Prin intermediul acestui demers intenționăm să schițăm retrospectiv ipostaza socială a muzicii din RSSM în intervalul anilor 1944-1970, aflată în contextul unui climat ideologic coercitiv. Sovietizarea, care a urmat după anexarea Basarabiei la Uniunea Sovietică, a avut repercusiuni imediate asupra tuturor domeniilor vieții politice, economice, spirituale, cu trasarea, mai exact, cu impunerea obiectivelor corespunzătoare în domeniul creației artistice și culturale. Pentru a creiona starea muzicii în perioada de referință, autorul își concentrează atenția asupra com ponisticii, menționând faptul că, în momentul sovietizării Moldovei transprutice, cultura URSS-ului se afla în deplina desfășurare a modelelor, practicilor și concepțiilor realismului socialist. Arta muzicală și purtătorii ei în RSS Moldovenească erau constrânși să urmeze principiile acestuia, devenit doctrină oficială a noului regim, care prevedea stilul și conținutul obligatoriu al culturii artistice, precum și metoda de creație profund impregnată de ideologie. Primii pași întreprinși, în acest sens, au fost crearea instituțiilor de specialitate (așezăminte artistice de formare profesională, de creație, concertistice etc.) care, fiind integrate în noua configurație a societăţii, erau chemate să contribuie la susținerea și promovarea noii ideologii. Odată cu aceasta au fost create mecanismele juridice, de natură să contribuie la transpunerea în viață a ideologiei oficiale și de prevenire a abaterilor de la doctrina oficială. În fapt, aceasta nu semnifica altceva decât instituirea patronajului statului asupra artelor, recte, supravegherea domeniului de creație artistică. În noua conjunctură, compozitorii sunt ofertați să creeze lucrări muzicale (imnuri, ode, marșuri, poeme vocal-simfonice, lucrări corale ș.a.) cu texte de elogiere a liderilor de stat și de partid, de proslăvire a rolului hegemonic al clasei muncitoare în progresul societății, a noii vieți, a modului de producție socialist, de oglindire a „eroului-etalon”, etc. În realitate, aceasta nu însemna altceva decât un control al spațiului cultural. În conformitate cu hotărârile autorităților de partid, având ca scop asigurarea purității ideologice a culturii noii societăți, oamenii din domeniul creației artistice erau somați să se conformeze spiritului și cerințelor acelor decizii. Unii compozitori au pactizat cu puterea, cei care nu s-au conformat doctrinar au căzut în dizgrație din cauza „lipsei de atitudine civică” față de idealurile orânduirii sociale existente, imputându-li-se ostilitatea față de regim. La hotarul anilor ’50-’60 presiunea asupra muzicii academice scade din intensitate, urmată de un relativ dezgheț în viața artistică. În politica de dirijare a culturii se produc anumite elasticizări, fiind inițiate reconsiderări ale personalităților culturale și a creației acestora. Cu toate acestea, în sistemul de valori artistice, elementele doctrinare definitorii ale realismului socialist, precum și direcțiile strategice de dezvoltare a culturii, trasate anterior, nu și-au pierdut nici din actualitate, nici din intransigență. Dar la aplicarea lor în practică au început să apară anumite nuanţări, manifestate în expresii noi. Se impune în forță și ia amploare portretizarea în imagini artistice a liderilor comuniști, a partidului aflat la guvernare. În consecință, ingerințele politicului și standardele impuse culturii de regim prin aservire ideologică și-au lăsat amprenta asupra artei muzicale din RSSM, afectându-i originalitatea, libertatea de expresie, creativitatea și dezvoltarea ei pe făgașul firesc.