Republica Moldova se obligă „să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional”.  Prin acestea trebuie de înţeles reguli de conduită de maximă generalitate, universal valabile şi juridic obligatorii pentru toate statele lumii, toţi subiecţii de drept internaţional. Din păcate, începutul sec. XXI este marcat prin încălcări grave ale acestui principiu de mai multe state ale lumii. Exemplu tragic sunt şi relaţiile dintre Rusia şi Ucraina. Ele sunt norme imperative şi apără valori fundamentale pentru ordinea juridică internaţională: securitatea şi cooperarea internaţională, drepturile şi libertăţile fundamentale. Principiile, unele formate pe cale cutumiară, au fost reafirmate şi dezvoltate pe cale convenţională prin tratate internaţionale, în primul rând prin Carta ONU. Deoarece Carta ONU cuprinde numai formulări generale, au fost întreprinse lucrări de codificare şi adoptată la 24 octombrie 1970 Declaraţia privind principiile de drept internaţional al relaţiilor de prietenie şi cooperare dintre state. Acest document a reafirmat şi a precizat conţinutul juridic a celor şapte principii consfinţite în Carta ONU: 1. Principiul egalităţii suverane a tuturor membrilor ei; 2. Îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor conform Cartei; 3. Rezolvarea diferendelor lor internaţionale prin mijloace paşnice, în aşa fel încât pacea şi securitatea internaţională, precum şi justiţia să nu fie puse în pericol; 4. Abţinerea, în relaţiile lor internaţionale, de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei, fie împotriva integrităţii teritoriale,ori independenţei politice ale unui stat, fie în orice alt mod incompatibil cu scopul Naţiunilor Unite; 5. Abţinerii de a da ajutor vreunui stat împotriva căruia organizaţia întreprinde o acţiune preventivă sau de constrângere; 6. Asigurării că statele care nu sunt membre ONU să acţioneze în conformitate cu aceste principii, în măsura necesară menţinerii păcii şi securităţii internaţionale; 7. Neintervenţie în problemele care sunt esenţial de competenţa internă a statelor. Acţiuni de precizare şi sistematizare a principiilor fundamentale şi normelor unanim recunoscute s-au făcut şi în alte acte internaţionale: Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor din 1974 şi Actul final al CSCE de la Helsinki (din 01.01.1995 OSCE). Actul Final de la Helsinki cuprinde zece principii fundamentale. La cele existente au fost adăugate încă trei: principiul inviolabilităţii frontierelor; principiul integrităţii teritoriale; principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Carta de la Paris pentru o nouă Europă, din 21 noiembrie 1990, Declaraţia Mileniului din 08.09.2000 reconfirmă importanţa celor 10 principii stipulate în Actul Final de la Helsinki. În prezent, are loc consacrarea şi formarea unor noi principii fundamentale ale dreptului internaţional ca cel al dezarmării generale şi totale, protecţiei mediului, securităţii colective. La formarea acestor principii contribuie şi RM prin participarea sa la tratatele internaţionale în domeniile menţionate. Sistemul principiilor fundamentale de drept internaţional unanim recunoscute cuprinde 10 principii care se află într-o interdependenţă şi o interpătrundere, interinfluenţă permanentă, ele condiţionându-se reciproc, având aceeaşi valoare juridică şi forţă imperativă.  Principiile menţionate se identifică cu principiile constituţionale ale RM inclusiv cu principiile politicii externe, ale acestora, obiectivele şi priorităţile căreia sunt: – consolidarea independenţei şi suveranităţii statului; – asigurarea integrităţii teritoriale; – afirmarea ţării ca factor de stabilitate; – edificarea statului de drept etc. În realizarea acestor priorităţi, statul se conduce de principiile şi normele de drept internaţional unanim recunoscute; izvoarele de drept cu caracter universal: convenţiile de codificare a diferitelor ramuri de drept internaţional. La toate aceste acte Republica Moldova a aderat, ele fiind pentru noi obligatorii [1].  