În contextul politicii naționale de integrare și aderare a Republicii Moldova la structurile UE, considerăm oportună desfășurarea unui studiu comparativ cu referire la prevederile legislative civile ale contractului de vânzare-cumpărare a terenurilor în statele Uniunii Europene, și în mod special la cele referitoare la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului cumpărat, cu propunerea ulterioară de adaptare a legislației Republicii Moldova la practicile pozitive ale statelor UE.   Fără îndoială, procedura încheierii unei tranzacții cu terenuri diferă de la stat la stat, în dependență de sistemul de drept în care se încadrează, de realitatea socială sau de practica dobândită pe parcursul dezvoltării normelor juridice civile.  Deoarece studiul nostru se rezumă la identificarea momentului exact în care dreptul de proprietate asupra terenului este transferat, aici vom analiza anume acest aspect.  Astfel, în Franța, prezumția fundamentală a Codului civil constă în aceea că proprietatea este transferată în prima etapă prin acordul precontractual. Din această perspectivă, potrivit dreptului francez, contractele preliminare sunt echivalate cu contractele definitive [1, p.94].    Dreptul italian urmează abordarea Codului lui Napoleon francez, dar îi lipsește unitatea franceză de abordare. Codicele civil stabilește două etape principale în transferul proprietății imobile. În una din aceste etape, proprietatea este transferată între părți (în etapa a doua în fața notarului, iar în cealaltă (în etapa a treia, după înregistrare) transferul poate fi reclamat împotriva tuturor). Pentru dreptul italian, etapa întâi nu afectează transferul de proprietate, ci creează doar obligația de a te angaja în cea de a doua etapă [1, p.94].  Astfel, în țările Codului lui Napoleon (Belgia, Franța, Italia, Luxemburg, Portugalia, Spania) contractul de vânzare-cumpărare este suficient pentru transferul dreptului de proprietate. Nu mai sunt si alte cerințe. De asemeni, înregistrarea este pur și simplu declarativă.  Aceeași regulă este aplicabilă și Țărilor Nordice (exemplu: Suedia). Sistemul austriac combină contractul de vânzare-cumpărare și înregistrarea ca fiind două cerințe obligatorii pentru ca transferul dreptului de proprietate să aibă valabilitate. În Germania, sunt obligatorii ambele cerințe – înțelegerea despre transferul dreptului de proprietate, și înregistrarea – indiferent de valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.Astfel, în sistemul de drept germanic, care nu s-a îndepărtat de tradiția dreptului roman, a fost adoptat sistemul publicității reale, cu efect constitutiv de drepturi, chiar și între părțile contractante, realizabil prin înscriere în cărțile funciare [2,p.375]. În Germania, spre exemplu, în fiecare circumscripție se ține o carte funciară, fiecare filă a acesteia fiind consacrată câte unui imobil [2, p.375].  În Olanda, pentru transferul dreptului de proprietate asupra terenului, sunt înaintate trei cerințe: prima – contractul de vânzare-cumpărare; a doua – înțelegerea separată despre transferul dreptului de proprietate; a treia – înregistrarea dreptului de proprietate. Specific pentru Suedia este faptul că aici nu se încheie un antecontract, ci doar se elaborează un proiect al contractului. Către acest moment, este virat un avans de 10% din suma contractului. La data stabilită, contractul de vânzare-cumpărare este semnat. La aceeași dată se face achitarea și are loc transferul dreptului de proprietate. După aceasta are loc înregistrarea dreptului de proprietate – dar acest lucru poartă doar un caracter declarativ [3].   Cu referire la Republica Moldova, la alin. (3) art.5 al Legii privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului nr.1308 din 25.07.1997 [4], sunt enumerați pașii în efectuarea unei tranzacții cu terenuri.    Astfel, aici se menționează obligativitatea noului deținător de teren de a prezenta contractul de vânzare-cumpărare la Oficiul Cadastral Teritorial în a cărui rază de activitate este situat terenul, pentru înregistrarea dreptului de proprietate asupra lui. Art. 124 Cod civil al Republicii Moldova [5] stabilește obligația de înregistrare a actelor juridice civile care au ca obiect bunurile imobile, inclusiv terenurile. Conform prevederilor art. 290 Cod civil, sunt prevăzute regulile referitoare la înregistrarea drepturilor asupra bunurilor imobile. Astfel, dreptul de proprietate și alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevările acestor drepturi, apariția, modificarea și încetarea lor sunt supuse înregistrării de stat în conformitate cu prevederile Legii Republicii Moldova a cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25.02.1998 [6] unde potrivit art. 4,5 se stipulează obligativitatea înregistrării bunurilor imobile și drepturile asupra lor în Registrul bunurilor imobile. Drepturile reale asupra bunurilor imobile vor lua naștere doar în cazul în care vor fi înregistrate în Registrul bunurilor imobile, inclusiv în cazurile de modificare și încetare a acestor drepturi. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri se dobândește doar la data înscrierii în registrul respectiv. Pentru înregistrarea de stat a sectorului de teren și a dreptului asupra lui, la Oficiul Cadastral Teritorial  se prezintă documentele ce confirmă dreptul asupra lui. Documentele ce confirmă drepturile deținătorilor de teren sunt expres prevăzute în art.20 Cod funciar [7].Dreptul de proprietate neînregistrat asupra sectorului de teren se consideră nul în relațiile cu terții, inclusiv cu statul, care prezumă că nu știu de existența acestui drept. Art. 21 Cod funciar stipulează că deținătorii de terenuri nu au dreptul de folosință, inclusiv în condiții de arendă, până când primăria nu va stabili hotarele terenurilor în natură.