Aspecte psihosociale ale fenomenului decăderii din drepturi părinteşti
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
583 23
Ultima descărcare din IBN:
2024-01-11 16:11
SM ISO690:2012
BULACU, Olesea. Aspecte psihosociale ale fenomenului decăderii din drepturi părinteşti. In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe sociale , 10-11 noiembrie 2014, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, 2014, Vol.1, R, SS, pp. 226-229.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare şi inovare.
Vol.1, R, SS, 2014
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare"
Chișinău, Moldova, 10-11 noiembrie 2014

Aspecte psihosociale ale fenomenului decăderii din drepturi părinteşti


Pag. 226-229

Bulacu Olesea
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 4 aprilie 2020


Rezumat

La etapa actuală, familia se consideră instrumentul principal al statului în vederea educaţiei şi culturalizării capitalului social, fiind conceput ca un valorificator al bunurilor oferite de progresul tehnico-ştiinţific. Ca element fundamental al societăţii, familia este compusă din persoane înzestrate cu anumite atribuţii, drepturi şi îndatoriri, iar ca realitate afectivă, educativă, culturală, civică, economică şi socială, familia trebuie să se bucure pe deplin de protecţie şi sprijin, să beneficieze de drepturile şi serviciile necesare pentru a-şi exercita plenar funcţiile predestinate. Odată cu schimbările produse de evenimentele social-politice din anii `90 în Republica Moldova, s-au produs modificări esenţiale în comportamentul şi, în relaţiile familiale. Procesul de tranziţie prin care trece Republica Moldova, însoţit de criza economică şi instabilitatea socială, au generat următoarele fenomene: scăderea standardelor de viaţă ale familiilor şi copiilor; diminuarea eforturilor statului în protecţia familiei şi copilului; scăderea calităţii serviciilor sociale livrate copilului şi familiei; criza familiei şi detaşarea de la responsabilitatea de a îngriji copilul; creşterea numărului de copii în situaţii de risc. În aceste condiţii, rolul principal în redresarea situaţiei îi revine statului. Articolele 48, 49, 50 din Constituţia Republicii Moldova consfinţesc familia ca element natural şi fundamental al societăţii, care are dreptul la ocrotire din partea comunităţii şi a statului. Se recunoaşte că familia, căsătoria, naşterea copiilor nu reprezintă în exclusivitate probleme de ordin personal ale participanţilor la relaţiile de familie, dar au şi o mare importanţă socială. Copiii care temporar sau permanent sunt lipsiţi de mediul familiei sau care, în propriul lor interes, nu pot fi lăsaţi în acest mediu, se bucură de protecţie şi ajutorul special al statului [5, p.97-98]. Legislaţia naţională a Republicii Moldova recunoaşte drepturile civile, politice, economice şi culturale ale copiilor şi tinerilor. Însă determinarea situaţiei economice şi criza sistemului social din ţară au afectat grav condiţiile şi calitatea vieţii lor [4, p.3]. Procesul decăderii din drepturi părinteşti survine în momentul când condiţiile de îndeplinire a obligaţiilor părinteşti faţă de copil nu se mai îndeplinesc. Astfel, o analiză a datelor din ultimii 10 ani, oferite de Direcţia Municipală pentru Prorecţia Drepturilor Copilului (DMPDC), evidenţiază situaţia alarmantă a creşterii numărului cazurilor de decăderi din drepturi părinteşti în municipiul Chişinău. Dacă în anul 2005 s-au înregistrat 378 de procese privind decăderea din drepturi părinteşti, în 2009 s-au înregistrat 445 de cazuri, iar în 2010, numărul de procese a crescut la 481. În această perioadă, doar în cazul unui singur proces judiciar s-a examinat problema restabilirii în drepturi părinteşti. Astfel, în anul 2010, în urma decăderii părinţilor din drepturi părinteşti, 132 de copii au rămas fără ocrotire părintească [8, p.17]. În 2013, datele indicau un număr de 460 de procese, astfel, procesele de decădere din drepturi părinteşti fiind cauza principală a litigiilor acordate de serviciile de protecţie juridică a copilului din cadrul DMPDC [7, p.19]. Situaţia respectivă impune necesitatea conjugării eforturilor instituţiilor din sistemul educaţional, de ocrotire a sănătăţii, societăţii civile, în vederea promovării principiilor unei familii sănătoase, care să ofere copiilor un mediu favorabil de trai, îngrijire, educare, precum şi sporirii exigenţelor privind responsabilizarea părinţilor [8, p.18]. Ocrotirea de către stat şi societate a copilului, familiei şi maternităţii constituie în Republica Moldova o preocupare politică, socială şi economică de prim ordin. Legea Republicii Moldova privind drepturile copilului stabileşte statutul juridic al copilului ca subiect independent, prevede asigurarea sănătăţii fizice şi spirituale a copilului, formarea conştiinţei lui civice pe baza valorilor naţionale şi general-umane, acordarea unei griji deosebite şi protecţii sociale copiilor lipsiţi temporar sau permanent de anturajul familial sau care se află în alte condiţii nefavorabile sau extreme [11].  