are o importanţă deosebită. Începând cu acest moment ,tratatele sunt integrate în ordinea juridică internă ele urmând astfel să fie aplicate de către autorităţile statului. Procedura publicării este reglementată prin Lege [7]. Înregistrarea la nivel naţional se face în Registrul naţional al tratatelor care se află în administrarea Ministerului Afacerilor Externe [8]. Înregistrarea la nivel internaţional se face în conformitate cu Carta ONU şi Convenţia de la Viena [9]. Un tratat poate să-şi înceteze efectele sale juridice prin următoarele modalităţi: A. Denunţarea. Pentru tratatele bilaterale – pune capăt acestora, pentru cele multilaterale – are caracterul unei retrageri, fără a pune capăt tratatului în cauză, (art.56 Convenţia de la Viena). B. Anularea. Este o modalitate de renunţare a unui stat de la tratatul încheiat de acesta. Denunţarea şi anularea au un caracter definitiv pentru existenţa tratatului. O situaţie intermediară în raport cu încetarea definitivă a tratatului o constituie suspendarea acestuia, dacă ea este admisă expres de tratat şi părţile contractante sunt de acord cu ea. Ratificarea, denunţarea, suspendarea şi anularea acţiunilor tratatelor internaţionale încheiate de RM este de competenţa exclusivă a Parlamentului Republicii Moldova (art. 66 lit.j din Constituţia RM).