Persoana juridică, în limitele fixate de legislaţia în vigoare, îşi poate stabili structura sa organizatorică, în aşa fel ca aceasta să fie cât mai eficientă pentru scopul pe care îl urmăreşte şi mijloacele folosite în scopul realizării acestuia. Actele normative sunt cele care, de regulă, reglementează o categorie sau alta de persoane juridice şi determină doar un minim de organe caracteristice pentru funcţionarea persoanei juridice respective. Organul executiv (administratorul) este unul dintre organele obligatorii ale oricărei persoane juridice. Etimologic, termenul de ,,administrator” derivă din sintagma ad minister, ceea ce înseamnă ,,a fi – în serviciul cuiva”. Administratorii sunt cei care aduc la îndeplinire hotărârile organului decizional de asemenea şi operaţiunile cerute de lege pentru realizarea obiectului de activitate sau a scopului pentru care a fost constituită persoana juridică. Mai mult ca atât, ei au anumite obligaţii faţă de persoana juridică, de exemplu, administratorul unei societăţi comerciale are obligaţia de fidelitate faţă de societate. Administratorii sunt consideraţi reprezentanţii legali ai persoanei juridice, adică ei sunt cei prin intermediul cărora persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi asumă obligaţiile. Tot ei sunt cei care gestionează patrimoniul persoanei juridice. De regulă, ei au putere deplină de decizie în ceea ce priveşte operaţiunile de gestiune, cu excepţia cazurilor în care anumite decizii de acest gen sunt date, în baza prevederilor actelor constitutive ori a legii, în competenţa organului decizional [1, p.98]. După cum se observă în practică, în cadrul persoanelor juridice mari, administrarea acestora se exercită de organe colective (colegiale) de conducere şi administrare. În asemenea cazuri, atribuţiile de gestiune şi cele de execuţie sunt separate de atribuţiile de control şi supraveghere a gestiunii. La fel şi reprezentantul legal este separat de administratorii obişnuiţi, atribuţiile căruia ţin nemijlocit de gestiunea internă a persoanei juridice. Un exemplu în acest caz poate servi sistemul guvernării corporatiste, unde atribuţiile administratorilor non-executivi sunt distincte şi separate de atribuţiile administratorilor executivi, unde primii au doar funcţia de control şi supravegherea celor din urmă [2, p.213]. Analizând noţiunea de ,,administrator”, observăm că aceasta cuprinde mai multe funcţii în cadrul sistemului de organizare a persoanei juridice. Din acest considerent, putem afirma că gestiunea, după caz, reprezentarea în relaţiile cu terţii, poate fi exercitată, după caz:   de niciunul dintre administratori (societatea în nume colectiv);   de un administrator unic (aplicabil mai mult persoanelor juridice mici, de exemplu, în cazul societăţilor cu răspundere limitată);  de un comitet de conducere (format din mai mulţi administratori având fiecare atribuţiile strict reglementate de actul de constituire a persoanei juridice);  manager sau conducător (în cadrul întreprinderii municipale);  direcţii (aplicabile în cazul societăţii pe acţiuni);  preşedinte (aplicabil în cazul cooperativei de producţie şi cooperativa de întreprinzător). Persoana juridică are o structură complexă cu multe direcţii şi ca urmare aceasta poate avea şefi ai diferitelor compartimente ale persoanei juridice (de exemplu, financiar, contabil, resurse umane, juridic, marketing ş.a.) sau de sedii secundare (director de sucursală), şi în scopul de a nu confunda aceste funcţii cu cele mai sus analizate, mai pot fi numiţi şi directori de specialitate. Referindu-ne la calitatea de administrator, acesta exercită puterea de administrare şi reprezentare a persoanei juridice, acţionând într-o triplă calitate, şi anume:  de mandatar al persoanei juridice – în raporturile cu aceasta;  de organ al persoanei juridice;  reprezentant legal al acesteia – în raport cu terţii. Pentru a face o analiză sub aspect comparat, în ceea ce priveşte noţiunea de administrator, aducem unele exemple, aplicabile în alte sisteme de drept. Astfel, în sistemul de administrare al societăţilor comerciale în Franţa – pentru funcţia de administrator, în societăţile anonime (pe acţiuni) este utilizat termenul de ,,conducător” (dirigeant), iar în societăţile de persoane şi cu răspundere limitată termenul de ,,gerant” (termen care vine de la verbul latin gero – gerere – gessi – gestum, care înseamnă ,,a face un lucru”, ,,a purta o magistratură”. În sistemul german de administrare al societăţii pe acţiuni, se observă o structură ce este considerată drept o variantă mai modernă, dublu etajată a unui Consiliu de administraţie unitar, şi anume, societatea pe acţiuni germană este gestionată şi controlată de două organisme distincte: un Consiliu de supraveghere – Aufsichtstrat, alcătuit din membrii fără funcţii executive şi un Consiliu director sau directorial – Vorstand, cuprinzând membrii funcţiilor executive [ 3, p.322]. După cum se afirmă, această structură se bazează pe o strictă delimitare a atribuţiilor, astfel încât o persoană nu poate fi membru atât în Consiliul de supraveghere, cât şi în Consiliul director. Spre deosebire de Consiliul de supraveghere, Consiliul director este format din membrii cu atribuţii executive care, practic, formează echipa managerială de gestiune şi administrare a societăţii germane pe acţiuni. Ceea ce este specific acestui sistem, în comparaţie cu sistemul moldav, este faptul că membrii Consiliului director sunt aleşi de către Consiliul de supraveghere şi nu în mod direct de către adunarea generală a acţionarilor.În aceeaşi ordine de idei, prezentăm şi unele aspecte ale administrării societăţii comerciale în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, unde directorii conduc o societate comercială, iar secretarul are funcţie executivă. Secretarul executiv trebuie numit în fiecare societate comercială. În măsura în care societatea acţionează ilegal, secretarul îşi angajează răspunderea personală. Administratorii selecţionează, angajează şi revocă din funcţie directorii executivi şi funcţionarii societăţii, revizuiesc activitatea financiară şi repartizează fondurile, supervizează operaţiunile financiare şi asigură respectarea legii de către salariaţi [3, p.347]. O particularitate a acestui cadru legal reprezintă şi faptul că raportul juridic al administratorului cu societatea comercială se configurează pe coordonatele contractului de agency, dar în acelaşi timp, administratorul încheie cu societatea un contract ,,service contract”, prin care îşi ia angajamentul de a efectua servicii pentru companie.  În fine, putem menţiona că, după cum am observat, legiuitorul nu dă o noţiune legală pentru administrator, însă din multiplele analize ale doctrinarilor efectuate cu privire la această noţiune, putem menţiona că administratorul reprezintă organul executiv al persoanei juridice, împuternicit cu atribuţii de gestionare şi reprezentare a persoanei juridice, în baza actului de constituire a acesteia sau în baza legii.