Analizând fenomenul decăderii din drepturi părinteşti ca o problemă multidimensională a familiei moldoveneşti, au fost identificate aspecte esenţiale în cadrul cercetării realizate cu specialişti din domeniu şi părerile copiilor ai căror părinţi au fost decăzuţi din drepturile părinteşti. O tendinţă esenţială a structurii familiei moldoveneşti este tipul familiei migrante, cu „părinţi plecaţi peste hotare, copii rămaşi în grija rudelor sau a prietenilor, care sunt asiguraţi cu bani, însă duc lipsă de grija şi dragostea părintească”. A fost menţionat că structura familiei este nemijlocit dictată şi de criza economică din Republica Moldova, care deja de două decenii se cimentează atât în structura socială a societăţii, cât şi în structura familială prin manifestări nefaste: părinţi descurajaţi de criză îşi găsesc refugiul în alcool şi alte vicii, respectiv copii abandonaţi, violenţă, agresivitate fizică şi verbală. Problemele caracteristice familiei contemporane moldoveneşti au ca temei lipsa posibilităţilor financiare, aceasta generând probleme de lungă durată: lipsa locuinţei, lipsa unui loc de muncă, migraţie, divorţ etc. Însă apar şi probleme sporadice, cum ar fi lipsa de comunicare, indiferenţa, neglijarea obligaţiilor părinteşti, lipsa relaţiilor de prietenie între părinţi şi copii. Copiii abandonaţi au sesizat probleme legate de: lipsa unei situaţii economice bune, de integrare în grupuri sociale şi în societate, de comunicare, probleme comportamentale şi afective.  Cauzele care determină decăderea din drepturile părinteşti sunt: părinţii nu se isprăvesc cu îndatoririle lor faţă de copil, eschivarea totală de la drepturile părinteşti, refuzul părinţilor de a avea grijă de copiii lor când ei suferă de o problemă de invaliditate, consumul de alcool al părinţilor, lăsarea copilului în grija altcuiva, fără ca părintele să acorde susţinere o perioadă îndelungată de timp, abuz asupa copilului, indiferenţa totală faţă de copil, incapacitatea mentală a părinţilor, părinţii se căsătoresc foarte devreme. Procesul decăderii din drepturile părinteşti are urmări grave asupra psihicului copilului atât pe termen scurt, cât şi pentru întreaga viaţă. Când între copil şi părinte există o legătură emoţională puternică, atunci procesul de decădere are urmări negative asupra personalităţii copilului, precum: închiderea în sine, schimbări în sfera emoţională, apariţia unor devieri de comportament, crize nervoase, separare de societate, se dezvoltă complexe de inferioritate. Însă în cazul în care este absentă această legătură emoţională, copilul nu suferă şi nu există urmări grave de ordin psihic asupra acestuia. Este o probabilitate ridicată ca copilul în viitor să repete aceleaşi experienţe, spun experţii, deoarece el a fost obsedat de la vârstă fragedă de această trăire negativă.  Aspect de ordin social al problemei, specialiştii au nominalizat integrarea în societate ca fiind dificilă pentru astfel de copii. Zilnic, ei se ciocnesc cu această problemă începând cu mediul şcolar. Ei sunt respinşi (nu întotdeauna direct) de către colegii lor de clasă, de părinţii acestora, chiar şi de profesor. Copiii obişnuiţi se atârnă negativ faţă de această categorie de copii cu părinţi decăzuţi, îi înjosesc, îi urăsc, iar toate acestea lasă apoi urme adânci în caracterul lor. Mulţi copii sunt izolaţi de societate (sau se autoizolează). Apar probleme de comunicare şi de integrare în alte grupuri sociale. Pe viitor, li se micşorează şansele de a avea studii, de a se angaja la un serviciu bine plătit, calificat. Experţii au propus mai multe căi ce trebuie întreprinse pentru ca fenomenul decăderii din drepturile părinteşti să aibă efecte minimale asupra copilului, cum ar fi: copilul trebuie să fie luat la evidenţa psihologului; copilul să fie încadrat în mai multe activităţi extraşcolare, de oferit afectivitate copilului aflat în instituţie; găsirea unei familii care să-i înlocuiască părinţii decăzuţi, fie case de copii de tip familie; organizarea întâlnirilor cât mai frecvente cu părinţii, chiar dacă aceştia sunt decăzuţi din drepturile părinteşti; educarea societăţii prin informarea cu privire la acest fenomen. Copiii au fost întotdeauna cei mai afectaţi de fenomenele şi crizele prin care trece societatea. Majoritatea persoanelor care trăiesc în sărăcie în întreaga lume sunt copii. De mai multe ori, crizele şi fenomenele sociale distrug mediul protector pe care familia şi comunitatea îl creează în jurul copiilor, lăsându-i expuşi riscurilor abuzului şi exploatării, diminuându-le încrederea în forţele proprii şi în viitor [10, p.5]. Copiii nu reacţionează dispreţuitor la faptul că părinţii lor au fost decăzuţi din drepturi. Putem face o concluzie în baza răspunsurilor lor că ei nici nu înţeleg ce presupune decăderea din drepturile părinteşti şi ce urmări are acest proces asupra lor şi a părinţilor lor. Copiii îşi amintesc zilnic de părinţi, cel mai des de situaţiile neplăcute, când erau lăsaţi singuri timp îndelungat. Copiii nu discută despre aceştia cu colegii de şcoală sau cu vârstnicii. Ei doresc ca, în viitor, să nu fie ca părinţii lor, să nu consume alcool, tutun, să nu aibă comportamente antisociale, să nu recurgă la violenţă fizică faţă de proprii copii. La momentul actual, legislaţia în domeniu îndeplineşte sarcinile juridice, iar efectele ei asupra copilului vor fi de durată îndelungată. Totuşi, considerăm că efectele psihice şi cele sociale vor persista întreaga viaţă asupra copilului.