Tehnica elaborării actelor jurisdicţionale internaţionale presupune ansamblul de metode, mijloace, instrumente şi procedee utilizate de un for internaţional de jurisdicţie în vederea oferirii de soluţii de fond, proporţionale naturii şi esenţei diferendului internaţional, cu racordarea raţionamentelor formulate la realităţile juridice existente, şi mai ales, la realităţile juridice ulterioare. În această optică, tehnica adoptării actelor jurisdicţionale nu priveşte doar soluţionarea unui diferend internaţional şi nici crearea precedentului pentru soluţionarea de alte litigii similare eventuale, dar presupune o procedură complexă şi de durată pentru soluţionarea viitoarelor conflicte eventuale. Contenciosul interstatal general se caracterizează prima facie prin termene lungi şi alteori excesive de soluţionare a diferendelor internaţionale la diferite faze, implicând diverse interese şi actori de pe arena internaţională politică.  Evocând experienţa sa în cadrul Curţii Internaţionale de Justiţie, expreşedintele M. Bedjaoui consideră că funcţiile unui judecător la CIJ se exprimă în patru verbe: a citi, a asculta, a delibera, a hotărî [1, p.87]. Astfel, doar deliberările în cadrul CIJ, de obicei, durează trei luni şi cuprind mai multe faze. Deliberările anterioare pronunţării deciziei, similare celor care au loc într-o instanţă obişnuită, au un caracter secret, în Camera de Consiliu, unde nu intră decât judecătorii şi grefierul. La această fază, Preşedintele CIJ prezintă celorlalţi membri ai completului un plan, unde sunt menţionate problemele importante în legătură cu care trebuie să se pronunţe Curtea. Acesta este discutat şi comentat de către membrii completului în timpul deliberărilor iniţiale, în cadrul căreia fiecare judecător îşi exprimă punctul personal de vedere. Ulterior, judecătorii pot în decursul a câtorva săptămâni să pregătească fiecare o notă scrisă, în care să-şi exprime punctul său de vedere asupra chestiunilor trasate în planul prezentat de Preşedinte [2, p.21-22]. După adoptarea unei concluzii asupra cauzei respective, notele scrise cu titlu confidenţial sunt distruse de Grefă. Drept urmare, sunt reluate şedinţele deliberative ale Curţii, în cadrul cărora judecătorii îşi exprimă poziţiile verbal, respectând ordinea inversă a vechimii în funcţie. Întrucât deciziile sunt luate cu majoritate (şi uneori, potrivit statutului tribunalului, cu majoritate absolută), acest rezultat poate fi atins cu dificultate, în special atunci când acest tribunal este compus dintr-un număr mare de membri, cum este în cazul CIJ, al cărei Regulament [4] comportă reguli complexe, completate la acest capitol printr-o rezoluţie asupra practicii sale interne [5]. Dat fiind faptul că, de regulă, tribunalele nu desemnează un raportor al proiectului deciziei – acesta, chiar şi amendat de către membrii completului de judecată, constituind referinţă unică – elaborarea actului, deseori, urmăreşte o cale anevoioasă graţie unor multiple negocieri de o complexitate sporită [3, p.599].  Astfel, după examinarea notelor scrise, urmează deliberarea propriu-zisă. Membrii Curţii rezumă deliberările, ceea ce poate fi făcut pe parcursul mai multor întâlniri. La acestea, judecătorii îşi exprimă punctele de vedere oral şi, de obicei, în ordinea inversă a vârstei, de exemplu, încep judecătorii ad-hoc şi concluzionează vicepreşedintele şi preşedintele. Aceştia răspund întrebărilor pe care colegii lor le-ar putea pune. Felul deciziei care urmează a se pronunţa şi alcătuirea viitoarei majorităţi pot fi de acum întrezărite, dar niciun vot nu se va înregistra formal. Pentru a concluziona procesul deliberărilor, este constituit un Comitet de redactare din trei membri ai Curţii [6, p.178]. Doi membri ai Comitetului sunt aleşi prin vot secret din rândul judecătorilor, ale căror puncte de vedere reflectă cel mai aproape opinia ipotetică a majorităţii judecătorilor. Preşedintele Curţii prezidează ex officio Comitetul de redactare, care elaborează un proiect preliminar al hotărârii, asupra căruia fiecare judecător poate înainta propuneri redactate în scris. Comitetul, ţinând cont de sugestiile parvenite, elaborează un proiect nou de hotărâre pe care îl prezintă spre examinare în prima lectură. Proiectul este supus dezbaterii în cadrul mai multor şedinţe secrete ale Curţii [2, p.21-22].  