Dreptul succesoral între cercetarea normei europene şi inovarea normei naţionale
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
432 22
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-25 16:47
SM ISO690:2012
CIUCĂ, Liviu-Bogdan. Dreptul succesoral între cercetarea normei europene şi inovarea normei naţionale. In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe sociale , 10-11 noiembrie 2014, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, 2014, Vol.2, R, SS, pp. 13-16.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare şi inovare.
Vol.2, R, SS, 2014
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare"
Chișinău, Moldova, 10-11 noiembrie 2014

Dreptul succesoral între cercetarea normei europene şi inovarea normei naţionale


Pag. 13-16

Ciucă Liviu-Bogdan
 
Universitatea „Dunarea de Jos”, Galați
 
Disponibil în IBN: 5 aprilie 2020


Rezumat

Dreptul civil în general, dar mai ales dreptul succesoral, este dominat de inerţia tradiţiilor juridice din ţara unde este aplicat. Cu toate acestea, integrarea în Uniunea Europeană a introdus şi în acest domeniu provocări noi, reglementări general-valabile statelor-membre şi, evident, teme noi de reflecţie pentru teoreticienii şi practicienii dreptului succesoral. Prezenta lucrare va aborda succint izvoarele de drept naţionale şi internaţionale din perspectiva normei aplicabile în cazul normelor conflictuale.  „Legiuitorul care nu va ţine necontenit seama de legislaţia străină este expus să se condamne la o îngustime de vederi şi la o imobilitate supărătoare. Popoarele ca şi indivizii au nevoie să iasă din ele înseşi şi să se amestece în viaţa universală. Legea nu trebuie să devină un zid chinezesc”. Cu aceste cuvinte, eminentul jurist elveţian, Vicent Hubert, pleda pentru înţelepciunea de a compara experienţele juridice ale popoarelor în scopul rafinării şi dezvoltării fiecărui sistem juridic. Această dezvoltare continuă a filosofiei şi doctrinei juridice, precum şi transformarea normei juridice naţionale vor trebui realizate în permanenţă, întregul proces având la bază o strategie bazată şi în legătură directă cu cele trei obiective pe care dorim să le atingem.  Încercând o prezentare succintă a acestor obiective, putem spune că un prim obiectiv ar fi: Preluarea din legislaţia altor state a normelor şi abordărilor juridice ce au dat rezultat în consolidarea ordinii, securităţii şi păcii sociale. Cel de-al doilea obiectiv ar fi uniformizarea conceptelor şi procedurilor juridice la nivelul tuturor statelor-membre UE şi al ţărilor aspirante la acest statut, în scopul asigurării atât a cunoaşterii legii, dar şi în vederea aplicării unitare a normei şi procedurilor în spaţiul UE. Cel de-al treilea obiectiv este legat de „asortarea” legii cu nevoile sociale şi dezvoltarea economică. Într-o Europă aflată în permanentă schimbare şi nevoită să facă faţă unor permanente provocări politico-economice, această preocupare este prioritară.  În contextul dezvoltării legislaţiei europene, dar şi al modificărilor legislative în materie a ţărilor-membre UE sau aspirante la acest statut, este, în opinia noastră, imperios necesar să găsim răspunsul la unele întrebari precum: Care este raportul dintre convenţiile internaţionale în materia succesiunii semnate de statul în cauză (membru UE) şi Regulamentul 650/2012[1]? În ce context poate un cetăţean european să aleagă legea aplicabilă moştenirii sale? Care sunt raporturile juridice şi care sunt actele juridice cărora li se aplică Regulamentul UE nr. 650/2012? Care este procedura utilizării unui act străin în cadrul dezbaterii succesorale? Cum se poate utiliza un act autentic care provine dintr-un stat-membru UE (care aplică Regulamentul 650/2012) în procedura succesorală îndeplinită într-un alt stat-membru UE? Ce probleme ridică utilizarea actelor de stare civilă (emise de un alt stat-membru UE) în procedura dezbaterii succesorale? Care este procedura emiterii, rectificării sau retragerii Certificatului european de moştenitor? Care sunt efectele pe care le are un Certificat european de moştenitor? Cu siguranţă, întrebările pe care le putem ridica cu privire la moştenire şi perspectiva europeană a acestui concept sunt mult mai multe. Profesioniştii chemaţi să aplice atât norma internă, cât şi cea europeană vor trebui să analizeze procedura aplicabilă din mai multe perspective, reuşind astfel să dea răspuns la unele din întrebările pe care le-am lansat supra. Regulamentul (UE) nr.650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012, menţionând ca obiectiv dezvoltarea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie în cadrul căruia este asigurată libera circulaţie a persoanelor, îşi propune, printre altele, să asigure compatibilitatea normelor privind conflictul de legi şi de competenţă aplicabile în statelemembre. Aceste măsuri au ca scop recunoaşterea reciprocă a hotărârilor şi prevede elaborarea unui instrument în materie de testamente şi succesiuni (Programul adoptat la 30.11.2000). Ca efect al acestui regulament, în conformitate cu o legislaţie şi o procedură aplicabilă şi cunoscută la nivel european, succesiunile vor fi soluţionate în mod coerent şi eficient, chiar dacă principiul în baza căruia reşedinţa obişnuită a defunctului este cea care determină atât instanţa competentă, cât şi legea aplicabilă succesiunii. Cetăţenii pot alege prin derogare de la principiul general ca legea aplicabilă în cazul moştenirii lor să fie legea din ţara a cărei cetăţenie o deţin. În acest fel, se va elimina posibilitatea dezbaterilor succesorale privind acelaşi defunct, în proceduri paralele şi în două state diferite.Revenind la întrebările la care va trebui să găsim răspuns, vom preciza că normele juridice în materia succesiunilor internaţionale se regăsesc în dreptul intern, în dreptul UE, dar şi în unele tratate bilaterale încheiate de statul în cauză la care facem referire, în materie de asistenţă juridică în domeniul dreptului privat şi care au în vedere dispoziţii speciale în materie succesorală. În acelaşi timp, trebuie de avut în vedere dacă statul în cauză a adoptat convenţii internaţionale ce cuprind aspecte relevante în materia succesiunii. Plecând de la art. 84 alin. (4) din Regulamentul (U.E) nr. 650/2012, care impune că: „prezentul Regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în statele-membre în conformitate cu tratatele”, putem concluziona că dreptul UE se aplică prioritar şi direct în raport cu dispoziţiile dreptului intern. Pentru a facilita îndeplinirea procedurii în cazul unei succesiuni internaţionale, au fost construite mecanisme ce furnizează profesioniştilor elementele necesare soluţionării unor aspecte generate de aceste proceduri. Amintim în acest context: 1. „Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială a fost întemeiată prin Decizia nr. 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001, de creare a unei Reţele Judiciare Europene în materie civilă şi comercială, modificată prin Decizia nr. 568/2009/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 iunie 2009”[2]. 2. „Convenţia Europeană din 1968 în domeniul informaţiei asupra dreptului străin încheiată la Londra, la 7 iunie 1968, la care România a aderat în 1991, este un alt mijloc de obţinere de informaţii privind conţinutul legii străine ce se aplică într-o cauză pendinte care intră sub incidenţa materiei civile şi comerciale. Toate statele-membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Irlandei, sunt părţi ale acestei convenţii”[3].  3. „Reţeaua Notarială Europeană (www.enn-rne.eu; http://www.notariesof-europe/index.php?pageID=28 )” [4]. Toate aceste întrebări pe care le propunem profesioniştilor prin acest material, precum şi multitudinea de acte normative, ce vizează direct sau indirect aspecte de drept succesoral, acte normative ce se pot regăsi atât în legislaţia naţională cât şi în legislaţia UE în materie, sau în convenţiile internaţionale sau acorduri bilaterale, în care statul în cauză este parte şi care conţin aspecte de drept succesoral, reprezintă o provocare pentru practicieni sau teoreticieni ai dreptului, pentru cei care făuresc sau aplică norma juridică pentru a cerceta dreptul în materie, atât în plan naţional, cât şi internaţional şi pentru a inova legislaţia naţională şi practica juridică în materie, în scopul asigurării oricărui cetăţean din cadrul UE, aplicarea unei proceduri comune, eficiente şi nedescriminatorie, în conformitate cu propria opţiune, dar şi cu respectarea şi consolidarea dreptului său de a fi moştenit sau a moşteni. Orice modificare legislativă atât de profundă şi cu un asemenea impact va stârni, în mod firesc, reacţii care vor conduce la polemici în spaţiul juridic şi care în mod firesc vor construi doctrina europeană în materia succesorală. Credem că materialul de faţă nu face decât să prezinte procedura succesorală internaţională ca o procedură complexă, dar necesară în contextul liberei circulaţii a cetăţenilor în spaţiul UE.