Încă din antichitate, oamenii au fost tentați să consume substanţe care să-i relaxeze sau să le provoace o stare de euforie. Oamenii consumă droguri de mii de ani, fie este vorba de vechiul Egipt, China sau civilizaţia sumeriană (anul 5000 î.e.n.), unde exista o cultură a consumului de opiu [1, p.513]. Din cele mai vechi timpuri, unele plante au fost şi sunt utilizate în cadrul ceremoniilor religioase, cu ocazia practicilor magice sau pentru a provoca plăcerea, dar şi datorită virtuţilor medicale pe care le conţin [3, p.3]. Dezvoltarea tehnologiei, a transporturilor şi comerţului internaţional în epoca modernă, au redus efectiv distanţele dintre ţări, astfel încât plantele şi drogurile care altădată nu aveau decât utilizare locală au început să fie cunoscute şi obţinute şi în alte regiuni ale lumii, ceea ce a permis traficului să devină una din cele mai grave infracţiuni internaţionale [3, p.3]. Astăzi consumul de droguri constituie o problemă socială gravă, care este foarte răspândită impânzind toată lumea. Drogurile sunt o problemă  a cărei seriozitate devine cu fiecare zi mai vizibilă. Problemele produse de abuzul de droguri şi de traficul ilegal află printre cele mai serioase probleme cu care se confruntă lumea de astăzi, ameninţând generaţiile viitoare. În România, traficul de droguri s-a suprapus reţelelor existente de prostituţie, proxeneţii devenind în multe cazuri şi traficanţi de droguri. O parte dintre femeile implicate în sexul comercial au devenit dependente de droguri, lucru ce a determinat continuarea practicării sexului comercial şi pentru întreţinerea consumului. Potrivit studiului Prevenire HIV în rândul adolescenţilor cu risc crescut din Europa de Sud-Est şi Ucraina (Preda, Buzducea, Grigoraş, Lazăr, 2008), în România, adolescentele care vând servicii sexuale consumă şi droguri. Dintre acestea, 80% au început să consume droguri înainte de vârsta de 18 ani şi tot atunci au început să fie implicate şi în sexul comercial. Dintre tinerele care consumă droguri, 88% se injectează zilnic. Acelaşi studiu arată că 43% din aceste persoane consideră că HIV se poate transmite prin înţepătura de ţânţari, ceea ce scoate în evidenţă nivelul scăzut de informare al acestora [1, p.513]. Consumul de droguri cunoaşte o creştere importantă în toate mediile, cu precădere însă în cadrul grupurilor cu venituri modeste, fără acte de identitate şi/sau asigurare medicală. Dincolo de această categorie extremă de populaţie şi de cea opusă a vedetelor/persoanelor cu resurse financiare multiple, consumul de droguri (sau atitudinile pozitive la adresa consumului de droguri) se manifestă şi în rândul populaţiei generale [1, p.513]. Cele mai multe persoane debutează în consumul de droguri între 15 şi 19 ani, proporţia acestora fiind în creştere, de la 25% în 2004 la 34% în 2008. Următoarea grupă de risc este cea de 20-24 de ani, vârstă la care a debutat aproximativ unu din patru consumatori de droguri. Proporţia persoanelor care au început să consume substanţe psihoactive între 25 şi 34 de ani se menţine relativ stabilă (12-15%) [1, p.513-514]. La nivel european, 22% dintre adulţi au consumat cel puţin o dată canabis, adică 74 mil. de persoane (EMCDDA, 2009). De asemenea, se indică faptul că popularitatea consumului de canabis a crescut substanţial în anii 90, astfel încât în prezent  aproape un sfert dintre adulţii din Europa raportează că au consumat acest drog cel putin o dată. Ulterior, situaţia a început să se stabilizeze, iar majoritatea datelor recente susțin scăderea generală a consumului de canabis [1, p.513-514]. Aproape jumătate (47%) din numărul de consumatori de droguri injectabile, participanți  la studiul Application of Respondent-Driven Sampling to collect baseline data on injecting drug users for HIV risc reduction interventions in Bucharest (UNODC, 2009), au raportat că refolosesc frecvent echipamentul de injectare. Mai mult de o treime (13%) au declarat că au dat seringa (folosită) şi altora cu ocazia ultimei injectări. În ceea ce priveşte comportamentul sexual, acelaşi studiu indică faptul că majoritatea celor chestionaţi (91%) au fost activi sexual în ultimele 12 luni. Dintre aceştia, 38% au avut contacte sexuale cu mai mulţi parteneri, iar 76% au avut cel puţin un contact sexual neprotejat în ultima lună [4, p.515]. Poziţiile guvernelor în faţa consumului problematic de droguri şi a sexului comercial au fost şi sunt diferite. În funcţie de politica de transparenţă adoptată şi de capacitatea de a controla aceste fenomene, guvernele adoptă poziţii dintre cele mai extreme, plecând de la pedeapsa cu moartea în cazul infracţiunilor asociate drogurilor în unele ţări asiatice, mergând până la legalizarea sexului comercial în ţări din vestul Europei precum Olanda, Cehia [5, p.516]. Din păcate, politicile coercitive, precum Războiul împotriva drogurilor, înregistrează un număr mare de adepţi (guverne şi indivizi) şi cele mai ridicate cote în termeni de resurse alocate. În anul 1988, Congresul American a adoptat o rezoluţie care prevedea ca până în anul 1995 să nu mai existe droguri în SUA. Această politică a înregistrat până în prezent eşecuri continue, pentru că, după părerea experţilor, s-a preferat o abordare utopică în detrimentul uneia realiste şi una moralistă în detrimentul uneia pragmatice. Acest război a cauzat suferinţe a milioane de persoane la nivel mondial. Toate analizele obiective au relevat faptul că politicile împotriva drogurilor, inclusiv războiul împotriva drogurilor, au eşuat. Prevalenţa consumului de droguri continuă să crească la nivel mondial, iar efectele negative asociate consumului de droguri continuă să crească la proporţii alarmante în ceea ce priveşte răspândirea hepatitei C şi a HIV. Mai mult, încarcerarea unui număr tot mai mare de oameni pentru infracţiuni asociate drogurilor conduce la costuri imense (costuri de judecată, încarcerare, asigurare medicală pe timpul detenţiei etc.), fără să determine inversarea curbei acestui gen de infracţiuni.  Dacă războiul împotriva drogurilor a eşuat, nu acelaşi lucru se poate spune despre programele harm reduction, precum cele de distribuire de seringi şi cele de substituţie, care au continuat să producă dovezi despre eficienţa crescută reflectată atât la nivel individual (al consumatorului), cât şi la nivel comunitar, de sănătate publică.