De asemenea, judecătorii dispun fiecare, dacă statutul le permite, de facultatea de a formula şi anexa la hotărâre o expunere succintă a propriilor idei prin care aceştia îşi prezintă raţiunile ce i-au determinat să nu concorde asupra dispozitivului („opinie disidentă”, care nu este decât parţială dacă aceştia au fost în minoritate asupra unor anumite întrebări), sau ce i-au determinat, fiind întru totul de acord cu dispozitivul, să ajungă la un raţionament întemeiat pe motive diferite („opinie individuală”) [3, p.599]. În fapt, Regulamentul CIJ prevede la art. 95 alin. (2) că fiecare magistrat este în drept să ataşeze o opinie individuală la hotărârea pronunţată de for, concurentă sau disidentă. În cazul când magistratul intenţionează să prezinte opinia sa individuală, fără a dezvălui motivele ei, el o poate face sub forma unei declaraţii [4]. Fiecare paragraf din textul hotărârii CIJ este dat citirii în cele două limbi oficiale ale Curţii, fiind pus ulterior în discuţie, şi după caz, fie este acceptat în varianta prezentată, fie este amendat sau remis comitetului de redactare. În cele din urmă, proiectul de hotărâre amendat este repartizat judecătorilor şi pagină cu pagină, va fi supus examinării în a doua lectură cu comentariile de rigoare din partea judecătorilor [2, p.21-22]. La sfârşitul celei de-a doua lecturi, un vot final se va înregistra în legătură cu răspunsurile care sunt date în proiectul de hotărâre, la întrebările puse de părţi. Membrii Curţii votează prin „da” sau „nu” oral, în ordinea inversă vârstei. Fiecare decizie luată ţine cont de majoritatea absolută a judecătorilor prezenţi. La fiecare vot nu se acceptă abţinerile. Judecătorul care nu a participat la o parte din procedurile desfăşurate în faza orală sau la o parte a deliberărilor, dar care însă nu a lipsit de la nimic care să fi fost esenţial, poate totuşi să participe la vot. Dacă un judecător se simte în stare să voteze şi doreşte să o facă, dar nu este într-o condiţie fizică necesară pentru a participa la întrunire, pot fi luate măsuri astfel încât să i se acorde dreptul de a vota, dacă nu se poate altfel, prin corespondenţă. În acest sens, art. 9 alin. (ii) al Rezoluţiei cu privire la practica internă a CIJ în materie judiciară, prescrie că un magistrat calificat să participe la votarea finală trebuie să-şi prezinte opţiunea personal; în cazul incapacităţii fizice sau existenţei altor motive întemeiate care îi îngrădesc posibilitatea participării la vot, procedura votării urmează a fi amânată până în data când magistratul va fi apt să participe. În cazul imposibilităţii amânării procedurii votării date fiind circumstanţele specifice sau nerezonabilitatea acesteia, CIJ poate decide să se întrunească în altă locaţie, decât cea obişnuită, pentru a-i oferi magistratului posibilitatea să voteze in personam. Doar în cazul când niciuna din alternativele enunţate nu poate fi practicată, Curtea îi poate permite magistratului să-şi exprime votul în oricare alt mod compatibil Statutului CIJ [5]. Dacă voturile sunt împărţite în mod egal, ceea ce se întâmplă atunci când există un judecător ad-hoc sau când un membru obişnuit al Curţii nu participă, Preşedintele sau membrul Curţii, care îi ţine locul acestuia, au votul decisiv (aşa cum s-a întâmplat în speţeleS.S. Lotus şi Africa de Sud-Vest). Rezultatul votului se consemnează în procesul-verbal [6, p.179]. Hotărârea, semnată de preşedintele Curţii şi grefier, se pronunţă la 3-6 luni de la finalizarea procedurii orale, fiind prezentată public în prezenţa plenului Curţii, durata medie a procedurilor în faţa CIJ fiind de patru ani.