Prin faptul că RM se obligă să respecte principiile şi normele, unanim recunoscute, ale dreptului internaţional, se obţine o supremaţie a acestora faţă de dreptul intern consacrat prin legi organice, ordinare, şi de actele subordonate legii. Totodată, această formulare nu poate fi interpretată ca o consacrare a primatului dreptului internaţional general asupra prevederilor Constituţiei. Prioritare normelor Constituţiei sunt numai reglementările internaţionale în materia drepturilor omului ce decurg din pactele şi tratatele la care RM este parte (art.4 alin.(2)) din Constituţie. Această prevedere constituţională ne arată că, atunci când s-a dorit consacrarea supremaţiei dreptului internaţional asupra dreptului intern, aceasta s-a făcut expres, prin dispoziţie constituţională. Prin includerea principiilor şi normelor unanim recunoscute ca reguli obligatorii pentru stat, acestora li se acordă o valoare constituţională şi nu una care ar exprima supremaţia, primatul lor asupra Constituţiei. În cazul în care RM ar deveni parte la un tratat cu dispoziţii contrare Constituţiei, acesta va putea întra în vigoare şi va produce efecte juridice pentru RM numai după ce dispoziţiile constituţionale respective vor fi revăzute, respectându-se procedura de revizuire a Constituţiei. Pentru confirmarea celor expuse, textul constituţiei stipulează în art.8 alin.(2): „Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinând dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia”.  Norma stipulată este una imperativă şi executorie, dar , în opinia noastră contradictorie. Din textul constituţional deducem că RM poate încheia, adera, sau prin altă modalitate, deveni parte la un tratat care conţine dispoziţii contrare Constituţiei, însă intrarea lui în vigoare este condiţionată de necesitatea revizuirii Constituţiei. Evident este necesară opinia Curţii Constituţionale care este unica autoritate competenţă să exercite controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale ale (art. 135 alin. (1) lit.a). Curtea Constituţională nu exercită controlul prealabil al constituţionalităţii actelor normative, în virtutea principiului prezumţiei constituţionalităţii acestor acte normative [2]. În realitate, un tratat internaţional, care conţine dispoziţii contrare Constituţiei, va putea întra în vigoare şi va produce efecte juridice în dreptul intern, din simplu motiv, că el nu a fost supus controlului constituţionalităţii. Chiar dacă Curtea Constituţională va fi sesizată să verifice constituţionalitatea unui tratat care nu a intrat în vigoare, Curtea va trebui să respingă sesizarea sau după caz, va sista examinarea până la intrarea tratatului în vigoare [3]. Teoretic şi practic, un tratat care conţine dispoziţii contrare Constituţiei va intra în vigoare fără să fie precedat de revizuirea acesteia.  Dat fiind faptul supremaţiei normei constituţionale, pentru a depăşi această situaţie de incompatibilitate juridică, se impune o singură soluţie: de a modifica Legea cu privire la Curtea Constituţională şi Codul jurisdicţiei Constituţionale abilitându-le cu competenţa de control a constituţionalităţii unui tratat, până la intrarea în vigoare. Avizul Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea trebuie să precedeze aprobarea, ratificarea sau aderarea şi promulgarea de către RM a oricărui tratat. Una din variantele posibile ar fi controlul prealabil al constituţionalităţii numai a tratatelor încheiate în numele Republicii Moldova şi care urmează să fie supuse ratificării. Numai prin aceste mijloace se poate de armoniza şi compatibiliza prevederile articolului comentat, competenţa Curţii Constituţionale în materia tratatelor internaţionale cu prevederile art. 22 din Legea privind tratatele internaţionale ale RM şi art.8 alin.(2) din Constituţie, excluzând orice posibilitate de a încălca prevederile constituţionale. Dacă Curtea va stabili constituţionalitatea tratatului el va fi aprobat, ratificat, publicat şi în aşa mod va fi implementat în dreptul intern. Dacă se va consta neconcordanţa prevederilor tratatului cu normele constituţionale în vigoare, dar se va hotărî că tratatul respectiv este necesar pentru ţară, trebuie să între în vigoare, va fi necesară iniţierea procedurii de revizuire a Constituţiei. De rezultatul revizuirii Constituţiei depinde soarta tratatului.